Am trei copii minunați acasă. De 18, 12 și jumătate și aproape 6. Și în toată viața mea de părinte nu cred că am fost la mai mult de 5 ședințe cu părinții. Ceea ce – orice părinte v-o poate zice – este foarte, foarte puțin când ai 3 copiii de vârste atât de diferite. Oricum, și alea 5 dăți au fost acum mulți ani. După care am făcut o pauză lungă, lungă, să-mi ajungă…
La ultima ședință la care am fost, am asistat fascinat la o discuție despre ”ce să punem în cadourile copiilor pentru Moș Crăciun, mașinuțe roșii de 7,5 lei sau soldăței verzi de 9, 3 lei?”. Și discuția asta a durat mai bine de o oră. O oră! Ca să discuți despre mașinuță sau soldățel!
Eram uluit. Eram fascinat. Și nu mă puteam desprinde de acest spectacol fulminant al povestitului degeaba! Nu mă puteam sătura de argumentele unei mămici sau de contra-argumentele unui tătic, de intervenția decisă a unei bunici sau de aprobarea zgomotoasă și de-a dreptul fizică a unui bunic. Era pur și simplu fascinant să vezi vreo 20 de oameni, seara, adunați să discute despre nimic, practic.
A fost ultima dată când am fost la o ședință cu părinții. Pentru că mi-am dat seama că nu are rost să mă mai duc. Pentru că pur și simplu 1. nu primesc nici o informație care să mă ajute în viață (vin copiii și îmi pun că le trebuie aia și aia la școală și asta este de ajuns) 2. pierd timp degeaba (timp în care aș putea face cu totul și cu totul altceva) 3. vin cu creierul praștie de la discuțiile de acolo.
Bine, este drept că nici io nu am făcut nici cel mai mic efort să încerc să intru și eu în schemă, ca să zic așa, adică să vin cu propuneri, să particip activ la discuții, chestii de astea de părinte angajat și responsabil, cum ar veni. Doar că, vedeți voi, eu funcționez de ani buni de zile pe un mindset foarte clar: investesc ceva (adică nervi, timp, alte resurse) dacă obțin ceva. Ori ceva-ul de obținut de la astfel de ședințe îmi dădea cu virgulă permanent. Drept pentru care am renunțat la ele fără să clipesc.
Nu ar trebui să generalizez. Sunt sigur că există undeva în România asta a noastră ședințe cu părinții care sunt parcă scoase din manual. Doar că eu nu le-am prins. Sau – cred că așa ar fi mai corect spus – nu am avut răbdare să stau până să nimeresc una. Așa că aș vrea să înțelegeți ce spun aici ca pe experiența mea personală. Atât.
Și, ca să vedeți că sunt o fire constructivă (adică, ok, am dat cu ședințele de părinți de pământ și cu ce ne-am ales?), vă rog să răspundeți la următoarea provocarea:
Dacă ai ceva de spus în apărarea ședințelor cu părinții, spune-o în comentarii!
Altfel, rămâne cum am stabilit: eu nu mai calc la ședințele cu părinții. Noroc cu doamna sufletului meu, care este mult mai bună decât mine pentru lumea asta și a cărei răbdare cu toți și cu toate (inclusiv cu mine!) ar trebui plătită cu cel puțin greutatea ei în iubire :)
35 thoughts on “Dacă ai ceva de spus în apărarea ședințelor cu părinții, acum e momentul!”
Da, aveti dreptate. Eu am incercat de mai multe ori sa ridic probleme reale si pertinente, dar lumea se pare ca vrea sa aplaude ce spune dirigintele si sa plece. Nimeni nu are initiativa sau macar atitudinea de a avea o opinie, de a sprijini sau nu o initiativa a altui parinte.
Exact, timp pierdut. Pe care l-am putea folosi pentru altceva :)
Cred ca al meu sot impartaseste 100% parerea ta. El nu merge niciodata la sedinte.
Dar noroc cu doamnele din viata voastra care au rabdare cu toti si toate :)
Mare noroc avem cu voi, acesta este un adevar adevarat :D
Eh, la concluzia asta am ajuns si noi, insa la gradinita ni se cerea sa mergem in fiecare saptamana la asa zisele consultatii, unde nu se vorbea despre copii, despre educatie, ci despre cati bani mai avem de dat ptr una, ptr alta. Noi am mers doar la sedintele lunare (la care se vorbea nimicuri, asa cum ai spus) si ne-am trezit la sfarsit de gradinita, inainte de serbare, cu eticheta de parintii dezinteresati, pusa de educator. Educator care joaca candy crush in timpul orelor, zace efectiv cu capul pe catedra, de mahmureala, isi pune alcool in sticla de suc, in excursia copiilor si impotriva caruia m-am rasculat la sedinta din iarna cand nu am fost de acord sa i se cumpere cadou un telefon de vreo 14 mil. Rezultatul – parintii nu ne mai salutau plus eticheta pusa de educator. Sa mai zic? Gata..m-am racorit:)
Deci un NU mare sedintelor cu parintii. Dupa sedinte pleci direct la farmacie sa iei un extraveral ceva..
