De ceva vreme mă gândesc la ce mi-au spus niște tovarăși, la a căror părere țin foarte mult (că doar de aia mă gândesc la ce mi-au zis, desigur). În mare, reproșul lor (că aia era, în esență) suna cam așa: ”măh, bravo pentru ce faci pe blog, bravo pentru ce faceți la Kooperativa 2.0, dar parcă prea le ții toate pe un norișor roz, așa, aspirațional și nu le mai zici și pe alea mai puțin bune, cum le mai ziceai pe vremuri”.
Și am sta și am cugetat. Așa este, au dreptate. Nu mai zic chestii mai nașpa care mi se întâmplă. De multă vreme nu mai abordez astfel de subiecte. Explicația este simplă: am decis ce vreau să fac în viața profesională și astfel de chestiuni nu mai aveau loc pe agenda mea. Altfel spus, m-am uitat mereu la jumătatea plină a paharului, nu la cea goală.
A fost o opțiune, nu o întâmplare, să fie clar asta. Strategie care a funcționat foarte bine. Și funcționează în continuare.
Ce s-a întâmplat, însă, de m-au pus pe gânduri vorbele stimabililor cu pricina? Păi s-a întâmplat că am început să scriu articolele din seria ”Decalogul campaniilor cu bloggeri”. Și unele articole (sau, mă rog, pasaje din unele articole) erau foarte acide ba la adresa clienților, ba la adresa bloggerilor. Și am văzut că au stârnit mici furtuni de reacții. Care erau pe sistemul ”în sfârșit le zice cineva direct și profi”.
De acolo a pornit seria cugetătoare, amplificată de părerile amicilor despre care v-am spus mai sus. Căci mi-am dat sema că, de multe ori, oamenii învață cu adevărat nu din lucrurile bune pe care le văd, ci din cele mai puțin bune. Și mi-am dat seama că oamenii au nevoie, măcar din când în când, să vadă și partea aia goală a paharului, dar numai pentru că astfel reușesc să aprecieze și mai tare partea aia plină.
Așa că am decis ca de acum înainte să mai scriu, din când în când pe blog, despre anumite fapte, întâmplări, oameni, care nu sunt deloc ok. Din nici un punct de vedere. Cu mențiunea că fac asta pe principiul ”vreau îndreptarea păcătosului, nu pedepsirea lui”. Un principiu care, desigur, nu va fi deloc pe placul păcătosului. Dar acesta, dacă îmi permiteți, este un păcat cu care mă voi obișnui relativ repede să trăiesc…
De ce o să scriu astfel de articole? Tot un prieten bun mi-a spus: ”măh, dacă nu scrii despre anumiți și anumite și apoi io o să mi-o fur de la ei, să știi că ești un mare bou!”. Mare dreptate are… Nu când mă face prezumtiv bou, desigur. Ci când zice că am o responsabilitate să zic, măcar din când în când, despre anumite aspecte profesionale ale unora, care ar putea să îi atingă negativ pe alții. Cumva, să trag un fel de semnal de alarmă asupra unora și altora. Gen.
Cam asta am decis. Dacă am făcut bine sau nu doar voi, cei care îmi faceți onoarea să mă citiți, veți decide. Eu merg înainte, așa cum mă știți, cu ce mi-am propus…
Cum vi se pare htagul pentru articole de genul acesta: #VeryNașpa? Prea hispterish? Prea romgliș? Prea bun? Prea ca la țară? Căci, desigur, ar fi păcat ca o astfel de serie de articole să nu aibă htag, desigur.
Primul episod din această serie: Mohi Younes de la Phoenix Entertainment.
5 thoughts on “Cum vi se pare htagul #VeryNașpa pentru seria de articole mai puțin roz de pe blog?”
#VeryNașpa e #VeryBun pentru articole de acest gen.
SUPER SI EU AM PATIT ASTFEL DE LUCRURI DAR AM CREZUT CA NU MA DESCURC EU
Foarte bine ca ne pui in garda. Hashtagul mi se pare ok.
Te inteleg perfect! Been there, done that! ( si aici ma refer la domnul Mohi).
La mine, dupa o perioada mai lunga de asteptare decat la tine, cel mai probabil si pentru mai putini bani decat in cazul tau, am reluat legatura si am reusit sa o rezolvam, amiabil, relativ placut si cat de cat convenabil de ambele parti.
Asa cum spuneai si tu, nu este baiat rau, dar are acest talent/ arta (sau cum vrei tu sa ii zici), care este demna de luat in considerare de catre oricine intentioneaza sa colaboreze cu ei. Desi, stiu din surse sigure ca de cele mai multe ori sunt concursuri de imprejurari care il pun in situatii de acestea, doar ca nu prea se justifica si nu e deloc de apreciat( ba dimpotriva) modul lui de a interactiona, cand este pus in situatiile de genul celor in discutie…. Aici ar mai avea de lucru si sunt convins ca multi ar intelege, poate chiar si mai usor daca ar sti si daca i-ar pune in tema, chiar el din start. (Dar probabil ca atunci ar afecta „arta” de care vorbeai tu) :P.
Cat despre hashtag, imi suna atat de bine, incat iti propun sa iti fac chiar niste tricouri imprimate cu el. Numai bune de purtat in situatii de genul acesta sau cand povestesti despre ele :).
Este chiar foarte originala ideea :))