Literatura de penitenciar – noua metodă de discreditare a românismului în lume

Later edit: există o inițiativă legislativă depusă la Senat prin care să le dea la temelie scriitorilor de zăbrele. Acuma să vedem dacă o să și treacă. Nu de alta, dar evident că printre senatori sunt unii care se gândesc la niște potențiale zile viitoare de carceră mititică…

————————-

Vă spun din start că merită să citiți integral acest material despre penibila literatură de penitenciar, această formă jenantă prin care adevăratele penițe (ca să o bag cu clișee de astea) sunt băgate în aceeași oală cu niște unii care nu știu nici numele să și-l scrie corect. Totul pentru că legea a fost făcută – părerea mea irefutabilă! – special pentru aceste specimene și, de multe ori, chiar de aceste specimene, știind că va urma perioada cu zborul porumbeilor văzut de după zăbrele.

Profit de ocazie, cum ar veni, ca să fac un anunț important pentru mine și pentru acest blog: de azi Cristi Frisk, autorul materialului de mai jos, este colaborator cu acte în regulă pe secțiunea sport de pe cristianchinabirta.ro :)

Fac acest anunț cu mare bucurie. Pentru că îl știu pe Cristi de ani buni de zile, așa că avem o istorie comună corespunzătoare. El a fost an de zile sufletul sportlocal.ro (parte din rețeaua Kooperativa 2.0), după care am colaborat la tot felul de isprăvi, în special pe linie de rugby. Una din aceste isprăvi a fost și cartea pe care Cristi a publicat-o cu largul concurs al meu și al echipei mele, una din bucuriile mele literare din acești ultimi ani.

Ar fi trebuit să dau drumul mai devreme acestei colaborări pe blog dintre mine și el, dar, mno, ce să vă spun… Am avut multe pe cap în ultimul an și nu am vrut să trec asta la ”printre altele” :)

Cristi mai are două materiale foarte faine scrise aici la mine pe blog, aventura lui Freddy Fieraru și golul fantastic al lui Stanciu, pe care chiar vă invit să le citiți, pentru că pe stilul acesta o să vedeși materiale semnate de Cristi Frisk în secțiunea sport de pe acest blog.

Acestea fiind spuse, vă las cu primul material semnat de el în cadrul acestei colaborări. Unul care m-a surprins. O să înțelegeți voi de ce citindu-l. Sper :))

————————————-

De aproape un deceniu, România se confruntă cu un nou ”flagel”: acela al scriitorilor care și-au descoperit vocația literară după gratii. Foarte interesantă este de abordat și de comentat această perspectivă, mai ales că, în ultima vreme cel puțin, lucrurile s-au amplificat până la nesimțire.

Societatea românească (editurii, consiliile științifice, comunitatea academică și așa mai departe) asistă neputincioasă la avalanșa de cărți și lucrări științifice elaborate din închisoare. Nu ar fi nici o problemă că pușcăria s-a transformat în cenaclu. Problema este însă că autorii în zăbrele sunt tipi semianalfabeți, care atunci când erau în libertate își exprimau, în mod vădit și fățiș, lipsa de respect pentru breasla din care acum pretind să facă parte.

Fenomenul a exacerbat odată cu intrarea la închisoare a mai multor loturi de oameni din fotbal. Ultimele capodopere incarcerate sunt două lucrări care poartă semnătura ilustrului Mihai Stoica, zis Meme, personaj care înainte de condamnare a lucrat la Steaua București, remarcându-se prin vocalitatea și prin lipsa sa de bun simț. El a elaborat, în ultima lună, o carte și o lucrare științifică, fapt care personal mi se pare penibil. În libertate, având o multitudine de surse de documentare, este imposibil ca într-un interval atât de scurt să scrii la acest ritm de foc automat.

anunt cfr hotiProlificii autori, majoritatea proveniți din fotbal, dovedesc însă cu vârf și îndesat cât de eficient este sistemul penitenciar românesc, care, în timp record, a reușit reeducarea unor persoane certate cu legea, transformându-le în exemple sociale, ale căror idei pot fi culese și studiate din literatura de specialitate rezultată în urma perioadei în care bieții oameni au fost privați de libertate.