Si presupun ca te-a interesat foarte tare eticheta pe care v-a pus-o candy crusherul ala, este? :))
Eu mai presupun si ca ati mutat copilul la un educator mai responsabil. Macar in excursii sa nu il fi trimis cu asa poama…
Eu am participat in liceu la anumite sedinte cu parintii cand era nevoie de interventia elevilor si iti jur ca imi venea sa ma impusc. Parintii nostri se luau mereu fie la cearta fie discutau nimicuri, iar noi mergeam acolo pe post de glugi de coceni. Pana la un moment dat cand chiar aveam ca si clasa o problema cu o profa din vina dirigintei si eram si noi juma de clasa. Noi am mers acolo ca sa ne aparam in fata parintilor, ca diriginta voia sa dea vina pe noi. Atunci am pus noi piciorul in prag si am zis intreaga poveste, diriginta tot timpul incercand sa rastalmaceasca ce zicem. De atunci mama nu a mai calcat la mine la sedintele cu parintii si nici tata, ca la cum il stiu pe el, o lua pe nebuna la bataie acolo.
Si ce a mai mers mama de 2 ori la sedinte la sor-mea ca era nevoita. Acum sor-mea intra in a 12-a si mama a zis ca oricum face 18 ani in ianuarie, asa ca poate sa ia propriile decizii deci nu se mai baga =))
Well, decizia de a nu participa scuteste omul de multe cele neplacute :))
Mmmm…nu mi-am taiat venele dar nici fericita nu am fost! Si stii de ce? Pentru ca astia sunt dascalii care ne educa copiii. Noi am terminat gradinta, gata…dar individul asta va educa multe generatii de copii de acum incolo. In sistemul asta care inca incurajeaza favoritismele, nepotismele (da, fiica directoarei era singura care facea optionale cu copiii – engleza, dansuri si desen, iar ginerele ei era fotograful, ala cu ofertele speciale – cana, magnet etc, contracost totul) si spaga (cadoul). Si normal ca la sedinte tema principala era cum sa strangem mai repede banii de optionale ca sa nu se supere directoarea pe noi!!!
La sedintele cu parintii trebuie sa mergi in urmatoarele situatii si cu urmatoarele conditii:
1. Daca nu ai incredere in ceea ce-ti spune copilul tau ca s-a-ntamplat (deosebit) la scoala.
2. Daca esti documentat in legatura cu aspectele segmentului de invatamant in care-ti e implicat copilul – de ex.: metodologia optionalelor – putine scoli o respecta, putini parinti stiu ca au DREPTUL sa aleaga cel putin o ora pe saptamana dintr-un set de materii noi, diferite de cele din plaja orara. Invatatoarele sau dirigintii nu le spun parintilor despre acest drept pentru ca nu vor sau pur si simplu nu stiu.
Daca esti dispus sa tii piept initiativelor, majoritatea fara finalitate educativa, ale Parintelui Alfa – in orice colectiv de parinti exista unul care vine cu propuneri aiurea si care majoritatea se traduc in cheltuieli pe care el, ca om cu bani (Parintele Alfa este, sau arata ca este, intotdeauna om cu bani) le vede ca pe niste mizilicuri: cadou de 8 martie pentru ‘Doamna’, instalarea unei camere de luat vederi in sala de clasa, achizitionarea unui televizor cu plasma, etc.
3. Daca ai mentalitatea unui parinte de elev de-acum 30 de ani si crezi si tu ca e nevoie sa fie pedepsiti copiii pentru ca: râd, „comenteaza”, nu scriu cand unii profesori le dicteaza lectia din manual, nu-si fac teme de genul „Scrieti propozitia ‘I’m going to school now.’ de 20 de ori.”, beau apa in timpul orei, etc.
In rest, nu merita sa mergi la sedintele cu parintii.
Da, astea ar fi niște motivații bune. Dar strâmbe rău :)) Nu mă regăsesc în nici una din ele, nu îmi plac, nu le practic, mi se par chiar niște non-părintești chestii :)
Ca profesor, pot sa va spun ca sedintele cu parintii nu sunt mereu o pierdere de timp. Educatia adevarata ar trebui bazata pe colaborarea scoala- familie. Si acesta nu e (doar) un cliseu, este o realitate.
Daca parintii pleaca de la premisa ‘copilul meu imi spune TOT si NU MA MINTE’, cred ca greseste. Este uluitor cat de diferit se pot comporta copiii, in functie de context. Un parinte obiectiv este de preferat.
