„Da, l-am bătut. Şi care-i problema? Ce te muşcă pe tine grija? E al tău cumva? Îi dai tu să mănânce? Ce drepturile copilului, du-te, măh, de aici cu aburelile astea, v-aţi trezit voi să vorbiţi singuri ca radio. Adică, ce, pe mine dacă tata m-a altoit din două în două zile – da’ aşa de îmi săreau dinţi prin gură, nu mângîieli de astea de le dau eu lui fiu-meu de-i trece vânătaia în trei zile – când eram copil înseamnă că nu am ajuns bărbat de bărbat?
Ia uite la mine ce bine am ajuns: nevastă am (fă, dreaqu de zdreanţă, nu vezi că vorbesc cu nişte unii aici, ce mă tot şuşui?!), apartament am (de la comunişti, că ăia avea grijă de popor, nu capitaliştii ăştia cu drepturile omului), serviciu nu mai am că m-au prins cu berea în atelier (de parcă o bere, două se vede la un om sănătos, ce dreaqu). Adică am ajuns bine, ce să o mai fredonăm. Ar trebui să îi mulţumesc lu’ tata că m-a învăţat de mic ce înseamnă viaţa, dură, nu plimbare în mall, cum o ard tinerii de azi.
Da, l-am bătut. Pentru că aşa ajunge bărbat, cu nu fiţele voastre din cărţi de oameni care nu ştiţi ce ie munca. Şi veniţi să ne învăţaţi pe noi să ne creştem copiii, de parcă noi nu ne pricepe. Ne credeţi proşti sau cum? Dacă părinţii şi bunicii noştri făceau ce ne ziceţivoi să facem nu mai construiau ţara şi neamul ăsta! Aşa că dispăroiu de aici, că poate aveţi treabă şi vă reţinem. Zât, măh, că acum mă slobod la voi!„
În colţ, copilul tremură. Pentru că ştie că după ce vor pleca oamenii ăştia care îl ceartă pe tatăl său, va primi iar bătaie de la tata. Şi mama va plânge în bucătărie şi nu se va băga. Nu se bagă niciodată. Ultima dată când a încercat să îl apere, a bătut-o rău de tot, de nu a mai văzut bine cu un ochi o săptămână. „Răbda, dragul mamei, rabdă, că o să te faci tu mare şi nu o să te mai bată„, îi spune mama mereu. Dar el nu mai poate. Nu mai poate răbda. Nu mai are de unde răbda…
–––––-
Rândurile de mai sus sunt imaginare. Deşi, aşa cum viaţa ne învaţă mereu, realitatea poate fi cea mai cumplită mostră de imaginaţie. Undeva, în România, scena de mai sus se întâmplă îngrozitor de des. Jucata de personaje diferite, cu intensităţi diferite, în contexte diferite. Dar, în esenţă, se întâmplă la fel.
Unul din rolurile de mai sus este jucat de Nemernicul. Pentru care a bate un copil este sinonim cu educarea lui. Pentru care noţiune că distruge pentru totdeauna o bucăţică din sufletul copilului este abureală. Pentru că viitorul unui copil înseamnă doar că trebuie să asculte de el în prezent şi atât.
Sunt un taliban când vine vorba despre susţinerea ideii de toleranţă zero în ceea ce priveşte violenţa împotriva copiilor. ZERO! Pentru că altfel, vă întreb, cum faceţi diferenţa între un Nemernic care „doar” umflă ochiul copilului şi un Nemernic care îi scoate patru dinţi? Sau între un Nemernic care îşi ţine copilul în beci timp de 5 ore şi un Nemernic care îl lasă închis în cameră 24 de ore? Nu ai cum, nu avem voie să facem diferenţieri de astea, toleranţa trebuie să fie zero.
V-am spus toate acestea pentru că am decis să nu stau pe gard şi să mă implic cu toate forţele în campania „Copiii fără etichete” derulată de Salvaţi Copiii. Voi reveni cu mai multe postări despre această campanie în perioada următoare.
