
Dragi gimnaste din România, și noi tot cu voi suntem! :)
Ați auzit de campania #suntemcuvoi, dedicată gimnastelor românce? Dacă nu, aflați

Ați auzit de campania #suntemcuvoi, dedicată gimnastelor românce? Dacă nu, aflați

Știu, titlul sună cumva prea generalist. Dar, după cum puteți

Despre anomalii de genul aceleia în care fotbalul românesc (soccer după terminologia americană) are două competiții majore sponsorizate de producători de bere, dar care nu pot vinde produsul lor decât la kilometri distanță de arenă.

În acest week-end, la Iași, mai precis în perioada 15-17

Cumva și de aia este Cristina Bazavan cine este. Vă

Am primit acest infografic simpatic de la Preda Publishing și

S-a inaugurat cel de-al 4-lea magazin DECATHLON din București, în

Când am văzut că Federația Română de Rugby organizează un curs de inițiere în arbitraj, mi-a sticlit feng shuiul și am zis că e păcat să nu mă înscriu. Că tot e gratuit cursul ăsta :)

Se numește „Ghidul pentru învățarea tehnicii și tacticii fundamentale a

Merită să citiți integral acest material despre penibila literatură de penitenciar, această formă jenantă prin care adevăratele penițe sunt băgate în aceeași oală cu niște unii care nu știu nici numele să și-l scrie corect.

Are loc în perioada 5-7 februarie 2016, la Cluj, și

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman a hotarat
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.