Raman la ideea ca numai prin colaborare avem o sansa la educatie de calitate. Oricat de multe atacuri la profi/ invatamant vor fi, ar trebui sa ne amintim in permanenta ca viitorul nostru ca natie depinde de felul in care vom reusi sa educam generatia de azi.
Va doresc sa aveti parte de sedinte cu parintii constructive!
Da, aveti dreptate, e nevoie de o colaborare intre cadrele didactice si parinti. Dar, deocamdata, a ramas doar la nivel de intentie, cel putin in cazul nostru. La orice sugestie, tentativa de colaborare, educatorul spunea ca nu se poate, e nevoie de aprobare de la directiune si mai bine o lasam moarta. La sedinte nici o vorba despre evolutia copilului, lacune, nevoi..nimic, doar despre bani! Am avut o colaborare cu editura Litera – in saptamana altfel fiecare copil ar fi primit cate o carte de povesti gratuit. Raspuns – nu se poate, activitatile din sapt altfel sunt deja stabilite si nu putem schimba nimic. Chiar daca nu era vorba despre nici o schimbare in program – practic cei de la editura veneau la gradi si in maxim 30 min distribuiau cartile. Intr-o zi in care se statea la gradinita. Era o campanie pentru promovarea cititului. Nu s-a putut! Deci despre ce fel de colaborare vorbim?
Corina, parintii fug de cadrele didactice, nu pentru ca nu ar vrea colaborarea, ci pentru ca nu au cu cine sa colaboreze. Cadrele didactice cum prind un parinte au gasit momentul sa-i critice copilul cu ceva, sa isi sachimbe fizionomia si tonul daca i-ai dus sau nu ceva, lucruri care nu mai impresioneaza niciun parinte echilibrat din ziua de astazi. Apoi si copiii nostri sesizeaza greseli de cunostinte ale profesorilor,greseli de comportament, nedreptati, frustrarii personale gratuite la ore, greseli in manuale si atunci realizezi ca nu ai cu cine. Fara niciun fel de suparare stie multa lume ca cei mai slabi studenti de la facultati ajung profesori in invatamantul preuniversitar, iar notele de la concursuri o demonstreaza.
Ca e o problema de sistem, da, dar nici cadrele didactice nu fac ceva ca acest sistem macro, sa functioneze micro corect. Eu am vazut urmatoarea realitate, pe care o vad toti parintii: copiii intra la scoala ca niste trandafiri (din toate punctele de vedere) si ajung in cativa ani ca niste tufe (din toate punctele de vedere). Iar profesorii se fac ca punctul nostru de vedere nu conteaza, ca oricum ei cred ca au putere in fata noastre si a copilului. Nu am vazut niciun profesor ca atunci cand i-ai dat un feedback pertinent, sa se imbunatateasca, ci doar sa se razbune pe copil, familie etc. Dar de la tine ca parinte sau de la copil se asteapta la imbunatatiri instantanee. Deci Nu Ai Cu Cine!!!!!
Imi pare rau pentru dumneavoastra ca ati avut experiente care v-au condus la astfel de generalizari despre profesori. Ma doare cand parintii spun aceste lucruri, mai ales fata de copii. Eu cred ca suntem in aceeasi barca si in niciun caz nu ar trebui sa ne criticam unii pe altii atat de aspru. Sa stiti ca in sistem sunt si destui profesori care dau totul in munca lor. Sunt profesoara la liceu, absolventa a Universitatii Bucuresti, titular de la prima prezentare la concurs, am 32 de ani, un doctorat facut cum se cuvine, toate gradele didactice, carti publicate, o multime de proiecte etc. Toate astea inseamna foarte mult efort si pasiune, iar daca am atins subiectul nu este din nevoia de a ma lauda, ci din disperarea pe care o simt cand vad ce imagine proasta avem de demontat…
Despre sedintele cu parintii si relatia familiei cu scoala, am constatat urmatoarele: de obicei, atunci cand un elev intampina dificultati (rezultate proaste, acte de indisciplina), exista probleme acasa si o neimplicare a parintilor in ceea ce se intampla cu copilul in scoala si in afara ei; multe lucruri se pot rezolva, daca suntem lasati sa intervenim, dar asta presupune sa avem cu cine purta anumite discutii, sa concepem impreuna un plan de actiune.
