Când am ieşit de la fimul „Red Psalm”, regia Miklós Jancsó, eram pregătit  să scriu că a fost primul lucru pe care l-am văzut la TIFF 2014, care nu mi-a plăcut. Care chiar m-a plictisit într-o asemenea măsură încât doar principiul meu de a vedea un film până la capăt, chiar dacă nu îmi place, m-a ţinut pe scaun.

Doar că, pentru că astfel de lucruri se întâmpla la TIFF (şi de aia îmi place isprava asta), la ieşirea de la film, în faţa cinematografului, am văzut un bătrânel, pe care mi l-am adus aminte că îl observasem când am intrat, cu coada ochiului, aşezat în penultimul rând al sălii, aşteptând cuminte să înceapă filmul. Acum, după film, bătrânelul avea lacrimi în ochi. Şi îi spunea ceva, în maghiară, unui tânăr, care îl privea cu un amestec de amuzament şi milă. Nu am înţeles ce vorbesc, nu ştiu maghiara. Dar, cumva, am înţeles că se referea la film.

Despre „Red Psalm” nu am multe a vă spune. Căci nu mi-a plăcut. M-a plictisit foarte tare. Pe alocuri mi s-a părut chiar ridicol. Sigur că au trecut nişte decenii peste el (a fost făcut în 1972, alte vremuri, alte  percepţii, alte mesaje de transmis) şi, poate, în contextul acelor ani a însemnat cu totul altceva pentru cei care l-au văzut. Pentru mine, însă, nu a însemnat mai nimic.

Subiectul abordat este unul real, despre o răscoală a ţăranilor maghiari la sfârşitul secolului al XIX-lea. Probabil un moment urât şi tocmai de aceea istoric pentru unguri. Pentru mine, nu. Pe undeva, ca să fac o paralelă, cam cum m-am simţit eu vzând filmul s-ar simţi şi Janos, ungur get beget, văzând un film făcut cam la fel despre răscoala din Flămânzi. Nu i-a spune mare lucru, fireşte.

Filmul este plin de simboluri. Care mie mi s-au părut trase rău de păr. Mai ales acele trei fete (frumuşele, nimic de zis) care se dezbrăcau din când în când şi îşi flututrau ţâţişoarele (frumuşele, nimic de zis) prin faţa camerei. Sigur că am putea declanşa o dezbatere asupra intromisionării sfârcurilor lor în acţiunea filmului, dar mă abţin energic, pentru că eu fac parte din acea categorie de oameni pentru care un sfârc înseamnă în 99,87% din cazuri doar un sfârc, nimic altceva.

Nu mi-a plăcut filmul. Dar mi-a plăcut că, din nou, când eşti la TIFF înveţi lucruri. Aşa cum am învăţat, vâzând lacrimile bătrânelului, că TIFF este pentru toată lumea. Aşa cum am învăţat, din nou, că atunci când ai atât de multe filme pe care poţi să le vezi este teribil de important să alegi bine ce vrei să vezi. Aşa cum am învăţat, din nou, că şi dintr-un film care nu ţi-a plăcut poţi să rămâi cu ceva, dacă te uiţi puţin dintr-o perspectivă mai îndepărtată :)