Tot BogDan semnează şi materialul ăsta. Na, poate vă era dor.
LOCAŢIA
Silver Church. După asta nu mai ai ce spune. E bine, din punctul meu de vedere acolo este cel mai bine.
VUNK
În ultimele luni am asistat la trei concerte Vunk. Primul la Plaza România, cu prilejul unui eveniment caritabil, al doilea de Anul Nou, în Piaţa Constituţiei, iar al treilea a fost acest „GET SMARŢI”, ultimul mare concert de club până la toamnă. Şi, de altfel, cel în care urma să fie lansat noul single al formaţiei.
Părerea mea este că Vunk se cantonează. Desigur, piesele sunt la fel de iubite, publicul reacţionează la fel la ele, iar energia sosită din partea formaţiei nu se schimbă, ceea ce este pozitiv, pentru că am văzut foarte multe formaţii care fluctuează în modalitatea de adresare. Însă…lucrurile sunt de fiecare dată la fel, inclusiv artificiile care sar din chitara lui Cornel la finalul piesei „Artificii pe tavan”. Ori un show, oricât ar fi el de bun, nu poate trăi foarte multă vreme rămânând la fel. Foarte mulţi fani vin la fiecare concert al trupei preferate şi, la final, pleacă acasă cu acelaşi lucru.
Desigur, stabilitatea este atrăgătoare. Numai la prima vedere.
Cât despre noul single al formaţiei, „Scapă-mă de ea”, de asemenea nu sunt multe de spus. Este o piesă în stilul ultraconsacrat al formaţiei, poate puţin mai punk pe unele secvenţe, dar la final rămâi cu senzaţia strictă a, parcă, aceleiaşi şi aceleiaşi piese Vunk.
Ar mai fi de spus că nu-mi plac formaţiile care întârzie. Fie că este vorba de Axl Rose, fie că este vorba de oricine altcineva, aţi lăsa fanii să te aştepte timp de câteva beri nu mi se pare OK. Iar lucrul acesta se întâmplă mai ales cu formaţiile neaoşe, pentru că străinii intră de cele mai multe ori la timp.
Cam aşa a fost la Vunk. Un show bun, un setlist care a inclus cam toate preferinţele publicului şi un public gata să cânte fiecare refren.
Dar fiecare dintre ele…aceleaşi.
1 thought on “Vunk trebuie să schimbe ceva”
Pingback: Vunk au concertat în China | BogDan