”Păi, ce facem aici, suntem pe Facebook sau cum?” îmi comentează unii la ce mai pun pe Linkedin. Adică un conținut mai personalizat, ca să îi zic așa. Stilul casei.
Cei care îmi faceți onoarea să mă urmăriți, măcar din când în când (motiv pentru care vă mulțumesc la modul corespunzător!) știți despre ce tip de conținut vorbesc.
Adică un conținut care să mă reprezinte așa cum sunt, mai pe distracție, mai pe caterincă, mai cu zâmbetul pe buze, dar profi (cine nu mă știe cât știu pe meserie să mai bage o fisă, zic).
Iată o mostră. Care a făcut oareșce succes (destul de repetabil în ceea ce fac pe Linkedin, de altfel). Acest conținut a fost foarte contestat de unii exact pe ideea că este de Facebook, nu de Linkedin.
Așa, ca idee, acest tip de conținut personalizat pe care îl pun pe Linkedin funcționează ca un filtru foate bun pentru mine.
Pentru că, dacă nu îți convine stilul meu degajat și deschis, cel mai probabil că nu o să facem business împreună.
Așa că nu are rost să ne pierdem vremea. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră :)
Falsa superioritate a Linkedinistului față de Facebookist
Referința la Facebook este gândită de cei care vin pe Linkedin cu astfel de reproșuri superioare ca fiind ceva degrandant.
Căci, nu-i așa, simplul fapt că ești pe Linkedin și nu pe ”mizeria” de Facebook îți crește statutul când te uiți în oglindă, iar cartea de vizită îți cântărește cu cel puțin 14 grame mai mult.
Așa gândesc unii. Cum că cei de pe Linkedin sunt superiori celor de pe Facebook.
Pentru că, nu-i așa, Linkedin este o rețea PROFESIONISTĂ, nu de poze cu pisici și alte mizerii așa cum este Facebook.
Ăsta-i un sistem de judecată greșit, din punctul meu de vedere. Căci se bazează nu pe ceea ce ești ca om, ci pe ceea ce poți să spui despre tine că ești.
Teribil de importantă nuanța asta! Adică ce vorbesc eu că este nuanță, este ditamai pălitura de osândă pe linie de trăit măcar acceptabil cu tine însuți.
Linkedin îți ofera cadrul și contextul să te arăți mult mai jmeker decât ești în realitate.
Ba chiar te obligă să faci asta – prin însăși formatul acestei rețele sociale -, să bagi de la tine, să mai umfli un pic, să mai dai o polișeală. Și mulți fac asta. În draci.
Adevărul parțial ca minciună pe Linkedin
Uitați-vă și voi pe Linkedin la descrierile din profilul multora. Cărți de vizită, practic. Cu cât mai multe titluri și funcții și denumiri, de se rupe ecranul, nu alta.
Ceea ce, desigur, are logică, doar este o rețea profesionistă pentru profesioniști. Iar ce vezi la profilul omului este un criteriu prin care îți selectezi conexiunile și o modalitate de a înțelege ce face omul cu pricina pe linie de business.
Până aici totul este absolut corect, nu am nici o obiecție, ba dimpotrivă. Problema mea (mă rog, problemă, temă de gândire, de fapt) cu unii dintre ei este că sunt DOAR cărți de vizită. Și că, de foarte multe ori, sunt cărți de vizită false.
False în sensul că sunt parțial adevărate. Iar aceste adevăruri parțiale, mai ales pe o rețea PROFESIONISTĂ (tot o bag pe asta că așa mi-o bagă și ei, cei despre care vorbesc), sunt de cele mai multe ori cele mai mari minciuni.
Minciună/adevăr parțial în sensul că, par egzamplă, dacă tu îți scrii la profil CEO la Trubadurul Condensat și Relativ Constipat SRL îmi transmiți că ești o persoană cu putere de decizie, cu care la o adică aș putea discuta #dacăe. Când, de fapt, tu ești tu cu tine, iar firma nu prea există, ai doar în gând să o faci. Cândva. Poate.
Adică, direct spus, mă minți. Și îmi pierzi vremea. Ceea ce, adică pierderea de vreme, este acceptabilă pe ”mizeria” de Facebook, dar pe rețeaua PROFESIONISTĂ Linkedin nu se face.
Sau să îți scrii ”coach” în titulatură, dar tu ai făcut coaching doar când ai mers cu autocarul (sorry for those care au făcut engleză cu profa de muzică…).
Ok, înțeleg, asta vrei tu să devii, cam asta te vezi tu făcând, dar asta nu înseamă că ești. Deci, minciunică.
