Am făcut un experiment. Ca să văd, pe propria-mi piele digitală, cam cum funcționează algoritmul Linkedin. Și a ieșit ceva chiar interesant. După cum îți raportez mai jos.
Pe scurt, am postat pe Linkedin pe 14 octombrie la ora 10.01 provocarea următoare:
Iar rezultatele, după 7 zile, au fost după cum urmează.
Din totalul de 393 de comentarii, 9 au fost pe lângă subiect, ca să îi zic așa. În sensul că nu precizau ziua, ora și minutul la care au văzut conținutul, vorbeau despre altceva. Iar restul comentariilor în funcție de ziua, ora și minutul la care respectivii au văzut postare mea sunt distribuite așa:
- 95 până în prima oră de la postarea mea
- 182 între 1 oră și 3 ore
- 67 între 3 ore și 24 de ore
- 40 între 24 de ore și 7 zile
Câteva concluzii în urma experimentului
Este clară chestiunea că, în ciuda a ce zice multă lume că algoritmul Linkedin se mișcă foarte greoi, tot în primele ore de la o postare se întâmplă engagementul mai mare. Adică peste 70% dintre interacțiuni s-au întâmplat în acest interval. Adică în primele trei ore.
Ce mi se pare interesat este că, totuși, cei care vorbesc despre o anumită ”leneveală” a algoritmului au și ei dreptate. Adică diferența dintre interacțiunile din prima oră față de cele din intervalul cuprins între prima oră și trei ore este mare. Bine, dacă ne uităm stric pe interval orar, primele trei ore sunt cam la egalitate, în jur de 90 de interacțiuni. Deci am putea zice că primele trei ore contează cel mai mult într-un conținut pe Linkedin.
Mă surprinde foarte tare diferența imensă dintre primele trei ore și tot ce a însemnat după. Adică, practic, 6 zile și jumătate au adunat mai puțin de 30% dintre interacțiunile întâmplate în primele trei ore. M-aș fi așteptat să fie mai multe.
Ceea ce ne duce la chestiunile de mai jos. Care sunt, după mintea mea, cele mai importante din acest articol.
DAR – căci în orice în viață există un mare ”dar”
Experimentul acesta mi se potrivește mie. DOAR mie. În sensul că, dacă altcineva ar face un experiment similar, s-ar putea ca rezultatele să fie diferite. Sau nu. Nu avem de unde să știm până nu o să se întâmple cât mai multe astfel de teste.
În plus, sunt atât de multe variabile care pot influența rezultatul unui astfel de test, încât ar fi hazardat să tragem niște concluzii generalizatoare. Hai să analizăm câteva din aceste variabile.
Cât influențează tipul conținutului? Am experimentat cu varianta DOAR text. Ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, dacă aș fi experimentat cu varianta vizual (adică să nu scriu aproape nimic pe text și doar să pun o poză cu provocarea), ari fi fost cu totul și cu totul altele rezultatele. Ca să nu mai zic dacă aș fi folosit varianta video.
Cât influențează ora de postare a conținutului? Eu am postat dimineața, la ora 10.01. Cu rezultatele de mai sus. Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi postat la 14.30? Sau la 19.45? Nu știm cu siguranță. Și nici nu avem cum să știm cu adevărat. Căci, dacă aș mai face un experiment de acest gen cu oră diferită de postare, cel mai probabil că majoritate din cei care deja au participat la experimentul despre care povestim acum, nu ar mai participa (din multe motive, nu le discutăm acum).
Cât influențează tipul comunității tale? Eu cred că foarte mult. Adică faptul că peste 70% dintre interacțiunile la postarea mea s-au produs în primele 3 ore ale experimentului arată că, din fericire, am pe Linkedin o comunitate foarte activă, care folosește des Linkedin, de mai multe ori pe zi. Spre deosebire de, poate, comunitatea ta sa a altora. Care reacționează mai lent, din diverse motive.
Cât influențează contextul? Foarte mult. Când am postat eu conținutul pe care îl analizăm acum, nu era nimic la nivel contextual să fie ceva lovitor. Spre deosebire, de exemplu, de zilele în care guvernul lui Cioloș a fost trântit în Parlament. Sau atunci când premierul Cîțu a anunțat că economie duduie. Contextul influențează foarte mult. Pentru că nu doar că atenția conexiunilor tale este distribuită către subiecte mai arzătoare, dar și timpul pe care îl petrec pe aceste subiecte este mai amplu. Ceea ce înseamnă că, din cele 2 ore și jumătate pe zi (cât spun studiile că românii stau în medie în social media), s-ar putea ca multe din conexiunile tale să nu mai ajungă să îți acorde acele câteva secunde să interacționeze cu conținutul tău. Pentru că li s-a terminat timpul prin interacțiunea cu celelalte conținuturi, pe care ei le-au considerat mai de interes.
Cât influențează norocul? Păi, aici chestiunea este foarte simplă. Norocul contează foarte mult. În tot ce faci în viață. În absolut tot. Iar ceea ce faci în social media nu face excepție. Unii au noroc să le dea share câte un ”bombardier”, iar reacțiile explodează. În timp ce alții, deși creează un conținut de 34,67 ori mai bun decât primii, nu au acel noroc. Da, știu, este greu spre imposibil să cuatifici această parte de noroc într-un excel și să încerci să îl anticipezi și #dacăe să îl convertești în beneficii pentru tine. Dar ce este sigur este asta: îmbie norocul să vină și pe la tine și fii pregătit atunci când vine. Îmbie norocul = creează conținut în social media la modul constant și pe termen lung. Așa îți crești șansele să te lovească norocul. Căci, nu-i așa, ca să lovească pe cineva, norocul ar trebui să aibă ce. Adică, firește, conținutul pe care tu îl creezi. Fii pregătit când vine norocul = să vezi când se întâmplă (dacă nu ești pe fază și vezi la 3 zile că ți-a dat share cel mai mare influencer…) și să gestionezi situația ca atare (să zici că ți-a dat ăla share, poate zici și altora în speranța că o să dea și ei share, poate dai la niște jurnaliști etc.).
Ce ar fi indicat să faci pe viitor
Să testezi. Să îți propui ca, timp de măcar 3 luni (ideal ar fi 6), să testezi tipuri de conținuturi, ore diferite, zile diferite, contexte diferite. Și să analizezi tot ce poți analiza. În timp o să vezi că încep să se contureze anumite informații. Care să te ajute să mergi înainte și să îți optimizezi prezența în social media. Să obții cât mai multe beneficii. Altă variantă nu există. Asta este singura.
Dacă vrei să îmi zici despre studii care arată că, dintr-o analiză făcută pe 345.889 de conturi din social media, cea mai bună zi de postare a conținutului este joi, iar cea mai bună oră este 11.20, am o veste proastă pentru tine: sunt extraordinar de multe șanse ca tu să fii excepția de la regula aia. Și să ți se potrivească, de fapt, marți de la ora 19.45.
Cum afli cu adevărat? Cum ziceam mai sus. Testează pe o perioadă mai lungă de timp. Și trage concluziile.
Aia zic.
