Turneul acustic „Înconjurul lumii” a ajuns prin 18 orașe din România, iar băieții de la Vunk se pregătesc să concerteze în alte 6 orașe din țară, după cum urmează:
18 mai – Sibiu,
19 mai – Alba Iulia
20 mai – Oradea
21 mai – Baia Mare
25 mai – Craiova
Primele concerte ale turneului special „Înconjurul lumii” s-au desfășurat în luna martie, când Cornel Ilie, liderul trupei, a început să colecționeze visele fanilor, pentru colecția sa de vise. Nu glumesc, tocmai acesta este unul dintre aspectele care au făcut turneul atât de deosebit: la intrarea la concert, fanilor li s-au oferit cărți poștale, pe care au fost rugați să își treacă visele.
Așa s-a întâmplat în martie, așa se va întâmpla și la concertele de care tocmai v-am povestit, iar visele colecționate în acest turneu, vor constitui la finalul acestuia, un e-book, ce va putea fi descărcat de pe site-ul oficial al trupei.
Toate concertele din turneu vor începe la ora 19, iar în deschidere va cânta Alexandra Ușurelu.
Biletele sunt puse în vânzare în rețeaua magazinelor Germanos, Diverta, Orange și Vodafone, la terminalele Zebra Pay din întreaga țară, dar și online pe www.iabilet.ro. Până în 6 mai, cei care vor achizitiona bilete vor beneficia de un discount, care va reduce preţul biletului de la 70 la 50 de lei.