Dirigentia pentru mine inseamna: sa trimit saptamanal sms-uri personalizate catre elevi si parinti, sa fiu conectata la grupurile de facebook ale acestora, sa stau in scoala pentru ora saptamanala destinata consilierii in care in 90% din cazuri nu se prezinta nimeni, sa ma pregatesc pentru fiecare sedinta cate 2-3 ore (centralizez informatii, printez si xeroxez fise pentru fiecare parinte, astfel incat sa nu discut in plen anumite lucruri pentru a nu pune pe nimeni intr-o situatie delicata, scot pasaje din carti de parenting s.a.m.d.). Sedintele mele sunt gandite sa dureze o ora, oamenii sunt anuntati cu o saptamana inainte, la inceput de an am supus la vot si au stabilit sa le tinem seara. Sa nu credeti ca, dupa toate astea, am avut vreodata mai mult de 3 sferturi prezenta. Si nu stiu cum se face, dar problemele care se strang la nivelul clasei le au mai ales copiii ai caror parinti nu sunt in sala… Eu ce sa fac? Imi vad de acest sistem in continuare, multumita cu cat reusim sa obtinem in conditiile pe care vi le spuneam. Dintr-o clasa de 26 de elevi care au trecut a XII-a, la finalul acestui an am primit de la 2 sau 3 parinti mesaje de multumire care m-au uns pe suflet. Si atat! Pentru ca nu e peste tot cum povestiti dumneavoastra, sunt destui profesori care nu pretind si nu accepta cadouri, destule scoli unde nu se strang bani, unde lumea munceste pe rupte, strict pentru satisfactii de ordin moral.
Daca imi permiteti, va sfatuiesc sa fiti conectati la tot ce se petrece in scoala (de stat sau privata) unde va duceti copiii, sa sanctionati orice comportament inadecvat. Chiar noi profesorii, cei care ne vedem de treaba, ne dorim sa scapam de persoanele care nu fac cinste acestei profesii! V-as fi recunoscatoare daca, in locul generalizarilor pe care unii le folosesc drept scuza pentru a nu se mai implica, ati lua atitudine. Lucrurile nu se vor schimba in societatea noastra si, implicit, in invatamant, decat de jos in sus, prin implicarea tuturor partilor interesate.
Va multumesc, Doamna Profesoara! Nu va cunosc insa ceea ce ati scris ma face sa-mi doresc aceasta, chiar daca doar pentru a va oferi un zambet si-o imbratisare! Si o rugaminte: continuati, va rog, continuati! Sunt multe suflete de copii, si chiar de parinti, care au nevoie de incurajare, de ajutor pentru a-si gasi directia si de incredere si curaj pentru a o urma!
Va scriu acestea nu ca parinte, caci nu am copii, ci din perspectiva unei foste eleve care poarta in suflet acei profesori-Oameni pe care i-am avut! De la care am invatat nu doar cat fac 2+2, sau cine a scris Luceafarul…ci si lectii de viata, care mi-au influentat benefic comportamentul si implicit viata!
Am avut si asa-zisi profesori de la care am invatat cum sa NU fiu, dar acestia au disparut din constiinta mai repede decat urma pasilor pe plaja odata cu venirea valurilor…
Doar acei profesori si profesoare, doar Ei, Oamenii care m-au invatat sa fiu Om au ramas in inima si in minte, si RAMAN, dincolo de timp si spatiu, dincolo si neatinsi de vălul uitarii….
Asadar, de aceea rugamintea: continuati, va rog continuati…….
Atata vreme cat nu dati afara lichelele din sistemul din care faceti parte, cand nu luati nicio atitudine fata de colegii dumneavoastra care va strica imaginea, veti fi considerata la fel ca si ei. Aveti un consiliu de etica si nu faceti cunoscute abaterile de la catedra; Noi ca parinti care am invatat in anii 80-90 nu va intelegem nici lipsa de moralitate si nici lipsa de verticalitate; ramane sa ne batem gurile degeaba aducand argumente si dovezi. Si sa ne indrumam copiii sa invete dupa Titeica, Petrica si Gheba, ca la scoala pierd timp destul nefacand nimic cu chiulangiul de la catedra.
Subscriu 100% la cele zise de Diana. Plus pregatirea suplimentara cu plata bineinteles pentru fazele nationale care ajuta la dosarul profesorului. Plus profesori carora li s-a dovedit ca au gresit cu notele date dupa ureche la materia la care copilul tau a participat la nationala in anul respectiv ( 7 pentru olimpic si 10 pentru tocilar) si cate si mai cate… iar invatatoarele, sa te fereasca bunul Dumnezeu!!! Imediat te trimit la psiholog cu diagnostic dat de ele: adhd care necesita tratament medicamentos! Cand de fapt lectiile lor erau de toata jena. Nu mai zic de spaga ascunsa dupa meditatiile platite la profesorul de la clasa. Toate astea zise la timpul lor in sedinta cu parintii, pe grupul comun al parintilor clasei de whats app…
O tampenie. Promovezi neimplicarea. Minunat. De parca de asta e nevoie.
O parte din felul in care e perceputa educatia acum, e si din cauza hipsterilor care cred ca opiniile anti-sistem or fi bune la altceva in afara de emagine in fata prostilor.