Mi-am asumat şi un obiectiv personal, de blogger: să conving 100 de bloggeri să susţină această campanie şi să scrie pe blogurile lor despre ea. Blogal Initiative este, de altfel, partenerul Salvaţi Copiii.
Dragilor, vă invit să citiţi studiul despre violenţa împotriva copiiilor şi apoi să puneţi umărul la promovarea acestei campanii. Zilele următoare o să încep să aduc argumente de ce cred că trebuie să ne implicăm. Deocamdată v-am lansat doar invitaţia. Sau rugămintea. Sau provocarea. Luaţi-o cum vreţi.
51 thoughts on “Nemernicul”
Intrutotul de acord cu pledoaria pentru o educatie nonviolenta. Ce ne facem insa in situatia in care ”nemernicul” este considerat un personaj pozitiv, unul curajos, temerar chiar, un personaj de succes indiferent dacă este vorba despre cariere, politici publice sau parteneri de amor… Sa fie limba română atât de săracă încât să nu găsim un alt termen pentru antreprenorii de succes în afară de ”nemernic”? Am făcut o prezentare a cărții ”Nemernologia. Arta de a obține ce vrei indiferent de metode” (2013)unde discut această problemă de lingvistică aplicată la viața economică. Aș îndrăzni să sper că se pot găsi alternative la confuziile terminologice și semantice deja create. Ce ar înțelege un tânăr care citește textul ”Nemernicul” în chinezu.eu apoi citește pledoaria celor trei autori americani în favoarea perfecționării a artei de a fi nemernic? Iată propunerile mele, dar cred că cititorii pot oferi și altele. In fond, este tot o problemă de educație.
http://liviudrugus.wordpress.com/2013/03/17/nemernologia-un-discurs-asupra-negativitatii-pozitive-a-cuceritorului-de-bani-piete-sau-inimi/
Sincera sa fiu, am crezut ca este adevarat ce ai scris mai sus. De fapt, din pacate se intampla in multe case ce ai scris tu… Barbatii adevarati nu si-ar masura niciodata puterile cu un copil ori cu o femeie… Genul de „barbat adevarat” care loveste un copil, este de fapt un las care s-ar c.ca pe el de frica in fata cuiva care ar avea puterea sa se apere. STOP violentei asupra copiilor!
@Dana: ce a scris la inceputul articolului chiar se intampla. De prea multe ori
@gabi, citesti pe diagonala cumva? unde am zis eu ca nu se intampla asta in realitate? Plus ca ma refeream la faptul ca am crezut ca, Cristi a avut o astfel de discutie pe bune cu un nemeric…
scuze pentru excesul de „ca”
Se pare ca eu am scris pe diagonala.
As vrea sa am o „discutie” cu unul ca ala de ne-a fost prezentat „imaginar”
Ti-l prezint cu drag pe tatal meu, Gabi, pt care educatia copiilor a fost ca cea cu care a inceput articolul, doar ca pe el nu l-a facut comunismul om,ci munca cinstita, dar alcohoolul i-a distrus omenia si familia ……..
Din pacate aloolul e cel mai mare dusman al omului.I-mi pare rau sa aud astfel de povesti.
Nu ii inteleg pe oamenii astia. Au un copil si ei folosesc forta pentru a-l educa. E ceva de neconceput pentru mine.
nici nu mai stiu de cate ori era sa fiu eu batuta pt ca ma revoltam cind un parinte isi batea copilul sau ii vorbea urat pe strada…
Eu sunt in, cat de curand pun textul pe blog.
Impartasesc in proportie de 100% aceleasi idei in ceea ce priveste violenta impotriva copiilor.
Violenta domestica, in general, pentru mine este ceva ce tine mai mult de animale, decat de oameni.
O initiativa deosebit de tare, din punctul meu de vedere!
Fii sigur că, din păcate, realitatea e chiar mai crudă.
Bai, falsilor! Ce faceti voi – ce cred ca veti face voi si aia de la Salvati copiii – este fix praf in vant. Rezultatul, cred cu tarie, ca va fi zero! Este ca si cum ai da vina (baga in puscarie) doctorii care iau spaga avand convingerea ca asta e solutia pentru eradicarea „fenomenului” spagii in sanatate.
