Mie brandul Miele îmi rămâne forever în minte legat de Republica Moldova. Pentru că am rămas surprins când am ajuns prima dată peste Prut de faptul că în foarte multe case de moldoveni exista acest brand. Și că se lăudau cu el la modul serios. Erau pur și simplu mândri că au așa ceva în casă. Love brand acolo :D
Și la noi, având în vedere evoluția constantă în creștere, de la an la an a brandului se pare că este din ce în ce mai apreciat.
București, 28 ianuarie 2019 – Producătorul mondial de echipamente electrocasnice premium, Miele, se află în al şaselea an consecutiv în care înregistrează creştere, 2018 fiind un an peste aşteptări: +35%. Miele România a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de aproximativ 8,5 milioane de euro. Evoluția se remarcă atât la nivel de volum, cât și de valoare, clienții fiind tot mai activi pe segmentul premium.
„Observăm o schimbare de la an la an în comportamentul clienţilor; ei se îndreaptă tot mai mult spre echipamente premium, ale căror prețuri sunt mai ridicate, dar care oferă plusvaloare datorită calității materialelor folosite și, cel mai important, a tehnologiilor integrate. Am descoperit în 2018 noi categorii de clienți și suntem convinși că piața premium va continua să evolueze, deoarece suntem departe de nivelul pieţelor mature, dezvoltate”, spune Loredana Butnaru, director Miele România.
În anul 2018, Miele a reuşit să acceseze o categorie nouă de clienţi prin lansarea primului aspirator fără sac din portofoliu, Blizzard CX1. Aspiratoarele rămân cele mai vândute produse Miele, cu 7.600 de bucăți (cu şi fără sac) achiziționate în 2018. Urmează mașinile de spălat rufe şi uscătoarele, cu aproximativ 4.000 de bucăţi.
Inovațiile prezentate la IFA 2018 în segmentul de espressoare, printre care și lansarea primului model ce oferă utilizatorilor trei recipiente diferite, pentru tot atâtea tipuri de boabe de cafea, au făcut ca aceste electrocasnice să înregistreze cea mai mare creștere de anul trecut. Concret, clienții din România au achiziționat peste 650 espressoare, cu aproximativ 50% mai multe față de 2017.
Tot în 2018, Miele a inaugurat cel de-al patrulea showroom propriu din România, la Timișoara, după o investiție de 150.000 de euro. Rezultatele sunt și aici peste așteptări, astfel că strategia Miele se va orienta în continuare pe deschiderea de noi locații proprii, prima dintre acestea urmând să fie în Oradea, în decursul acestui an.
„Vrem să le oferim clienților noștri posibilitatea unică de a testa orice echipament Miele, chiar în showroom, astfel că trebuie să fim foarte atenți la spațiile care se potrivesc perfect acestei filosofii. Planul pentru viitorul apropiat este să oferim aceste experienţe unice Miele către tot mai mulți români, prin deschiderea de noi showroom-uri proprii, în regiunile considerate de Miele ca fiind puncte strategice”, continuă Loredana Butnaru.
La nivel național, echipamentele Miele sunt comercializate într-un total de 70 de puncte de vânzare: showroom-uri proprii, magazine exclusive, magazine partenere și online.
1 thought on “Cifră de afaceri Miele România în 2018: 8,5 milioane de euro”
Este un brand de aspirtor foarte mult folosit, nu doar in republica moldova ci si in alte tari din europa. Desigur sunt foarte fiabile si aspira foarte bine..
https://deaspirator.ro/aspirator-miele/