Noroc!
Gabi, imi pare rau, dar articolul promoveaza iluminarea noastra a acestora care ne-am saturat sa facem pe prostii. Cristian a lansat ocazia ca toti cei care sunt convinsi de utilitatea si maretia rezultatelor unei sedinte sa le scrie aici (citez:”Dacă ai ceva de spus în apărarea ședințelor cu părinții, spune-o în comentarii!”). Poate daca om gasi niste argumente reale si logic valide si demonstrate cu fapte concrete, ne-o mai indulci si noi. Ca suntem cam acriti de ce am vazut prin scoli. Nu stiu de ce oamenii destepti trebuie sa fie apostrofati ca vad si spun ca-i o mare problema si e acolo la baza. Exact ce asta i-ar mai lipsi unui sistem de invatamant care se invarte din inertie, nu din logica, strategie si coerenta.
Deci vrem si noi niste argumente reale, logic corecte si sustinute de rezultate, nu doar antireactii la opinii argumentate. Pentru ca atunci cand e vorba de ce e in scoli suntem atinsi adanc, zi de zi si ne cam doare.
Daca ce zic eu este o tampenie sau nu, este discutabil. Faptul ca tu esti lipsit de bun simt este irefutabil.
Noi momentan am fost doar cu gradinita, de la toamna incep sedintele adevarate. La gradinita ma asteptam sa discutam lucruri cu adevarat misto, insa parintii erau mai agitati pe tema a cata engleza se preda catre niste pici care inca nu stiu sa se stearga la fund, in loc sa se intereseze daca ei se joaca ok acolo, daca vorbesc cu alti copii, daca mananca, daca beau apa, ca la gradi astea sunt problemele reale, nu daca stie 2 versuri din Shakespeare. Si apoi bani, bani, bani, liste, listute, luam asta, cealalta, avea asta mic 4 ani, dar dadeam bani pe 5 caiete speciale si nu stiu ce seturi pedagogice, chipurile sa invete nu stiu ce. De discutiile de bani de cadouri sunt deja mega suparata si stresata, de felicitarile pe care se trec doar cei care au dat bani, de cosurile de flori inutile, de ghivecele cu orhidee, la fel de inutile. Chiar ma intreb daca educatoarele nu aveau sera acasa de orhidee…..
Sunt si mama si profesor. Pentru educatia copilului este foarte important ca parintii sa colaboreze cu profesorii/invatatorul/ educatoarea. In timpul sedintelor cu părinții, dirigintele/invatatorul nu poate sa aducă in discuție situatii particulare ale unor elevi, acestea se discuta in particular cu fiecare parinte si pentru aceste discutii sunt prevazute ore speciale in care părinții se pot întâlni cu dirigintele sau anumiti profesori. Trebuie ca parintii sa aibă bunăvoința si dipozitie. In sedintele cu părinții se discuta mai mult treburi organizatorice. Este indicat sa se stabilesca o tematica a sedintelor cu părinții la începutul anului scolar, lectorate cu părinții, dar pentru acesta e nevoie si de colaborarea parintilor. Orice invatator ar vrea sa stie ce ii intereseaza pe părinți legat de educatia copiilor. Dar de cele mai multe ori parintii nu vin cu nici o idee, sau unii vin cu niste aberatii si esti nevoit sa ii asculti. Apar conflicte între părinți pentru ca parintii vad diferit ce e bine pentru copiii lor. Doamnele si domnii care au rabdare in sedintele cu părinții sunt înțelepți. Cred ca ei aduc echilibru si in familie. Sfatul meu este sa tineti permanent legatura cu scoala pentru binele copiilor dumneavoastra.
Aud experientele voastre si in acelasi timp apreciez inca o data, intr-o lumina noua, experienta mea de sedinte cu parintii la scoala fetei mele. Este adevarat ca avem si noi partea cu administrativele, dar foarte scurta si la obiect, in care de obicei parintii vin cu iniatitive interesante pe care le adoptam imediat. Deci, iata, apreciez inca o data maiestria celor doua doamne invatatoare cu care avem placerea sa fi construit o relatie minunata. Este adevarat ca este un sistem alternativ, step by step, chiar daca este o scoala de stat, si ca … omul sfinteste locul.
Dealtfel aceste sedinte au ajutat si ca noi parintii sa avem relatii tare bune, si cand copiii se intalnesc si in afara scolii sa fie chiar placut sa petreci timp cu un alt parinte. Bineinteles avem si posibilitatea sa avem intalniri individuale, in care comunicam despre propriul copil, intr-un mod constructiv. Astfel nu avem poluari la sedintele de grup despre ce a facut cutarica…
Si destul de multi parinti au avut ocazia sa se implice si sa aiba un timp in care ii invata pe copii ce stie el sa faca mai bine si ce ii face placere sa impartaseasca. Asa ca am facut tot felul de actiuni ecologice, am gatit tot felul de chestii ingenioase; eu am avut sansa sa le impartasesc din comunicarea relationala.