Facem si noi ce putem. Ceea ce este cam – zic cu aproximatie, ma intelelegi – cam de 67896854867478 ori mai mult decat faci tu. Care nu esti fals ca noi, se intelegi, ci o persoana reala cu o viata absolut splendida, desigur.
Da, si eu sunt un fals, intr-adevar. Totusi, te invit intr-o zi la o bere, acea licoare minunata, sa discutam fata in fata oriunde doresti pentru a te convinge ca sunt o persoana cat se poate de reala. Si putem continua AICI si atacurile directe (la persoana). Viata mea este una obisnuita, cred. Sau chiar banala. (Totusi nu vad relevanta aducerii acestui pseudo-argument in discutie. Am intrat si eu in joc sa vad reactia, totusi.) A ta -viata – ar trebui sa fie extraordinara si palpitanta, domnule blogger.
Macar facem ceva. Nu scriem tampenii ca altii
Stimate Bogdan Tupilat, nu inteleg legatura intre ”falsilor” si faptul ca nu vom face nimic…adica zero. Daca luati un DEX (adica Dictionar EXplicativ al Limbii Romane) veti descoperi ca ”fals” inseamna ”prefacut, fatarmic”…Nu cred ca cine sustine acest demers este fatarnic dar nu asta e problema, ci doar faptul ca nu exista nici o relatie intre adjectiv si rezultatele campaniei. In plus, daca un parinte va sti ca exista lege care il condamna pentru violenta asupra copilului, daca un vecin va apela 112 pentru ca sa anunte violenta asupra copilului (sau violenta domestica), daca o institutie va lua masuri, daca un invatator/profesor va anunta protectia copilului, daca cineva ca dumneavoastra se va gandi de doua ori pana va scrie asa ceva – este un castig al campaniei. Va asigur ca va fi mai mult decat atat!
Tocati bani aiurea. In loc sa diseminati si implementati o astfel de campanie in mediile in care se regasesc, cu precadere, personajele principale, luati bloggerii de mana. De parca ei pot ajunge in mintea sculer-matriterului de la oras si ciobanului Vasilica. Initiativa si ideea campaniei sunt de foarte bun augur, planul de implementare, din cateva am vazut eu,….este liliputan in comparatie cu aria de acoperit.
Poate acum veti INCEPE sa intelegeti de unde vine acest „falsilor”. So, go deeper, beyond…DEX. Felicitari pentru schimbarea legislatiei in Romania.
Ma voi inscrie in campanie. Am trait intr-o familie ca cea descrisa de tine in articol si stiu ce inseamna sa porti povara abuzului, copil fiind. Mai mult, este o povara pe care o porti si ca adult pentru ca ranile sufletesti se vindeca atat de greu…
M-am tot gandit ce sa iti raspund, dar nu prea imi gasesc cuvintele… Asa ca o sa spun simplu: multumesc.
Am scris articolul. Mi-a luat vreo trei zile sa il scriu si vreo saptamana sa ma hotarasc sa il public. Este poate cel mai personal articol pe care l-am scris vreodata si nu imi vine sa cred ca am avut puterea sa ma expun astfel in public. Stiu ca nu pot schimba trecutul si sa ma impac cu el este destul de dificil. Este deja work in progress de ani de zile. Poate daca reusesc sa transform experientele urate in ceva pozitiv o sa imi fie mai usor. Iti multumesc ca te-ai implicat in aceasta campanie. Si iti multumesc pentru articolul de mai sus care m-a convins si pe mine s-o fac.
Ce imaginatie ai.
din păcate eu îmi amintesc perfect de bine celebra reclamă „covorul” care apăruse aucm vreo 20 de ani şi care tot despre violenţa împotriva copiilor vorbea. se pare că atunci nu a fost de-ajuns, glasul nu s-a auzit cu tărie, dacă după atâta timp reluăm povestea… pe coordonate mai grave.
este greu să schimbi mentalitatea unui părinte care crede că are tot dreptul de a-şi abuza copilul şi este cumplit, mai cumplit decât cel fizic, abuzul verbal…
dar între a sta şi a privi de pe margine şi a face ceva, chiar şi numai în scris, diferenţele sunt mari.
mulţam, cristi!
si altfel de violenta…fizica in mai mica masura, dar mai mult teroare psihica. se pune?