În cele ce urmează voi expune, pe larg, câteva motive care, scuzați brutalitatea limbajului, mă fac să îmi întorc stomacul pe dos, auzind numai ecourile acestor oameni transformați de potrivnica soartă în scriitori de mare success.

Un prim motiv pentru care atac vehement acest tip de comportament este faptul că la fel de brusc cum le vine inspirația celor din spatele gratiilor, tot așa se și stinge harul scriitoricesc, odată cu punerea în libertate.

Pe de altă parte, tirajul acestor volume este, în aproape toate cazurile, epuizat complet, în prima secundă de după ieșirea de sub tipar. Orice scriitor visează un astfel de succes de casă, însă, ați ghicit, este vorba de un tertip. Cărțile, unele cu tiraj de 50 de exemplare de pildă, sunt cumpărate cu totul de la editură, de către reprezentanți ai autorilor, astfel că publicul larg nu se poate bucura nici măcar de un rând din opera pușcăriașilor.

Sigur că în conformitate cu prevederile legale, editurile sunt obligate să trimită până la șapte exemplare din fiecare volum tipărit, către Biblioteca Națională, așa că aceste volume pot fi consultate de public, dacă îți faci abonament la instituția bibliotecii din București.

Nu pot formula, în acest context, acuze legate de un eventual plagiat, atât timp cât nu am citit vreo capodoperă a ăstora. Editurile, de asemenea, susțin că nu este problema lor dacă acea carte este sau nu plagiat, mulțumindu-se cu banii care le intră în conturi. Totuși, discrepanța comportamentală și intelectuală a unora, în raport cu hlamida de scriitor, este atât de mare încât nu îmi dau seama cum sistemul legislativ și societal românesc nu se autosesizează, pentru a lua măsura imperios necesară de a stopa această practică.

A nu fi înțeles greșit! Nu am până la urmă nimic cu acei oameni, indiferent dacă au furat prin transferurile jucătorilor milioane de dolari sau de euro. Nu sunt decât siderat de faptul că munca unui scriitor, vorbim de cei adevărați acum, cade într-o astfel de mocirlă.

Personal am câteva titluri publicate și vă spun sincer că o carte te cam ”stoarce” de orice energie. Ne putem imagina scenariul în care de la pușcărie se scrie în acest ritm fantastic? Păi haideți atunci cu toții frați de peniță, să cerem intrarea în cantonament pe la Jilava sau pe la Rahova, dacă zidurile sunt așa muze de inspirație…

Până la urmă, vorba strămoșilor noștri latini, verba volant scripta manent. Voi apela în continuarea acestui articol la baionetă, la dovezile scrise, obținute de la instituțiile publice românești, cu tangență în domeniul penitenciar.

Mobilul principal al creației literare și științifice semnate în celulă este, cum altfel, reducerea pedepsei privative de libertate.

Reprezentanţii Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) citează din documentele legislative în vigoare:

„Orice persoană privată de libertate, coordonată de un educator, poate solicita şi obţine suport pentru a scrie cărţi sau lucrări ştiinţifiice pe perioada de încarcerare, indiferent de regimul de executare a pedepsei privative de libertate”, se arată în răspunsul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor remis în rmă cu câțiva ani publicației Gândul.

În continuare, aceştia amintesc că realizarea de materiale literare reprezintă o activitate individuală, pe care orice persoană privată de libertate o poate realiza, indiferent de regimul de executare, în funcţie de preocupările şi de interesele personale.

Potrivit legii nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare, în cursul procesului penal, prevede la art. 76, alin 1, litera f, posibilitatea reducerii duratei pedepsei ca urmare a elaborării unei lucrări ştiinţifice publicate.

În categoria lucrărilor ştiinţifice intră lucrările publicate în reviste ştiinţifice şi edituri recunoscute, la data publicării de către Colegiul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, dar şi „comunicările ştiinţifice susţinute la o conferinţă naţională sau intrenaţională şi publicată în analele manifestării ştiinţifice”.