Deci, se poate si altfel, si chiar exista in Romania. Bineinteles ca nu se intalmpla intotdeauna de la sine si o pozitionare calma si respectuoasa dar ferma legata de asteptarile pe care fiecare le are (profesor si parinte) de la acea intalnire poate fi de folos (cred eu)
Am citit o mare parte din comentarii…interesante si pline de realism crud.
Un exemplu dau: Elev fiind, prin clasa a 9-a la un liceu de prestigiu din Iasi, mai exact Colegiul National, la prima sedinta au venit parintii insotiti de copii precum si profesorii (in numar complet). Fiecare profesor si-a explicat rolul, ce au de gand sa aplice in anul urmator si cu ce parghii vor face asta.
La sfarsitul primului semestru acelasi cadru, aceeasi profesori care au prezentat un raport cu activitatea lor, a fiecarui elev in parte, etc.
Imi aduc aminte cu placere ca doamna profesor de franceza m-a mentionat printre cei cu inclinatie spre aceasta disciplina. La iesire ma intreaba mama: Ce medie ai la franceza? Esti atat de priceput? De ce nu ai spus nimic?
Eu am spus doar atat: am media 7, dar cei cu 9 si 10 sunt olimpici nationali si internationali.
Daca la testul la matematica se luau note sub asteptari se facea sedinta cu domnul profesor, parinti si elevi si discutam despre lacunele pe care le avem si despre problemele profesorului in modul de abordare a materiei.
Profesorii sunt oameni; oamenii sunt diferiti => profesorii sunt diferiti.
Motivul principal pentru o sedinta nu poate fi decat comunicarea pentru imbunatatirea predarii/invatarii/asimilarii.
Cadourile si altele de genul trebuie lasate in seama altora.
Cu siguranță e mai simplu să nu mergi la şedințele cu părinții şi nici la şedințele de locatari şi în general la şedințe. Sunt învățătoare şi nici mie nu-mi plac nici şedințele, nici oamenii care se iau în serios şi se bagă în seamă. Fac tot posibilul să scriu mailuri, să programez discuții individuale şi, în cel mai rău caz, să reduc şedința obligatorie la 15 minute, cu tot cu semnături si proces verbal. Cu toate astea, sunt părinți care nu apreciază efortul meu de a-i evita la ceas de seară şi fie nu vin, fie preferă să stea la o bârfă în fața şcolii şi să-i întrebe pe alți părinți ceva ce ar putea afla de la mine.
Eu cred ca ar trebui sa ne ducem la aceste sedinte si sa incercam sa schimbam lucrurile in bine. E adevarat ca e nevoie de muuuuuuuuulta rabdare, dar daca nu perseverezi, nu se intampla. Si sotul meu a ajuns la aceeasi concluzie ca si tine – ‘eu nu ma mai duc ca ma enervez si pierd si timpul degeaba’. Eu fiind o persoana f optimista (chiar cred ca putem schimba lucrurile daca vrem), am continuat sa ma duc la sedinte. Pot spune ca discutam mult mai la subiect, reusim sa ajungem la un consens pentru cele mai multe subiecte si ‘sa taiem scurt’ ce se intinde prea mult.
Iti trebuie intr-adevar multa rabdare, diplomatie si curaj. Cu timpul am observat ca se schimba lucrurile. Putin, dar tot e ceva. Daca nu incercam sa schimbam ceva acum, va fi prea tarziu pentru copiii nostri.
Referitor la profesori/ educatori – si pt ei e grea schimbarea. Poate mai grea decat in alte joburi, avand in vedere ca sunt supusi si presiunii parintilor (am auzit exemple gen: daca profesorul ii spune copilului ca din cauza bretonului nu mai vede sau are probleme cu ochii, vine parintele si ii face scandal si ameninta; sau ‘de ce nu are copilul doar 10?’ – pe bune? avem doar copii de 10? uita-ti-va la ce s-a ajuns in ultimii ani in materie de examene de admitere; unii vor mai outine teme, altii mai multe – si atunci cum stabilesti echilibrul?). Nu pledez in favoarea unei parti sau alteia (profesori/ parinti), motive de rezista la schimbare fiind in ambele parti.
Dar tare as vrea ca din ce in ce mai multi sa incercam sa schimbam ceva in bine. Sunt convinsa ca se poate.
