82% dintre elevii de liceu discută rar sau niciodată cu părinții despre debutul vieții sexuale

În calitate (căci asta este o mare, o imensă calitate!) de tătic de trei copii, mă lovește o tristețe imensă când văd astfel de studii. Pentru că îmi dau seama că unii părinți pur și simplu nu înțeleg că au adus pe lume nu niște viitori plătitori de impozite, nu niște contributori aseptici la sporul natural al populației, ci niște ființe unice, irepetabile, pentru care simplul (dar atât de complicatul…) fapt că părinții lor vorbesc absolut despre orice cu ei reprezintă nu neapărat garanția unei dezvoltări normale, dar măcar reducerea șanselor ca ceva să nu meargă rău în această direcție…

Bucureşti, 22 ianuarie 2019. 82% dintre elevii de liceu discută rar sau niciodată cu părinții despre debutul vieții sexuale, iar 89% discută rar sau niciodată despre folosirea unui prezervativ, arată un studiu al Asociației Semper Musica.

Studiul realizat în 15 licee, pe un eșantion de elevi între 14 și 19 ani, face parte din proiectul finanțat de Fundația Orange „Stand-up: educație pentru prevenirea HIV”, în care aproape 5.000 de tineri din județele Iași și Botoșani au beneficiat de sesiuni gratuite de informare despre virusul HIV, bazate pe informații medicale și instrumente de stand-up comedy.

Cercetarea realizată anul trecut în perioada septembrie-decembrie a arătat că sesiunile de educație pentru sănătate au crescut cu 10% numărul elevilor care au declarat că utilizarea prezervativului este foarte importantă atunci când au un contact sexual, față de cei 78% care susțineau acest lucru inițial.

La finalul acestor cursuri, elevii au putut să identifice mai ușor factorii de risc care conduc la transmiterea virusului HIV, au învățat să se protejeze și au înțeles ce reprezintă un pericol și ce nu atunci cand interacțiunează cu persoanele infectate, ceea ce le-a crescut înțelegerea și toleranța față de acestea.

„Situația adolescentului de astăzi este una în care părintele este mai puțin dispus și curajos să vorbească despre subiecte precum debutul vieții sexuale, sarcină sau folosirea corectă a unui prezervativ. În situația în care părintele nu discută cu copilul lui adolescent, iar profesorii se tem să nu aibă probleme sau să nu fie penibili, singura sursă de informație care le rămâne tinerilor este internetul și cercul de prieteni. Din păcate, nici una, nici cealaltă nu sunt întotdeauna surse de încredere, de aceea studiul nostru ar trebui să fie un apel pentru toți părinții să ia atitudine.” a spus Alexandru Gheorghiu, Președintele Asociației Semper Musica.

Proiectul a câștigat una dintre finanțările de 32.000 lei oferite de Fundația Orange prin concursul „Susține un ONG!”, alături de alte proiecte de sănătate, mediu, dezvoltare comunitară etc, prin care angajații Orange sunt încurajați să propună și să coordoneze, alături de un ONG partener, proiecte de filantropie în care cred.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.