Deţinuţii care doresc să realizeze şi să publice o lucrare ştiinţifică formulează o cerere scrisă de către directorul unităţii şi au obligaţia de a anexa o recomandare scrisă din partea unui profesor universitar sau a unui conferenţiar universitar din specialitatea în care urmează să fie elaborată lucrarea.

„După acordarea aprobării, în funcţie de posibilitatea unităţii penitenicare, se stabileşte un program de lucru şi o locaţie destinată activităţii de elaborare a lucrării ştiinţifice”, mai spun reprezentanţii ANP.

Costurile pe care le implică scrierea şi publicarea unei cărţii sunt suportatate exlusiv de către deţinut, care poate beneficia însă de sponsorizări.

biblioteca nationalaPionierii literaturii cu cătușe au fost Adrian Năstase și Sorin Ovidiu Vântu, oameni cu activitate în mediile politice și economice. Asupra acestor două figuri, vinovate de altele, nu am mari dubii asupra capacității intelectuale. Atât Năstase cât și Vântu sunt, să recunoaștem, capabili să redacteze, chiar și din închisoare, lucrări științifice și cărți de publicat. Problema la ei a fost la fel, viteza debordantă de lucru care apoi s-a transformat realmente în curent literar.

De fapt este o hibă a sistemului legislativ care a fost speculată la maximum de niște caractere care, demonstrează acum prin comportament, astfel și-au construit și în libertate carierele și averile fabuloase. Până la afluxul nemaîntâlnit de opere ale pușcăriașilor proveniți de pe dreptunghiul magic, Năstase, Vântu și un medic arab fuseseră atrași de această perspectivă a scrierii în timpul detenției. Medicul arab a scris o carte despre consumul de droguri, aceasta fiind singura sa încercare literară, fapt care mă face să cred că omul chiar a scris cu sufletul, nu neapărat ca să scape de pușcărie. Un alt nume sonor care și-a redus pedeapsa prin intermediul operei literare a fost fost director al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manțog, care la momentul încarcerării făcuse cerere să muncească între 8 și 10 ore pe zi.

Restul celor aflați ”la răcoare” nu au avut aceste preocupări, deoarece, în general, profilul deținutului român este unul semianalfabet, needucat și care nu citește cărți, dar să se mai apuce să le scrie.

Prima carte scrisă în temniță, cel puțin în epoca modernă, aparține unui american, Kurt Treptow, profesor la Iași, acuzat și încarcerat pentru pedofilie. Dascălul de peste Ocean a predat istorie la o universitate de sub Copou, iar în timpul efectuării pedepsei privative de libertate a scris cartea intitulată „Viaţa şi timpurile lui Vlad Dracul. Reverberaţii asupra familiei”, o lucrare în limba engleză de 400 de pagini scoasă în 2006 la Editura Centrul pentru Studii Româneşti, a fundaţiei pe care o avea în portofoliul său ocupațional.

Presa internațională a luat atitudine, prestigiosul The Economist, de exemplu, acuzând în mod deschis frenezia literară din pușcăriile românești. Potrivit publicației menționate, modificarea legislației în domeniu, survenită în anul 2013, a făcut ca pentru fiecare lucrare elaborată în timpul detenției, deținuții să primească o reducere a pedepsei de până la 30 de zile. The Economist dezvăluie și că deținuții-autori nu au acces la computere, ei elaborând manuscrisele cu pixul, pe hârtie. De fapt, susține aceeași publicație, lucrările sunt introduse ilegal în închisori, fiind semnate de autori fantomă sau de apropiați ai celor pedepsiți. Ei copiază conținutul, apoi fac cerere de publicare, tirajele sunt insignifiante și, așa cum deja am precizat, cumpărate în totalitate de autori. Comisiile de eliberare condiționată din închisori închid ochii la aceste ”driblinguri” și acordă reducerile solicitate și uite așa, avem un dublu avantaj. Oameni educați în spirit civic la închisoare, plus opere de artă care rămân posterității.

