Cum am înțeles eu că e musai să vorbesc altfel cu clientul

În trei întâmplări. Întâmplate mie. Deloc întâmplător. De fortuit nici nu mai zic.

Întâmplarea 1

”Foarte faină cartea, chiar am înțeles acuma care-i faza cu influencerii. Auzi, dar am o întrebare: ce-i aia landing page?”. Așa mi-a zis un tovarăș bun. Care n-are nicio treabă cu marketingul. Sau cu digitalul. Și căruia i-am trimis draftul cărții mele despre influenceri. Să dea un ochi peste.

Moment în care mie mi se activează ditai beculoiul roșu de alarmă. Așa că l-am sunat pe Andrei Ruse, editorul meu Și i-am zis ”boss, nu îți trimit încă manuscrisul, mai am de pigulit la el”. Și am recitit cartea cu pixul în mână. Și, de fiecare dată când vedeam termeni pe care consideram că nu o să îi înțeleagă din prima cititori neavizați ca amicul meu, îi explicitam. Și așa a ieșit cartea pe înțelesul tuturor. Probabil și de aceea se bucură de oareșcare succes în unele cercuri.

Întâmplarea 2

Sunt implicat într-un proces. Nimic grav, doar o mică dispută pe un teren, bla bla. Și l-am rugat pe Andrei Zamfirescu să mă reprezinte. Și, după prima înfățișare, mă sună. Și îmi zice ceva de genul ”băi, nu e complicat, este vorba despre…”. Și începe o înșiruire de cuvinte pe care le înțelegeam separat, doar că habar nu aveam ce îmi zice ca enunț.

Și îi zic ”băi, nu înțeleg nimic”. La care el ”haide, bre, că e foarte simplu”. Și iar îmi explică. Pe îndelete. Cu pauze să îi pot pune întrebări. Într-un final am înțeles. Dar numai după ce a avut răbdare cu mine. Și a băgat explicitările alea, pe care le-am băgat eu în carte.

Întâmplarea 3

Testez acum o platformă pentru newsletterul meu. Nu spun care. Să nu zici că-i reclamă. Deși, dacă totul merge ok, o să îi fac reclamă. Clar. Căci îmi place mai tare decât Mailchimp. În fine.

Într-una din zile, dau să trimit newsletterul. Și primesc ceva avertisment gen ”nu aveți voie să folosiți *&96885675874”. Adică un termen tehnic din care eu am înțeles doar fiecare literă în parte, dar nu ce îmi zicea. Și n-am putut să trimit newsletterul. Căci îmi zicea doar să nu am voie să fac aia (ceea ce io habar nu aveam ce este), dar nu îmi zicea cum să rezolv problema.

Am rezolvat-o într-un final, desigur. Doar că am fost foarte frustrat de întârziere. Căci mi-am obișnuit cei peste 5.000 de abonați să le trimit newsletterul la prima oră. Și a mai fost și frustrarea că m-am simțit ca vițelul la poarta nouă, nu la poarta șapte.

O explicitare de genul celor pe care le-am săvârșit eu în carte ar putea anula măcar una din frustrările pe care le-ar putea simți cineva ca mine când vede un astfel de anunț.

Carevasăzică, n-ar fi rău deloc în ce faci să stai oleacă să anticipezi comportamentul consumatorului tău. Cam cum ar interacționa el cu brandul. Ce înțelege din acea interacțiune. Care-s motivele probabile (și posibile) care l-ar putea frustra. Ce poți îmbunătăți pe linia asta. De astea, ai înțeles daravera.

Primul pas este să întrebi un prieten. Cam cum am făcut eu cu cartea. Dar unul care n-are nicio legătură cu domeniul tău de activitate. Cam cum nu am eu cu tehnicăreala platformei pe care o folosesc pentru newsletter. S-ar putea să te ajute mai mult decât crezi.

Aia zic.

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.