Later edit: uitați-vă la filmul ăsta. Dar pregătiți-vă să vă întristați un pic. Pentru că veți vedea niște cupluri de invidioși români, care, într-o măsură mai mare sau mai mică, ne-au influențat ca neam în devenirea noastră (ca să o zic așa mai patetic, dar chiar așa mă simt după ce am văzut clipul ăsta…).

De când am primit știrea despre acest excelent (în sensul că e bine că s-a făcut, că știm cum stăm, gen…) studiu făcut de compania GfK, la cererea PressOne, mă tot uit la statisticile alea și nu înțeleg un lucru decisiv:

De ce dracu să îți pierzi vremea fiind invidios pe altul, când tu ai putea face ceva în timpul ăsta ca să îți fie ție mai bine?!

Bine, nu că nu aș putea găsi niște explicații. De genul e mai ușor să stai pe gard și să chițibușezi decât să faci ceva (adică muncă). Sau că e mai ușor să te lași cuprins de un feng shui negativ (pe principiul înjurăturii, adică animalic, cumva) decât de unul pozitiv (pe principiul feedbackului constructiv, adică muncă, cumva).

Sau că, pur și simplu, la noi confuzia dintre comoditatea care poate să îți dea idei despre cum să îți trăiești viața mai ușor este suprapusă până la perfecțiune peste lenea aia de nefăcut nimic altceva în afară de a te uita la alții care fac și a le găsi cusururi.

Suntem o nație invidioasă de oameni invidioși pe noi înșine, practic. Dar nu folosim această invidie constructiv. Adică, ok, îl invidiem pe vecinu că are gardul frumos vopsit, dar nu ne apucăm și noi să îl vopsim pe al nostru, desigur, păi asta e muncă, nu ne place nouă d-ăstea.

În schimb, lăsăm invidia să își urmeze rostul și tot ceea ce facem (vorba vine, datul din gură degeaba are treabă cu verbul ”a face” cum are treabă pinguinul imperial cu serialul ”Las Fierbinți”) este să băgăm o cinzeacă și să inventăm povești elucubrante despre cum a făcut rost vecinul de bani pentru vopseaua și pentru pensula cu care și-a înfrumusețat gardul (șpagă, afaceri necurate, a dat un tun, a făcut o combinație).

Sau, dacă respectivul are totuși o imagine bună, de care nu prea se lipesc mișmașuri de astea de le scornim noi, scoatem artileria grea: ”în loc să doneze la biserică banii ăia, se fălește el cu gardul lui vopsit, ce să îți spun, mare jmekerie…”.

Căci, nu-i așa, ați observat deja: invidia vine la pachet cu acea perioadă refractară civică. Adică, odată intrați în starea de invidie, nu acceptăm decât informațiile care să ne alimenteze, care să ne justifice această stare. Ba, mai mult, dacă aceste informații nu ne vin din exterior, no problemos, my friend, le inventăm noi de rupem normă, că doar nu degeaba românul s-a născut poet, gen.

În fine. Vă spun toate astea pentru că sunt un pic întristat din cauza acestui studiu. Pe care îl salut fără doar și poate. Pentru că avem nevoie de astfel de oglinzi. Chiar dacă nu ne plac. Chiar dacă ne irită. Sau, după caz (al meu), ne întristează.

Dar cred că sunt subiecte pe care trebuie să le discutăm. Și să tragem învățămintele din aceste discuții. Cine poate, desigur. Pentru că acum, poate mai mult ca niciodată, a fi doar român fără a fi cetățean este ca dușul îmbrăcat: te uzi, dar nu prea te speli…

Studiul despre invidie pe larg.

80% dintre români sunt invidioși, cu precădere în situații profesionale, aceasta este concluzia primului studiu național ce măsoară comportamentele și emoțiile care duc la lipsa coeziunii sociale și care ne împiedică să formăm ușor comunități.

Invidia este apreciată drept principala trăsătură negativă a românilor de către 23% dintre respondenți, clasându-se pe locul doi, după credulitate, pentru care au optat 24%.

76% dintre români pot invidia stilul de viață al celorlalți, sursa principală fiind vacanțele. Aproximativ jumătate (46%) admit că sunt invidioși pe vacanțele cunoscuților pe care ei nu și le pot permite.

Peste 50% dintre români sunt invidioși pe colegii care muncesc mai puțin, dar câștigă mai mult decât ei.

Unu din doi români e invidios pe posesiuni materiale, vestimentația fiind cea care declanșează cel mai des acest sentiment (în cazul a 21% dintre cei chestionați). Aceasta este urmată de mașină și apartament (cu câte 14% fiecare) și telefon (11%).

Nici reușitele copiilor unor cunoscuți nu sunt neglijate, 16% dintre respondenți admițând că au un sentiment de disconfort atunci când află de realizările acestora.

Tinerii nu se lasă mai prejos: unu din doi tineri cu vârste între 18 și 29 de ani își compară realizările cu ale anturajului și devin invidioși când se simt în inferioritate. Unu din cinci tineri resimte succesul altora ca pe o presiune neplăcută.

Comportamentul se regăsește mai frecvent în rândul utilizatorilor de rețele de socializare (Facebook, Instagram sau LinkedIn) și este mai pronunțat în rândul bărbaților tineri decât în rândul femeilor tinere.

3 din 10 tineri sunt invidioși pe prietenii care își permit să meargă mai des în cafenele și baruri sau care poartă haine la modă. Doar unu din 4 tineri reușește să își găsească motivație pentru propriile obiective atunci când este invidios.

CE ESTE INVIDIA?

Conform psihologilor americani Gerrod Parrott și Richard Smith, invidia este o reacție emoțională negativă cu privire la calitățile, realizările sau posesiunile superioare ale unei alte persoane. Ea se manifestă prin comparația socială cu persoane care au un statut superior. Când acest comportament devine automat, atunci putem vorbi despre invidie.

Cel care invidiază își dorește avantajele altuia pentru sine sau dorește ca acea persoană să nu le mai dețină. Invidia are drept consecințe subminarea socială în grupuri de lucru sau înșelăciunea în negocieri.

Deși invidia poate sta uneori la baza dorinței de a investi efort în îmbunătățirea propriei poziții și, prin urmare, consecințele ar deveni pozitive, ea este văzută în continuare ca un sentiment negativ, în opoziție cu admirația, care este o emoție pozitivă.

CUM DEFINESC ROMÂNII INVIDIA?

Românii apreciază că invidia este un sentiment de frustrare, nemulțumire, răutate. Este văzută ca o boală care blochează și stopează evoluția noastră, care parazitează relațiile cu ceilalți și pe care o transmitem de generații ca stil comportamental și atitudine față de ceilalți.

„Este o boală. Nu mai vezi nimic”;

„Nu poți să te bucuri de nimic. Te stăpânește în sens negativ, nu mai este despre tine, ci despre ce face celălalt.”