Următoarele rânduri sunt pentru cei care mai au o șansă…
Revenind la superioritate pe care o simt unii că sunt pe Linkedin, nu pe Facebook, confundând, practic, forma cu fondul.
Problema cu această falsă (și auto-impusă superioritate) este una ce nu are nici o legătură cu social media. Sau, mă rog, are legătură în sensul că social media este terenul de desfășurare. Dar atât.
Problema este una omenească. Și ține de un principiu fundamental al trăirii de bine în lumea asta nebună digitală, un principiu pe care îl aplic cu sfințenie, și pe care l-am învățat relativ repede în acești 12 ani de când prestez la nivel profesionist în social media.
Dacă în online te arăți altfel decât ești în realitate, în timp realitatea ta o să se schimbe. În rău.
A fi constant cu tine însuți, indiferent de contextul și de presiunile sociale la care ești supus, este una din regulile de aur ale unui trai cât de cât ceva frumos.
Dacă vorbim despre social media (căci despre asta vorbim aplicat în acest articol), acest oriunde înseamnă că ești la fel pe orice rețea socială.
Sigur, cu ajustările de rigoare, ce țin de caracteristicile canalului (pe Instagram e musai să pui poze, n-ai ce face cu textul) și de așteptările publicului tău (cei 3.222 de abonați la newsletterul meu așteaptă de la mine anumite lucruri DOAR acolo).
A fi la fel, același tu, pe orice rețea socială înseamnă că ai înțeles că întâi ești om și abia apoi carte de vizită.
Atunci când ești într-un fel pe Facebook și în alt fel pe Linkedin, iar în viața reală ești cu totul altfel e grav. Foarte grav.
Această schizofrenie 2.0 are efecte teribile pe termen lung. Nu intru în detalii (pregătesc un articol documentat despre efectele psihologice nasoale ale unei prezențe greșite în social media), dar trust me că așa este.
Am văzut aceste efecte în cazul multora. Pe unii am reușit să îi scot din starea aia. Pe alții nu.
Cel mai nașpa efect este că, pe măsură ce persiști în această schizofrenie 2.0, în care joci roluri multiple și totalmente diferite, personalitatea ta în VIAȚA REALĂ începe să se schimbe.
Și o să te trezești, din ce în ce mai des, că ți-e mai ușor să joci un rol (cel pe care ai ales să îl joci în social media) decât să fii tu cel real.
Iar asta este pur și simplu catastrofal pentru mintea ta, pentru sufletul tău…
Dacă vi se par cuvinte mari, lăsați-o așa. Faceți-mă pe mine dobitoc și continuați. Pentru că nu au cum să vă ajute aceste rânduri. Din păcate.
Dar, dacă v-am făcut să simțiți un pic de îndoială, dacă v-am dat măcar jumătate de milimetru de motiv de căzut pe gânduri, ei bine, atunci mi-am făcut treaba.
Pentru că pentru voi am scris aceste rânduri, petru cei care simțiți că nu e ok ce faceți, că nu e bine să stați în această schizofrenie 2.0, chiar dacă nu știați cum să îi ziceți și de ce nu e bine.
Voi, cei care simțiți că v-am pus pe gânduri, mai aveți o șansă. Și vă îndemn să profitați de ea. Și să vă schimbați comportamentul.
Pentru binele vostru. Și al celor din jurul vostru.
10 thoughts on “Despre trista schizofrenie 2.0 a unor cărți de vizită vivante de pe Linkedin”
Am citit cu mare atentiie ca asteptam un articol despre Linkedin de la tine:) Nu sunt alta, dar mesajele mele sunt diferite pe Linkedin fata de Facebook. Pe Facebook am 200 de prieteni – oameni pe care ii cunosc – si unde imi exprim opiniile despre politica si viata soociala si ce mananc si in general ceea ce fac acasa si ceea ce citesc. Pe Linkedin imi dau cu parerea despre situatii legate de munca, profesie, economie. De 3 ori am scris ca nu e cazul ca oamenii sa puna pe Linkedin niste chesti: o postare a unui avocat care pusese o poza cu o tanara in costum de baie si care nu era relevanta, o poza cu un domn sofer de tir are isi facuse un selfie in fata oglinzii ca sa isi arate six pack si o data cand in cadrul postarii se aduceau injurii etnice. In rest nu ma exprim. La postarile care nu ma intereseaza (cum sunt recomandarile tale de beletristica) le trec cu scroll. Dar fiecare are dreptul sa se exprime pe retele cum vrea, dar poate trebuie sa mai tinm cont si de scopul retelelor. Eu invat multe de pe Linkedin. Uneori multe din invataturi sunt genul „asa nu”. Ca nu toti cei care suntem acolo ne aducem cititori pe bloguri sau face social media ca profesie. Unii cauta experienta impartasita, expertiza sau inspiratie.