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=177762&nm=atentie-gradinita-283
…din pacate lucrurile astea se intampla foarte des atat in Romania cat si in alte tarii ABUZUL FIZIC CAT SI CEL PSIHIC (in alte cazuri mult mai grav )…poate crea multe probleme in viitorul copiilor care au parte de aceste scene ..sunt multi oameni care au puterea de a face ceva de a schimba cumva soarta lor ar trebui luata in serios aceasta problema care in tara noastra mai ales la sate este nu dess este de nelipsitt as putea spune ..
Eu tot mai sper la o Romanie in care capacirea copiilor sa nu fie ridicata la rang de sport national.
N-am blog asa ca mai mult de un share pe FB nu pot face pt campania ta. Succes!
spera in continuare, cu speranta vei ramane…
Pacat ca cei ca acel „nemernic” nu prea au acces la astfel de mesaje! Campania trebuie sa se bazeze, in principal, pe educatie in randul celor ce practica violenta. In general, un caz de asemenea gravitate, se intampla in mediu rural, stie toata lumea. Daca omul acela bea si bate…, nu va citi ce dezbatem noi aici si nici nu are unde sa afle… . Succes!
Doamna Stanescu, pe deoparte aveti dreptate, pe de alta nu, tatal meu s-a nascut in oras, municipiu, din familie de preoti si intelectuali,la randul sau a devenit inginer si inca unul foarte bun, si credeti-ma „educatia” violenta,aplicata de el era pe toate planurile fizica si psihica, parca ne ura, nimic nu era bine, iar daca nu gasea ceva nelaloc scotea hainele din dulap pe motiv ca nu sunt bine aranjate ( desi nu l-am vazut vreodata sa puna in dulap aranjata vreo haina) doar ptr a gasi un motiv si BINENTELES noi eram de vina ca a inceput scandalul si urletele si amenintarile si bataia, si nu odata ne gasea miezulnoptii ascunse prin sopron, flamande si incalzite doar de bratele mamei! Pe cand bunicii nostri, parintii mamei oameni de la tara fara scoala, nu ne-au atins niciodata, decat sa ne mangaie indiferent de „prostiile” facute : spalat de boboci de gaste si intins pe sfoara, imprastiat fanul pt a ne face colibe, bataie cu ouale culese din cuibare, urcat pe casa si spart tigle ( pe acele timpuri grele)- prostii grave as spune, si totul se rezuma la o dojana verbala fara amenintari, insa foarte autoritar, si daca nu repetam vreo prostie, nu era de frica, ci de rusine fata de bunicii nostri!
…Si are dreptate domnul Liviu. Nu putem da exemplu pozitiv, ca aceste violente sa nu se mai intample, macar din partea viitoarelor generatii, atata vreme cat folosim cuvinte ca „nemernic”! Sa nu dam motive de „contrajudecata”!
Am citit si din pacate multi asa zisi parinti sunt atat de nemernici. Violenta impotriva copiilor nu se manifesta doar fizic si nu e practicata doar de oameni ne educati „care nu stie sa vorbeste”. Un bun amic imi povestea Ca pe vremea lui Ceausescu, tatal lui, un respectabil profesor de matematica, il batea zilnic lovindu-l in nas astfel incat sangera tot timpul. In cateva saptamani ajunsese sa piarda atat de mult sange incat a lesinat in clasa in timpul orelor. Avea 10 ani. La spital dupa analize a fost intrebat de medici ce si cum, le-a spus si evident, nu s-a intamplat nimic pentru ca respectabilul domn profesor era foarte cunoscut in oras si etc.
Cum spuneam, violenta impotriva copiilor nu e numai fizica. Eu crescand la bunici nu imi vedeam tatal zilnic dar cand il vedeam tremuram exact ca si copilul de mai sus. Ma teroriza. Violenta verbala si injurii si omniprezentul „nu esti buna de nimic”.