Bine ai venit in grupul parintilor „denaturati”. Stii ce urasc mai mult la sedintele astea? Nu inutilitatea si discutiile interminabile, nu ca incep la 6 si se termina la 8, asa ca ajung acasa , capiata, pe la 9, ci mutrele parintilor care se prefac interesati de chestiunile astea. Intrebarile alea de genul „da de unde ar fi bine sa cumpar o culegere de mate?”, cand copilul e de-abia a treia sau a patra si nici nu viseaza ce cosmar il asteapta. Si am mai observat ceva, poate e doar la scoala unde este al meu… Profesorii au o logoree de speriat. Daca esti un oarecare cu spirit de observatie, iti dai seama imediat ca e un soi de abureala menita sa inabuse dorinta unor parinti de a protesta sau de a contesta unele chestiuni care se practica prin scoala. Vorbesc diriga si profii de zici ca sunt intorsi cu cheita.
Aș avea multe de spus, dar n-o fac, fiindcă nu am chef să investesc timp ca să nu obțin nimic. Adică nu vreau să-mi dea cu virgulă, cum bine ai spus :).
Mă tem că în 8 cazuri din 10, problema majoră la aceste şedințe sunt….părinții. Mie aşa mi s-a întâmplat după şedințe la doi copii cu interval de aproape 10 ani între ei. Cei foarte vocali sunt fie „părintele alfa” cum bine spunea cineva, fie liota de cațe pline de impresii care supralicitează la cadourile de diverse ocazii. Cei cu capul pe umeri sunt sictiriți şi cedează psihic într-un final, lipsind de la şedințe. Cu siguranță şi sistemul de învățământ are bubele lui, dar oglindeşte modul în care funcționam ca nație: haotic. Din păcate toți se pricep la fotbal, sănătate, învățământ, politică, etc…. Semnează: o mamă de medicinist cu 10 pe linie şi de elev premiant in ciclul primar, fiică de profesori şi beneficiară a tot felul de forme de învățământ ?
Sunt profesor-diriginte de mulți ani. In primul an, un coleg cu experienta, in prag de pensie, m-a vazut pe hol vorbind cu mama unui elev si apoi , intre patru ochi , m-a sfatuit ca in discutia cu un parinte sa nu spun numai aspecte negative, ca acea persoana nu va mai veni la scoala alte data. De aceea, in discutiile cu parintii vreau sa inteleaga ca nu sunt un judecator, un procuror acuzator al copiilor, ci un partener in educatia acestora, un adult caruia chiar ii pasa, care are ocazia si abilitatea sa observe disfunctionalitati, probleme, care poate sa dea un sfat sau sa incurajeze.Sedintele cu parintii le organizez doar cand sunt documente de completat, deci chestii administrative sau aspecte generale. in rest, invit parintii sa vina cand pot, cand au drum prin fata scolii pentru o discutie individuala. Sunt flexibila pentru ca nici eu nu as putea pleca oricand de la serviciu pentru o sedinta cu parintii.
Nu pot sa inteleg parintii care nu cunosc oamenii care se ocupa de copiii lor, care se lasa efectiv mintiti, asa cum descopera cu uimire si frustrare la finalul dezastruos al unui an scolar, cand afla de corigente, repetentie etc. . Asist neputincioasa la ratarea viitorului unui copil cu potential, chiar cu IQ peste medie doar pentru ca e indolent, pentru ca stie ca parintii ii lasa libertatea de a invata doar cand vrea si cat vrea, care nu il impulsioneaza sa ceara mai mult de la sine insusi , aparandu-se cu scuza ,,asa e el”.Dar constat si evolutia unui copil ai carui parinti vin des la scoala pentru a se sfatui cu profesorii, scuzandu-se uneori pentru insistenta, care cauta punctele slabe nu pentru a-l certa, ci pentru a-l ajuta sa progresesze.
Si acum cealalta ipostaza, cea de mama a unui baiat prescolar care a devenit din primul an ,,oaia neagra” la sedintele cu parintii pentru ca a facut parte dintr-un grup de parinti adunati pur si simplu din intamplare la poarta gradinitei si care au sporovait cu nedumerire de ce ni s-au cerut anumite rechizite dupa ce s-a convenit sa cotizam cu 10 lei pe luna pentru materiale de acest gen.Am fost imediat ,,desconspirati’ de o mamica ,,devotata” si la sedinta convocata ad-hoc nominalizati sa ne exprimam nemultumirea. Nu m-am lasat intimidata de atitudinea indignata a celor doua educatoare ( mama si fiica ! ) si de atunci o tot ducem asa, intr-o antipatie mascata cu amabilitati.Stiu ca se ocupa de copii, asa ca mi-am asumat rolul de ,,Gica contra ”, dezertand de la multe dintre initiativele unora dintre parintii ,,credinciosi” doamnelor care sugereaza tot felul nevoi ( un dulap -castel pentru jucarii de peste 2000 de lei , de exemplu ) sau cotizarile pentru ziua de nastere.Am simtit ca ele chiar si-ar dori sa lipsesc de la sedinte, se tem ca as putea atenta la elanul unor parinti de a preamari toate ideile , care, normal, implica aproape intotdeauna bani. Se vorbeste mai mult de dotarea materiala a salii si de bani decat despre copii.
