Dragilor,
Poate că unii vă simțiți un pic cam agasați de informațiile pe care vi le dau din excursia mea #PrinThailandaMea, dar ce vreți de la mine, să nu vă las să vă bucurați pentru că pățesc de astea? :D Căci, dragilor, mare bucurie îmi provoacă deplasarea asta prin Thailanda, această țară cu adevărat femecătoare… Deși, este drept, mă seacă dorul de minunații mei și abia aștept să ajung la ei :)
Astăzi o să vă povestesc despre un lucru uluitor care ni s-a întâmplat. Mă rog, este uluitor din punctul meu de vedere. Dăcă mi-ai fi spus, înainte de a veni în Thailanda, că o să mi se întâmple așa ceva, ți-aș fi spus să mai bagi o fisă sau, după caz, să cânți la altă masă, că nu am bani mărunți. Dar uite că ni s-a întâmplat…
Provincia Loei, din nordul Thailandei, este una foarte frumoasă. O zonă muntoasă, cu peisaje splendide și cu un farmec local, de o ruralitate impresionantă, dacă îmi dați voie să îi zic așa. Dar și cu oaze de modernitate deșănțată de-a dreptul :)), așa cum v-am raportat că a fost la Resortul Phu Pha Nam.
În peregrinările noastre prin zonă, am ajuns și în Na Haew District. Într-o localitate micuță, gen comună mai răsărită de la noi. Când ne-am dat jos din microbuz, am văzut că se uită lumea ca la urs la noi, doar că am zis că, mno, fiind un pic diferiți e normal să stârnim ceva rumoare. Numai că urma să aflăm un lucru care ne-a lăsat cu gura căscată:
Eram primii occidentali care au ajuns în acea parte a Thailandei. Așa că eram cu adevărat ”urși” pentru locuitorii de acolo :))
Căci s-au strâns ca la urs pe lângă noi. Mirați, își dădeau coate și zâmbeau unul pe la spatele celuilalt. Foarte puțini și-au făcut curaj să vină mai aproape de noi. Poate și pentru că la capitolul engleză era daună totală printre ei :)) O doamnă pe la vreo 50 de ani s-a apropiat și ne-a întrebat de unde suntem, a reacționat politicos când a auzit de România (cel mai probabil că habar nu avea ce înseamnă asta), dar a rămas cu gura căscată când i-am spus că e departe, la vreo 10.000 de km. Tudoran i-a spus că nu e chiar așa departe, iar răspunsul doamnei ne-a lăsat pe noi cu gura căscată: ”pentru noi și 50 de km e departe”.
Am mers să vedem cum se pregătesc sătenii pentru Ceremonia Florilor. I-am găsit construind un soi de turn, înalt de vreo 3 etaje de bloc la noi, care urma să fie împodobit cu flori. M-am uitat un pic la ce făceau ei acolo, m-am mirat puțintel și după aia l-am întrebat pe singurul dintre ei care știa cât de cât o boabă de engleză: unde sunt cuiele? Omul a râs și mi-a spus că ei nu folosesc așa ceva, ci că fac totul tradițional. Și m-a tras mai aproape de sătenii care lucrau.
Măh, cum să vă zic eu, mi se pare ceva de speriat cum reușesc oamenii ăia să înalțe o asemenea structură, de sute de kilograme, folosind doar bambus. Da, doar bambus. Pentru că scheletul este făcut din tulpini lungi și groase de bambus, plasele pe care sunt prinse florile din fâșii de bambus, iar toate astea sunt prinse la un loc numai și numai cu fire de bambus, realizate cu macheta cu o dexteritate teribilă. Tare m-au impresionat, vă spun… Vedeți mai jos, când vă spun despre Ceremonia Florilor, cum arată aceste turnuri și cât de bine rezistă. Deocamdată vă dau niște poze de la the making of, cum ar veni, fotografii realizate cu Canon 100 D (să nu uitați de promoția la obiective)..