Pe de alta parte, bunicul, care avea vederi traditionale sanatoase in privinta cresterii copiilor imi impunea anume limite – de exemplu, nu te catara pe magazie ca spargi tigla si daca o spargi iti iei 10 nuiele – si stiam clar ce nu am voie sa fac si ce consecinte voi suporta daca fac. Ca si copil mi se parea foarte corect. Da, ma urcam pe magazie, da, am spart si tigla si da, mi-a tras bunicul 10 nuiele de zmeura la fund :) Asta nu m-a traumatizat, nu mi-a lasat vanatai ca batul de zmeura e usor si pisca, si cand imi aminteam peste o saptamana imi venea sa rad. Desi piscatura de nuia de zmeura ustura de plangi :)))
Pot spune ca nuiele bunicului, pentru ca erau binemeritate, erau de preferat in fatza tipetelor si a terorii tatalui meu.
Cred ca ceea ce vreau sa spun e ca ar fi indicat sa nu cadem in extrema cealalta, ca in tarile nordice, unde te baga la puscarie daca dai o palma la fund copilului.
Julia, treaba cu exageratul in tarile nordice unde te baga la puscarie pentru o palma ai auzit-o de undeva sau stii concret? Eu traiesc intr-o tara nordica si da, copiii au un numar de telefon la care sunt invatati sa sune cand sunt agresati. Si vorbesc de abuzuri, ca in ideea in care ai scris tu, palma la fund e un incident izolat care nu se repeta, nu? Am auzit la multi cunoscuti asta cu „e o palma la fund, ca doar nu moare din asta!”. Si palma asta poate fi inceputul. Ai amintiri care te amuza despre copilaria la bunici, mie cele zece nuiele nu mi se par amuzante. Si eu am fost batuta de mama cand eram copila si adolescenta, si imi spunea vorbe grele. Si am avut puterea sa discut despre toate astea ca adult si am si iertat-o. Dar scuze nu ii gasesc nici in ziua de azi.
Bună ziua,am citit cu atenție ce scrieți toți aici și fără să vreau mam întors în casa copilăriei mele, unde bătaia era la ordinea zilei, ca și mămăliga pt ca bani de pâine nu erau. Cred că de când am început a pricepe am văzut numai scandal, bătaie beție și urlete, și o btiata mamă care nici nu indraznea sa respire în fața monstrului cu față desfigurata de băutură cu palme mari și groase, care numai tată nu se putea numi. Plânsul și tanguirile ei adunau vecinii aproape seară de seară la ușa noastră, dar numai câte un barbat indraznea să intre în casă și să zică,,,, mai Romane nu mai da,,,,,, cai omorâ femeia asta și ai 2 copii mici. aestia 2 copii erau ascunși sub patul plin cu paie de grâu, plângând înăbușit de frica să nu ne audă. Il uram din toată ființa mea și îl urăsc și azi după 23 de ani, pt ca am crescut cu ideea că în toate familiile bărbații își bat copii și pe mamele lor, eram convinsa ca este normalitate.. NE BATEA CU ZBICIUL, ăla cu care strunesti vacile ca să ne educe. Nu îmi aduc aminte de o mângâiere, de un Crăciun liniștit în casă noastră, nam avut o seară liniștită nam mâncat o dată fără lacrimi, săraca mea mamă și acum după atâția ani la masa când se așează sta numai pe jumătate scaunul parcă pregătită să fugă când aude usa………… Poate mă condamnați dacă vă spun că mam bucurat din tot sufletul meu de copil de 8 ani când lam găsit pe o cărare care aducea către casă, beat, muced la fata și niște oameni care spuneau că e mort. A Doua zi de Sf Rusalii.
Credeam ca numai eu am trecut prin astfel de lucruri…dar se pare ca m-am inselat…
Dar acum ? Cum e situatia ?
Pana nu o sa moara generatiile astea care au prins comunismul, si mai rau, au fost spalati pe creier de acel sistem, nu putem avea pretentia sa fim o societate care gandeste, una a mileniului 3….
