Later edit: Pornind de la acest studiu, Vulpescu a făcut și el un focus grup în comunitatea lui, cu rezultate foarte interesante…
Mda… După cum lesne puteți vedea, bărbatul român crede în continuare că a fi macho în raport cu lumea și, mai ales, cu femeile este ceea ce trebuie să îl mâne pe el în luptă.
Practic, cei mai mulți dintre cei care au răspuns la sondajul de mai jos merg pe clișeu. Bărbat puternic, cap de familie, independent financiar.
Cel mai ușor putem înțelege de ce spun că este clișeu, dacă în loc de bărbat, punem femeie. Și avem așa: femeie puternică, cap de familie, independentă financiar. Oh wait… (see what I did there…).
În România, bărbații sunt serbați printr-o combinație inedită de trei date – 9 martie (impusă de tradiția populară), 5 mai (consacrată de o marca locală de bere) și respectiv 19 noiembrie (echivalentul internațional al zilei de 8 martie).
Compania de cercetare de piață Ipsos a ales să marcheze sărbătoarea comercială facând publice rezultatele unui studiu pe tema „Caracteristicile bărbatului ideal în viziunea bărbaților români”, desfășurat în rândul bărbaților din mediul urban din România.
Sondajul și-a propus să înțeleagă cum își percep bărbații rolul în societate și care sunt acele criterii pe care aceștia cred că trebuie să le îndeplinească.
Bărbații din România cred despre ei că trebuie să întrunească numeroase condiţii (vezi infografic mai jos).
În principal, indiferent de rolul pe care îl au, bărbații sunt de părere că trebuie să fie puternici, curajoși și inteligenți.
Astfel, criteriile cel mai des menționate în studiu sunt următoarele: bărbatul român trebuie “să aibă un caracter puternic” (aspect evocat de 31% dintre respondenți), “să fie capul familiei” (30%), “să fie inteligent” (29%), “să fie curajos” (27%) și “independent financiar” (26%).
“Analizând mai profund informațiile, putem afirma cu certitudine că aceste trăsături de caracter se încadrează perfect în arhetipul paternalist al bărbatului așa cum este el definit în spațiul nostru cultural. Și din perspectiva lui Carl Jung, arhetipul masculin își găsește identitatea și împlinirea simțindu-se puternic pentru a-i ghida și proteja pe cei aflați sub îngrijirea sa” susține Laura Arpad, Client Director la Ipsos România.
Având în vedere preocuparea de a fi independenți financiar, 27% dintre bărbați au afirmat că lucrează mai mult de 8 ore pe zi.
Cei cu educație superioară și venituri personale mai mari fac ore suplimentare într-o mai mare măsură (34%) față de persoanele cu educație medie (25%).
Pe lângă putere, inteligență și independență financiară, un alt aspect pe care bărbații îl consideră important este ‘simțul umorului’ (menționat de 27% dintre respondenți).
Umorul este un element important al ‘kitului’ masculin întrucât facilitează interacțiunea și coeziunea socială, reprezentând în același timp un ‘panaceu’ emoțional în momentele stresante sau triste.
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească bărbații diferă în funcție de vârstă și de etapa de viață în care se află aceștia.
Astfel, bărbații mai tineri, de 25-34 ani, consideră că pe lângă a fi puternici și curajoși trebuie să fie carismatici, să aibă inteligență emoțională – știind cum să își exprime sentimentele, precum și un stil de viață sănătos și o carieră de succes.
Aceștia sunt mai preocupați, așadar, de aspecte individualiste, ce țin de proiectarea unei imagini de succes în societate, cu scopul de a fi mai atractivi și mai apreciați. Acest lucru este natural, având în vedere că aproape jumătate dintre ei (45%) sunt necăsătoriți și fără copii.
Bărbații de 25-34 ani au o viață socială mai activă, ies în oraș cu prietenii săptămânal și fac sport cam de trei-patru ori pe lună.
Pe de altă parte, bărbații mai maturi, peste 35 ani, își asumă într-o mai mare măsură rolul de ‘cap al familei’. În cazul lor, ipostazele de tată și soț sunt mult mai vizibile, având în vedere că 89% din aceștia sunt căsătoriți.
Bărbații peste 35 ani sunt mai implicați în treburile gospodărești (de exemplu, fac cumpărături, plătesc utilitățile, repară obiectele prin casă), precum și în activitățile cu copiii (participă în mod activ la creșterea și educarea copiilor, se joacă cu copiii).
Bărbații din această categorie ies mai rar cu prietenii și fac mai puțin sport (jumătate dintre ei fac sport mai rar de o dată pe lună sau chiar deloc).