(Recent și The Guardian a luat la mișto sistemul ăsta literaro-penitenciar de la noi – nota lui Cristian China-Birta).

Deținuții proveniți din mediul politic, magnații și ceilalți care au dat tonul, au creat, așa cum spuneam, curentul literar din penitenciar. Repet și subliniez, cât de cât în cunoștință de cauză. Este imposibil, mai ales că dotarea bibliotecilor din incinta închisorilor este precară, să scrii la acest nivel și cu această viteză. Cât mai suntem dispuși să înghițim?

Primul val al scriitorilor de la pușcărie, cel reprezentat de pătura politică și a magnaților, a fost însă floare la ureche, numărul volumelor redactate fiind, să zicem, de bun simț, comparativ cu capacitățile lor intelectuale.

federatia romanaCe ne facem însă cu ”fotbaliștii”, care au spart topurile prin activitatea lor de presă editorială? Chiar așa, știați că și cărțile reprezintă presă, catalogată ca editorială? Pun pariu că autorii la care mă refer mai jos habar nu au.

Campionul volumelor pare a fi Dinel Staicu, fostul patron al Universității Craiova, care are șapte volume publicate fără să vadă lumina libertății. Îl urmează în acest inedit clasament, la mică distanță, George Copos, fostul patron de la Rapid, și Ioan Niculae, cel de la Astra Giurgiu. Acesta din urmă mai are însă timp să avanseze în ierarhie, deoarece încă n-a scăpat, pe când Copos e liber, deci și-a epuizat talentul literar-artistic.

Fostul internațional Gică Popescu și-a încununat palmaresul cu o operă compusă din patru cărți. Odată cu punerea sa în libertate, nimeni nu a mai auzit de vreo intenție literară din partea sa. ”Charismaticul” Gigi Becali, patronul Stelei, și-a fructificat șederea în pușcărie cu patru cărți, iar vărul său, impresarul Ioan Becali, a ”produs” două opere în timpul efectuării pedepsei.

Până și Cristian Borcea, cel miștocărit de Cornel Dinu că nu are bibliotecă acasă, acum este un frecvent vizitator al edificiului cultural din închisoare, cu intenția declarată de a se afirma pe eșichierul scriitoricesc. Lista ar putea continua la nesfârșit, mai ales că, potrivit datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, în perioada iunie 2014 – iunie 2015, un număr record de 157 de volume și lucrări științifice elaborate în spatele gratiilor, au văzut lumina tiparului.

Metaforic, lumina tiparului echivalează, mai nou, cu lumina libertății. Personal, sper să găsesc timp ca într-o bună zi să mă apuc de scris o carte de-adevăratelea, al cărei subiect să fie tocmai critica literară a volumelor semnate de celebrii oameni de fotbal, în perioada cât au fost cazați în pușcăriile românești. Un asemenea valoros filon de creativitate se cere, sunt ferm convins, dezbătut și ”criticat” în sensul întreg al cuvântului. Personal parcă mi-aș lua această obligație de onoare, să realizez o recenzie extinsă a operei zărită doar prin vizorul celulei…

Fără a fi răutăcioși, în încheiere, credem totuși că adevărații scriitori care au creat în condiții vitrege de pușcărie, gen Steinhardt sau Noica (apropo, Becali și Meme, unde joacă ăștia doi?) se răsucesc în mormânt văzând cum munca lor în condiții vitrege le este acum terfelită de moda zilelor de libertate, cumpărate cu pagini mototolite.

Credeți că s-ar epuiza tirajul la fel de rapid precum cel al volumelor despre care se scrie în proiectata carte?

fereastra barata

3 comentarii la “Literatura de penitenciar – noua metodă de discreditare a românismului în lume

  1. Petre Răspunde

    :) eu i-am spus Literatura de puşcărie
    http://petredalea.ro/literatura-de-puscarie-cu-autori-celebri/

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Corect, sună mai bine cum i-ai zis tu :)) Dar ăsta este tilul pe care l-a dat Cristi Frisk, autorul textului. Și nu am vrut să îi schimb feng shuiul :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *