
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm

Când v-am îndemnat la modul corespunzător să vă înscrieți în

Tare fain e să scriu aici că mai primesc în

Până pe 30 noiembrie vă puteți înscrie la competiția lansată

Ce îmi place vestea asta! Nu neapărat că vorbim despre

În caz că ați uitat despre evenimentele din cadrul Circuitului

Fugim de lucrurile pe care nu le înțelegem. Sau de

Depinde de anotimp, aș fi eu tentată să zic. Aceasta,

Redesign Yourself, mai exact, campanie ce se va desfășura între

Ajung dimineață la birou. Deschid feedul. Și văd zilioane de

Am scris de mai multe ori aici pe blog despre

Twitter a fost dat în judecată în San Francisco pe

Doamne, cu câtă emoție urmăream, când eram copil, aventurile lui
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.