SI ACUM CONCLUZIA .Astfel am inteles in sfarsit de ce incepand cu clasa a V-a parintii vin din ce in ce mai rar pe la scoala. Cat sunt mici parintii simt nevoia sa ii protejeze, tin legatura cu educatoarea si cu invatatoarea, raspund cu servitute la toate ideile, la pretentiile cadrelor didactice , doar-doar sa-i fie bine copilului,sa aiba o bona asigurata .Dar, satui sa tot raspunda la astfel de solicitari care implica de multe ori bani multi, obosesc, sunt exasperati. Asa ca, mai tarziu copilul, odata ce a crescut, se poate apara singur, poate sa spuna ce il afecteaza, deci nu mai e nevoie de ,,mita ”. Putini parinti se mai intereseaza cum arata sala de clasa in care respira 6-7 ore pe zi copilul, in ce fel de banca sta, daca se face curatenie, desi, cand acesta era la gradinita, i-ar fi cumparat si aer ozonat de munte imbuteliat, daca le spunea ,,doamna” ca e nevoie.
Si apropo de discutia in contradictoriu despre ce jucarie sa se cumpere, parintii sunt ,,dresati” inca de la sedintele de la grupa mica sa se preocupe de aspecte materiale, nu sunt educati, sfatuiti, invatati sa isi cunoasca propriul copil, cum sa il ajute, ce carti sa ii cumpere, cum sa interactioneze .Si meseria de parinte se invata, te poti perfectiona la astfel de intalniri .
Mulțumesc tare mult pentru acest comentariu, care lămurește foarte multe aspecte ale discuției, de ambele părți :) Și, da, sunt total de acord cu faptul că meseria de părinte se învață. Doar că unii cam rămân repetenți la această… materie.
Mentionez din start: nu am avut timp sa citesc comentariile lasate aici, doar pe primele. Asa ca daca cineva a mai spus ce voi zice eu, imi cer anticipat scuze.
Asadar, matusa mea este in Franta de peste 20 ani. Ea are 3 fete, toate facand scoala acolo.
Ne-a povestit la un moment cum decurge o sedinta cu parintii acolo: se sta la coada. Da, la propriu, se sta la coada. Ideea de baza este ca tu, ca parinte, trebuie sa stai la coada la profesorul X pentru a vorbi tu si numai tu despre problemele copilului tau. Care probleme nu trebuie cunoscute de toti ceilalti.
La noi, pe langa ce ai povestit tu, se face o chestie dupa mine foarte urata: se spune in gura mare ce probleme are fiecare copil. Se striga in gura mare NOTELE (4 la matematica, 3 la fizica, 2 la romana). Deci nu afli doar tu de notele lui, ci afla „tot poporul”. Daca vorbim de orase mici, unde parintii se cunosc, lucrurile sunt cu atat mai grave. De fapt, probabil fix d-aia se face asa: rusinea pe care o pateste parintele il va determina sa ia masuri in privinta elevului nesilitor, iar acesta se va indrepta.
Revenind la sedintele efective, matusa mea spune ca-si dorea ca ele sa fie precum cele din Romania. Sistemul acela, cu stat la coada (si nu sta la coada doar clasa a VII-A B, ci stau mai multe clase, adica e sedinta cu parintii pt clasa a V-A), este o pierdere si mai mare de timp. Cand am auzit eu asta, ma gandeam la faptul ca francezii nu au stat la coada la carne si la oua, asa ca soarta i-a facut sa stea si ei la coada la ceva. La noi, chiar daca se bate apa-n piua, macar se discuta ceva. Acolo efectiv stai.
Am intrebat-o, la modul serios: bine, dar nu poti sa te duci in alta zi sa vorbesti cu profesorii? Raspunsul: in teorie da, in practica daca muncesti ajungi doar seara. Si atunci s-ar putea sa nu gasesti profesorul cautat. Iar ziua, in timpul programului, profesorii sunt punctuali, la fix el e la ora, nu poate intarzia ora din cauza unui parinte.
Momentan nu am copii, dar daca voi avea candva, cred ca cea mai distractiva chestie, pt mine, va fi sedinta cu parintii. Pe cat de sperietoare era pt mine, cand eram elev (caci n-am fost un elev-model), pe atat de distractiva va fi pt mine ca parinte :D
Ăsta este sistemul comunist: să îl scoatem pe măgar în fața oamenilor muncii și să îl facem de telecomandă. Că așa i-a învățat Ceușescu să facă educație. O mizerie, desigur. Din care mizerie o grămadă de copii ies prăjiți.