Dragă Nicoleta Lefter,

Te-am văzut aseară în „Cel mai frumos roman din lume„, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu FITS 2014. Şi m-am cam încruntat. Nu la tine, ci la mine. Căci – îmi spuneam eu în barba-mi lăsată crescută de vreo 3 zile, pe stil de hipster – „cum dreaqu de nu am ştiut eu de fata asta până acum?!„. Căci ai fost splendidă. Îmi ierţi cuvântul ăsta cam pompos, dar te invit să îmi dai tu un sinonim. Până atunci, ca blogger ce mă aflu şi de un subiectivism atroce, aşa cum îndeobşte prestez, rămân la acest cuvânt: splendidă!

Te-aş minţi dacă aş spune că am marcat ca favorite piesa. Cred cu tărie că autorul piesei, Larry Tremblay, e cu capul. Rău. Căci ce fel de om dus la biserica suavă a conştiinţei normale scrie o piesă atât de distrugătoare de feng shui şi de frumos ontologic? Ce fel de om cu o viaţă cât de cât gen dat pe derdeluş fix când trebuia şi minţit părinţii că nu a fost la fumat cu băieţii poate arăta atât urât din oameni? Există, desigur, varianta în care eu, mai de la peluză fiind, nu am acel receptacul culturalo-psihoanalitic să înţeleg că el, de fapt, a vrut să spună altceva.

Felicitări colegului tău, Ionuţ Grama, pentru că ţi-a ridicat permanent mingea la fileul interpretării, dacă îmi permiţi. Naşparleala actoriească pe care Ionuţ o azvârlea înspre tine (o zic cu respect, jevuzompri nu înţelegeţi altceva) potenţa foarte bine jocul tău, tocmai de aceea chimia dintre voi a fost una care şi-ar fi găsit locul lejer în sectorul cultural al tabelului lui Mendeleev. Deşi, zău, nu prea o să îmi placă de acum înainte numele de Aurelian, dacă înţelegi ce vreau să zic.

Mi-a plăcut scenografia semnată de Tudor Prodan. Care s-a potrivit într-un mare fel cu lumea (de altfel strâmbă rău) a colegului Tremblay. Acum îmi dau seama că, dacă ce vedeam pe scenă nu arăta cum a arătat, cred că mi-aş fi strâmbat feng shuiul şi mai tare. Ca norocu’, zic.

Cred cu tărie că regizoarea Alexandra Penciuc a scos tot ce se putea scoate din textul lovit corespunzător cu pucul. Între noi fie vorba, Alexandra a salvat textul. Parol. Deşi, la cât mă pricep eu, dreaqu ştie dacă nu ar trebui să iau o atitudine de aia filosofico-gânditoare şi, dându-mă deştept şi mult mai cetit decât sunt, să aduc nişte observaţii pe care cu cât nu le-ar înţelege nimeni, cu atât ar fi mai docte. Dar io, am stabilit asta deja, sunt de la peluză şi le zic doar cum le văd. Cât le văd.

Am devenit o lecuţă de fan al tău, Nicoleta. Recunosc, de ce să o dau pe după şură? Şi, ca orice lecuţă de fan care se respectă, mi-am propus să te văd în cât mai multe spectacole pot de acum înainte. Cu speranţa în gând în simţire că rolul pe care l-ai făcut în „Cel mai frumos roman din lume” nu a fost o întâmplare. Una fericită, desigur, dar întâmplarea tot întâmplare rămâne.

Toţi cei care te cunosc mai bine decât mine şi cu care am vorbit mi-au spus că faci roluri mult mai bune decât ăsta. Îi cred pe cuvânt. Până la proba contrarie. Căci – presupun că te-ai prins deja – eu am un alt fel de a vedea lucrurile. Mai simplu. Dar, tocmai de aceea, complex #aroganţă Aşa că o să văd după ce te mai văd, cum ar veni.

Până atunci, îţi spun doar atât: mulţumesc pentru rolul de aseară, splendido!

PS Tare mi-a plăcut aseară, la clubul festivalului, când eram la bere cu colegul Victor Kapra şi Cristina Bazavan ne-a spus „uite-o pe Nicoleta, febleţea voastră” şi te-a chemat să te salutăm şi să te felicităm :)