În timp ce ne uitam noi la săteni cum construiesc turnul cu pricina, am văzut pe o masă o sticlă cu ceva băutură de 40%. Evident că am făcut cumva să le dăm de înțeles că frumos ar fi să ne dea și nouă o dușcă :)) Și, cum acesta este un limbaj universal al degustătorilor (ca să nu zic mai mult :D), oamenii ne-au invitat să bem. Era un rachiu de orez, chiar bunicel. I-am văzut că se așteptau ca nouă să ni se pară tare sau ceva. Dar io și Tudoran (vă dați seama, io moroșan, el bistrițean) am dat pe gât păhărelul și am zis doar ”ok”. După care le-am spus că la noi țuica se face de 55 grade. După ce omul care știa cât de cât engleză le-a tradus ce am zis, am auzit un ”ooooooo” de ăla sugestiv și clătinat din cap a admirație, moment în care am înțeles că am marcat un gol în poarta respectului lor :))
Și, ca să le arătăm ”the Romanian way”, i-am întrebat unde este birtul, după care am mers și am cumpărat o sticlă de whiskey thailandez, la răsunătorul preț de 250 bați (moneda lor), adică vreo 28 de lei, pe care le-am oferit-o, spunându-le că la noi așa este, trebe să dăm și noi de băut dacă ei ne-au dat nouă. A fost cam 2-0 în meciul cu respectul :))
Cum era cald de rupea (mă rog, nu că am fi avut nevoie de motive :D), ne-am pus pe băut bere. Unul dintre săteni a zis ceva arătând înspre noi și toți au început să râdă. Ne-am prins după aia care a fost faza, când unul dintre cei care tăiau tulpinele de bambus cu o machetă de aia mare, ne-a întins o bucată mai mică de tulpină (așa am crezut noi…): era, de fapt, un pahar, făcut dintr-o secțiune de bambus :D Pentru cei care nu știu, babmbusul este făcut din niște compartimente, ca să zic așa, drept pentru care poți să îți faci o mică hălbuță din el, ceea ce noi avem deja, mulțam fain, Thailanda! :D
Cât am fost acolo am prins (din fericire!) perioada Songkran – Anul Nou Thailandez (ei sunt în anul 2558, pentru că la ei calendarul începe după moartea lui Buddha). Care înseamnă, în esență, că toată lumea se stropește. Punct :)) așa, spre exemplificare, uitați ce a pățit Cristian Igu Vasile, care a crezut că el, fiind fotograf, nu o să și-o fure… :D
Așa, pe partea de curiozități, dacă vreți, ni s-a părut foarte tari coșurile lor de gunoi, făcute din anvelope vechi, într-un mod foarte ingenios și fiecare purtând numărul casei, așa cum ne exemplifică musiu Tudoran în clipul de mai jos :D
Hai să vă mai dau cum arată un chioșculeț de unde poți să cumperi ulei de mașină :D
Și, înainte de a vă lăsa să vedeți cum a fost Ceremonia Florilor, vi-l arăt și pe Tudoran efectuând o convorbire cu taxă inversă cu România, de la un telefon public din Na Haew =))
Bun, am ajuns la momentul Ceremoniei Florilor. Una cu adevărat spectaculoasă. Am ajuns la templul unde urma să aibă loc ceremonia cam cu o oră înainte. Prilej numai bun să facem poză cu polițiștii din zonă :)) Și să vizităm templul.
După care a început Ceremonia Florilor. Cu săteni din mai multe zone aducându-și turnurile și înălțându-le în aplauzele audienței. După ce au fost toate așezate, a început o parte cam plictisitoare pentru noi, cu discursuri ale oficialităților (în fine, cam ca la noi…), după care a urmat o rugăciune spusă de un preot, la care publicul răspundea (un fel de Hristos a înviat, Adevărat a înviat de la noi) și abia apoi a început partea cu adevărat frumoasă. Căci flăcăii ridicau pe umeri fiecare turn și îl făceau să danseze. Foarte interesant, chiar nu vrezi așa ceva în fiecare zi. Apropo, cică pe vremuri acestă ceremonie era de fapt un concurs. Numai că de cele mai multe ori se lăsa cu smadroială între învinși și învingători, așa că au zis că s-a terminat cu concursul, ca să fie bine, să nu fie rău :))
Cam asta a fost, dragilor, experiența pe care am trăit-o în Na Haew, Thailanda. Una din cele mai frumoase amintiri tot toate peregrinările mele ever, ever :)
Stați pe aproape pe secțiunea #PrinThailandaMea că vine băiatul cu alte informații ca să vă enerveze corespunzător :))
#insthailand este un trip organizat împreună cu T.A.T Balkans și Băneasa Shopping City. Packed by Valigeria.ro.
1 thought on “Am trăit un moment uluitor în Thailanda: am fost primii occidentali care am ajuns în Na Haew”
Pingback: DanSai nu este o silabisire oltenească, ci numele unui orășel din Thailanda :D - Cristian China Birta