Ce s-a întâmplat la Social Media Camp a fost extraordinar. Din toate punctele de vedere. Și îmi exprim și pe această cale respectul și prietenia pentru cei de la Revista Biz, care au înțeles de multă vreme (și aplică asta constant) că a face lucrurile altfel nu e doar o chestiune de strategie, ci și de înțelegere a dinamicii lumii în care trăim :) Păi ce, degeaba le-am spus eu că sunt printul onlineului românesc? :))

Despre ce s-a întâmplat acolo, puteți vedea în centralizarea pe care o face Manafu despre ce s-a scris. Și veți vedea că o adunătură super simpatică de bloggeri, agenții și companii, au ajuns împreună la o concluzie pe atât de simplă, dar pe atât de greu de înțeles dacă nu ajungi la ea pe sistem practic: toți suntem oameni :) Și, oameni fiind, veți vedea că ne-am distrat așa cum rar se mai întâmplă în zilele astea în care unii dintre noi sunt prea ocupați pentru a mai și trăi cu adevărat :). Și că am discutat cu cărțile pe masă (uneori dur, alteori întristător, dar de fiecare dată sincer), că strânsul acela de mână când te uiți în ochii omului face mai mult decât 14 mailuri.

Eu v-aș spune dintr-o altă perspectivă ce s-a întâmplat acolo. Și voi porni de la 3 lucruri pe care le-am spus în timpul conferinței și pe care le-am detaliat (în fața celor care au vrut să mă asculte, firește :D) și la bere. Și pe care o să le repet de fiecare dată. Pentru că eu cred cu tărie în ele.

1. Aveți încredere în bloggeri și încrederea vă va fi răsplătită. Când am pornit Blogal Initiative, am mizat pe faptul că există foarte mulți bloggeri care așteaptă oportunitatea de a se face auziți, de a participa la ceva la care participă și alții, de a li se oferi acea mână întinsă pentru a-și dovedi creativitate și extraordinarul potențial 2.0. Și am mizat (unii i-au spus atunci ”risc”, dar eu am refuzat catalogarea asta) 100% pe reacția bloggerilor la provocarea mea. Am avut încredere deplină în ei. Și acum mă ridic în picioare, pun mâna la inimă, mă înclin și le mulțumesc că nu m-au dezamăgit. Nici pe mine, dar, mai important, nici pe ei. Și suntem abia la început. Și indiferent ce se va întâmpla în această aventură pe care am început-o, singura constantă de la care nu mă voi abate nici măcar un milimetru va fi încrederea în bloggerii care au decis că merită să aibă încredere în ei înșiși.

2. Cel mai mare risc în social media nu este să faci campanii riscante, ci să nu fii prezent în social media. S-a vorbit la un moment dat în conferință de faptul că unele companii de pe la noi sunt într-un fel de război cu facebook și, implicit, cu cei peste 3,6 milioane de români (conturi, de fapt, dar înțelegeți voi ce vreau să zic) care sunt acolo. Pe undeva înțeleg reținerea/spaima/ura companiilor față de social media, unde singurul lucru sigur este că nimic nu este sigur. După ce ani și ani de zile s-au obișnuit să dețină controlul pe ce comunică, acum companiile sunt speriate la gândul că, de fapt, controlul nu numai că nu mai este un factor în ecuația comunicării moderne, dar și că face parte dintr-un manual învechit, care doar la arhivă mai are ce căuta. Și când, totuși, decid să încerce marea 2.0 cu degetul, li se cere agențiilor cu care lucrează o analiză a riscurilor la care se expun. De înțeles atitudinea, așa e profi să faci, dar nu și să transformi această analiză a riscurilor în esența deciziei de a fi prezent în social media.

În relația lor cu brandurile, oamenii (nu am zis consumatori, nu am zis clienți, nu am zis posesori de portofel sau card de la care să luăm banii, da?) vor începe din ce în ce mai mult să le aleagă nu pe cele care le comunică lor ceva, ci pe cele cu care ei pot comunica. Se întâmplă deja acest lucru. Și, deși acum încă suntem la stadiul în care companiile văd prezența în social media doar ca pe o oportunitate/posibilitate, va veni foarte repede vremea când a exista în 2.0 va fi obligatoriu. Și atunci va conta enorm faptul că unele branduri au o vechime în câmpul muncii, iar altele vor fi abia la început. De ce contează vechimea? Pentru că în social media funcționează extraordinar de bine principiul (tribal de-a dreptul, validat ancestral, deci) ”ești ok pentru că ești de-al nostru”. Și să ajungi la ”a fi de-al nostru” durează. Așa că acum ar fi un moment bun ca brandurile să înceapă. Sau să își asume riscul de a nu mai avea pentru ce să își bată capul cu riscurile pe care ar trebui să și le asume.

2. A fi blogger este cea mai frumoasă meserie. Sau cel puțin așa cred eu. Aș insista pe cuvântul ”meserie”. Pentru că am văzut multă lume care vede bloggingul ca pe o zonă de unde se fac bani ușor. Și poate că așa este, poate că există momente în care dai o lovitură și ai făcut ceva bănuți, după care trece multă vreme până la următoare lovitură și tot așa. Dar meserie înseamnă mai mult de atât, înseamnă să faci asta zi de zi, să înveți on the job, să vrei să te perfecționezi, să te dezvolți și, desigur, să faci bani în mod constant. Și mai este ceva care, cred eu, este fundamental: să crezi cu adevărat în ceea ce faci. Pentru că în blogging, spre deosebire de alte meserii, a crede în ceea ce faci este chiar energia care îți aduce succesul.

PS. Când mi-a spus Toma de decizia pe care a luat-o, m-am emoționat atât de tare, încât mi-a venit să îl strâng în brațe (nu am făcut-o pentru că suntem bărbați, ce dracu :D). Motivele, cred eu, pentru cei care mă cunosc și știu ce propovăduiesc eu pe aici, sunt evidente :)