Mai domnule Alin, din categoria celor ce au prins comunismul fac parte si parintii mei care nu m-au batut niciodata! Cum poti sa spui asa ceva??? Fereasca Dumnezeu ce te duce mintea sa spui!
Da, si ai mei la fel. Si bunicii mei. Faptul ca imi sunt din familie ii exonereaza automat de la partea din vina pe care o au ? Nu. Stiu foarte bine ce spun. Dar na, cine nu intelege radacina raului……
Vezi tu, cine nu a avut traume in copilarie nu poate intelege aceste lucruri…Dar, ca sa dau numai un exemplu, o secure aruncata dupa tine, la vremea ei, te face sa vezi altfel situatia
E simplu sa faci campanii, cand tu nu ai fost obiectul ei, mai ales in copilarie… Eu stiu ce spun, ca si altii de pe aici.. Cred ca multi nu pricep ca Romania nu mai are nicio sansa sa se educe, ci ceea ce va urma din 2013 incolo, va fii un regres din ce in ce mai mare, asa ca….luati-va gandul de la un viitor normal…
Pingback: În România şcoala se face cu bătaia! Ce se întâmplă cu copiii bătuţi? | Let's Play and Learn
Pe mine m-ati convins: http://kidsplusactivities.blogspot.ro/2013/03/copiii-sunt-copii-nu-etichete.html
felicitari pentru implicare!
Pingback: Copiii fara etichete | Despre sufletul meu
Pingback: Copilaria – haine grele! | Unică și irepetabilă (ca toate ființele umane). Câteodată o enigmă!
Pingback: Spun NU violentei impotriva copiilor | Catalin Andrei Blog
Am o intrebare de om fara copii. Imi place sa cred ca atunci cand voi avea copii n-am sa-i lovesc.
Intrebarea este asa: Este considerata pedeapsa corporala drept „bataie” ? Si aici nu ma refer la palme, curele si alte cele „parintesti” ci la pedeapsa aplicata solemn si calm, cu premeditare.
Sunt multe scoli cu renume in Anglia si Statele Unite unde se aplica pedeapsa corporala si in ziua de astazi. Pedeapsa este bine definita, unealta cu care se aplica are specificatii (lungime, greutate) ca orice alt mijloc de educare, numarul de lovituri este definit in functie de gravitatea greselii… Argumentul principal folosit de scoli este ca in majoritatea cazurilor, faptul ca in jurul pedepsei corporale sunt toate aceste reguli, o fac mai „de temut” si astfel mai putin probabil sa fie aplicata. O mare proportie din pedeapsa nu este data de loviturile efective ci de faptul ca acestea sunt aplicate in public, in fata colegilor. Este lucrul asta o umilinta?
Desi parintii se opun din principiu (aproape) intotdeauna pedepsei corporale, cel putin atunci cand este aplicata de altcineva propriului copil, cu totii se inghesuie sa-si dea copii la aceste scoli – din cauza renumelui.
Din cate stiu eu, profesorii din SUA si Anglia si din orice alta tara civilizata, trebuie sa raspunda intrebarilor unor politisti daca lovesc copiii. Nu stiu despre existenta unor astfel de scoli, dar poate ca nu sunt eu informata. Eu insa, am o intrebare. Tu, ca adult, cum te-ai simti daca ai fi lovit drept pedeapsa ca ai facut o greseala? Bataia este un abuz in absolut orice situatie. Chiar daca este aplicata in scop educativ.
Lavinia,
scuze de raspunsul intarziat. Ca adult, daca fac o greseala, platesc o amenda. Iar daca fac o greseala suficient de mare, sunt privat de libertate. Ambele sunt mai greu de suportat si mai „scumpe” decat o lovitura. Cum spuneam si in postul anterior „bataia” este intr-adevar un abuz. Dar este pedeapsa corporala „bataie” ? Din cate inteleg parintii si elevii scolilor pomenite de mine mai sus semneaza hartii in care absolba scoala de responsabilitate in ceea ce priveste pedeapsa corporala.
* absolva * – scuze :)