Foarte bine că sunt diferite! Normal că le adaptezi la specificul rețelei sociale, am și zis asta, că trebuie ținut cont de așa ceva. Dar eu nu mă refer atât la alegerea tipului de conținut, ci la diferența enormă (în unele cazuri) între ceea ce ești tu în realitate și ceea ce vrei să creadă alții despre tine că ești. Aici este eroarea teribilă pe care o fac unii. Părerea mea, desigur.
PS Avocat Coltuc, da știu :D
Nu am mai pus comentariul pe Linkedin ca se uita prea multa lume la profilul meu dupa ce comentez acolo:) atrag atentia ca tu esti influencer persoana publica asa:) Si nu e cazul:) Greseala de a fi altcineva in online era si pe vremea mircului si a chaturilor. acolo a inceput. E o conduita defectuasa pe orice termen. dar nu vezi asta pana nu te intalnesti cu unul care e altcineva in offline . la tine vezi mai rar:)
Foarte bun articolul! Te citesc dimineata, la cafea. Mereu cu drag! Azi m-ai facut sa-ti ofer si feedback! Tu ai vorbit aici de Linkedin, dar situatia e la fel de trista pe toate retelele!
Multumesc pentru apreciere :) Da, așa este, eu am plecat de la Linkedin, dar în întreg digitalul se regăsește acest mindset…
Corecte observatiile, ca de obicei..Din punctul meu de vedere,pe Linkedin caut in primul rand noi oportunitati(de angajare, de exemplu), apoi legaturile din aceeasi bransa, la sfarsit comentariile si noutatile stiintifice,diverse..Ca regula generala, de bun-simt consider eu, pe toate retelele ar fi indicat sa te subevaluezi un pic, intentionat, sa nu cazi in,,pacatul,, trufiei si al supraevaluarii, chiar daca asa nu vei fii foarte atragator,dar macar descoperi alt gen de ,,prieteni,,,mai sinceri…Si ramane varianta, desi te arati diferit in online, in viitor viata ta sa se schimbe in bine ! Daca esti mai mult decat lasi sa se vada, sper ca nu sunt pasibil de falsa modestie,amu…
Foarte bună recomandarea cu subevaluarea! Desi pentru cei aroganti ca mine este foarte greu sa savarseasca asa ceva… :))
Daca sunt multe cazuri (si sunt!) de supraevaluare pe LinkedIn, iar in rest descrierile sunt „corecte”, atunci o auto-subevaluare nu te-ar pune intr-o lumina defavorabila fata de majoritatea profilurilor? Dau un caz din bransa mea: daca toti agentii vorbesc la superlativ despre orice proprietate, ca si cand ar fi mana cereasca, iar tu la o vizionare prezinti clientului (care este obisnuit cu acele superlative) si partile bune, si partile rele, si nu spui „finisaje lux” decat intr-un caz dintre o suta, atunci clientul are impresia ca e chiar o proprietate naspa – prea multe defecte, prea putine avantaje care sa te dea pe spate…
Profilul pe Linkedin e ca CV-ul: frate cu Legenda!
PS: citind articolul mi-am dat seama ca acolo nu te am in lista de prieteni. O sa remediez chestia asta daca imi aduc aminte. pt ca intru rar acolo.
Foarte bun articolul, și da, dă de gândit! Cred că tuturor ar trebui să ne dea. Însă după ce am citit articolul de mai sus, mi-am adus aminte de nevoia asta specifică nouă -românilor- cu precădere, cred, de a încerca tot timpul de a poza în ”elitiști” crezând că asta ar fi ceva super sau că ne dă o anumită autenticitate, ceea ce este fals, mai degrabă conduce la superficialitate.
Îmi vine în minte cu câtă aparentă virulență resping unii ascultarea manelelor -strict în sens muzical mă refer-, crezând că asta îi face automat mai deștepți, mai culți, mai speciali, decât alții. Lucru care este total neadevărat. Mai pe scurt, se caută te miri ce motive pentru a ne diferenția unii de alții, când în realitate, nu ești niciodată în competiție cu nimieni, ci maxim cu propria ta persoană. Înfine, cred că totul pornește de la propria-ți neînțelegere, iar nereușind să te înțelegi pe tine însuți, îți iei „ciocănelul” de judecător în mână și începi să emiți judecăți de valoare și sentințe în stânga și dreapta, în funcție de niște criterii/valori pe care crezi că ți le-ai însușit, iar cine nu e ca tine și nu se raliază la credințele tale, e nașpa.
Oricum, nu vreau ca „nașpa” să fie ultimul cuvânt din comentariu, așa că, o zi faină în continuare! :P