După cum puteţi lesne vedea din mult prea frumoasa secţiune specială de pe acest blog dedicată Festivalului de Film Istoric Râşnov, în cele trei zile pe care le-am bifat la locul faptei, m-au lovit multe cele. Am scris despre câteva, dar mai am de scris. Căci – aşa ca o concluzie generală, la care nu mă gândisem când am ajuns acolo – într-un mod oarecum paradoxal (dar doar oarecum), ce se întâmplă acolo, în ciuda denumirii (sau, poate, tocmai de aia…), nu este în principal despre film. Ci despre altceva.

Concret. Tema de anul acesta este Marele Război. Adică – pentru cei care nu prea aţi deschis cărţile de istorie la vremea potrivită – Primul Război Mondial. Toată lumea l-am numit „marele război” pentru că toţi au crezut că ăsta e cam the shit în ceea ce priveşte maximum de mizerie în care oamenii ajung să ucidă alţi oameni pe nişte considerente de un cretinism decisiv. Ah, câtă naivitate optimistă a fost aia… Căci a urmat mizeria şi mai mare, cu nazismul vomitiv scuipând cele mai profunde scursuri ale ontologicului uman peste întreaga lume…

Revenind. Tema este, cum spuneam, Marele Război. Ocazie cu care se ţin şi nişte cursuri în cadrul şcolii de vară din cadrul Festivalului (cam asta este coloana vertebrală a Festivalului, jur pe roşu!), cu nişte lectori foarte interesanţi. Am apucat să schimb câteva vorbe, printre alţii, cu Alexandra Tătar, care se ocupă de social media la FFIR. Şi i-am spus că eu nu o să scriu la mine aici despre filme (ce dreaqu, le putem vedea oricând, nu trebuie să mergem la Râşnov special pentru asta…), ci despre feelingul pe care această ispravă mi-l transmit, dar în context de plimbat prin Râşnov, vorbit cu oameni, simţit chestii, ca să zic aşa. Cumva atunci mi s-a părut că se uită ciudat la mine :)) Până i-am exemplificat cu faza cu întâlnirea oarecum stranie cu poetul râşnovean. Când, cred, a înţeles cam ce am vrut să îi spun :D

Am văzut, odată ajuns la Bucureşti, că Alexandra a început să pună pe pagina de facebook a Festivalului fotografii şi impresii de „culoare” din Râşnov. Printre ele am văzut, cu mare plăcere, o întâlnire întâmplătoare cu o doamnă, care i-a arătat nişte cărţi poştale din timpul Marelui Război. I-am comentat atunci că mi-ar face mare plăcere să scrie un text despre asta acilea pe cristianchinabirta.ro. Spre mare mea bucurie, Alexandra a acceptat. Aşa că aveţi textul mai jos. Mai zic doar că finalul este unul de mare angajament. Şi că – citez – cu adevărat „viața bate filmul şi asta-mi place cel mai mult la ea” :)

–––––––––-

Mă aflu la cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Film Istoric Râșnov și petrec zile pline de noutate în compania unor oameni minunați. Sunt organizator voluntar și este prima mea participare la acest manifest, iar după cele șase zile mărturisesc că nu regret venirea mea în Cetate.

Vineri, în prima zi de festival, l-am întâlnit de Cristian China Birta am schimbat câteva cuvinte iar în zilele următoare mi-a împărtășit povestea “Un poet râșnovean”. Amuzată de acest instantaneu de poveste marți am provocat-o pe surioara mea Valeria să facem o plimbare prin Râșnov – “La pas prin Rânov”, în drumul noastru către Promenada, locul în care mâncăm cel mai bine de când suntem prin zonă.

Am început să fotografiez străzile, casele săsești colorate și câteva flori în dorința de a împărtăși pe facebook frumusețea „live” a orașului Râșnov, iar la un moment dat apare pe stradă o doamnă trecută cu mult de vârsta a doua, (pe bicicletă!) și îmi face cu mâna. O salut la rândul meu și rămânem la “o poveste”.

Ei bine, din vorbă-n vorbă, îi spun doamnei că sunt în oraș cu ocazia festivalului care are ca teme principale Primul Război Mondial și Revoluția din 1989, ea îmi spune despre activitățile ei zilnice, despre fiica ei și o nepoată care e mare artistă și urmează să concerteze la Sinaia în Palatul Peleș. O asigur că îi înțeleg bucuria deoarece am studiat pianul iar sora mea vioara și fiecare concert reprezenta un festin în familia noastră.

În acel moment se uită în ochii mei, se emoționează și îmi mărturisește (legat de tema festivalului) că păstrează și azi vederile bunicului ei trimise de pe front către cei dragi datate cu anul 1915. Câștigasem încrederea interlocutorului prin empatie muzicală (mulțumesc mamă, mulțumesc tată că mi-ați îndrumat pașii spre Școala de Muzică :D). În 7 minute suntem în fața casei sale și cercetăm cu grijă o plasă în care se aflau mai mult de 10 vederi scrise în cerneală sau creion, semnate și trimise acasă din anul 1915. Rămân uimită și ascult cu atenție câteva mesaje emoționante:

“De pe frontul de luptă 2 iunie 1915
Dragă maică te rogî nu fi cu inima rea despre mine că bunul d-zeu bun și ne ajută. Rămâneți cu bine și cu bunul d-zeu să ne ajute la toți. Adio doritei mele soții”.

“2 Iulie 1915
Mai întâi de toate îți sărut mâna. Aflați despre noi că ne aflăm sănătoși până în timpul de față și trăim destul de bine după cum este timpul ăsta numai să fim noi sănătoși și să ne păzească bunul D-zeu de vre un năcaz cum nea purtat de grije și până acum că suntem pe a douăsprezecealună și nea scăpat din tote focurile carea fost pe capul nostru până acum.”
(*text preluat din document autentic)

Este ceva mai presus de cuvinte deoarece în ultimele zile vizionasem deja o serie de filme/documentare tulburătoare despre acea perioadă (apropo, dacă aveți o zi proastă și vi se pare că sunteți nedreptățiți sau vă frustrează faptul că nu puteți avea x lucru, merită să vă uitați la un film/documentar despre Primul Război Mondial și vă veți simți cei mai bogați/norocoși oameni de pe pământ…). Pentru câteva clipe am ținut în mână istoria, am citit texte scrise acum 99 ani și mi s-a permis să le fotografiez pentru a împărtăși cu voi o bucățică din acest moment de tipul “nimic nu e întâmplător și/sau la întâmplare”.

P.S. Bonus: am aflat că soțul dânsei este poet (căruia îi plac muult licorile spirtoase) cu mult talent, e poet râșnovean iar fiica loc este asistent universitar în Londra și artist abstract în fotografie. Așadar, doamna întâlnită de mine este chiar soția poetului întâlnit de Chinezu!

Uneori viața bate filmul și asta-mi place cel mai mult la ea.
Mereu surprinzătoare.