Ce am înţeles io din htagurile create pe twitter

E ciudată, dar chiar mişto, faza asta cu htagurile pe twitter. Bun, e drept că pe unii ca Arhi îi enervează foarte tare joaca asta, da’ ne asumăm acest risc :D

Zic e ciudată pentru că în ultima perioadă am făcut nişte, să le zicem, experimente şi am creat mai multe htaguri. De curiozitate, dar şi să încerc pe barba mea să înţeleg mai bine cum funcţionează nebunia asta frumoasă numită twitter.

Concluzia numero 1 pe care am tras-o este una simplă: nu mă pricep :) Şi zic asta pentru că din toate htagurile create de moi, top 3 au fost cele pe care le-am lansat din joacă, nu cele pe care le-am creat mai serios, să zic aşa, cu o anmită intenţie. De unde am înţeles io că nu am înţeles încă nimic din twitter :)

Să le luăm pe rând. Şi le pun în ordinea preferinţelor mele, deşi cam toate trei „au făcut succesuri” într-un fel sau altul.

1. #reascultare – creat aşa mai mult pentru mine, cu gândul să văd cam ce piese mi-ar place să le am să revin mereu la ele. Am scris aici mai mult despre asta.

2. #iarnalafereastra – am văzut ieri la Anca Bundaru o poză pe care chiar aşa a numit-o, iarna la fereastra mea, şi am creat acest htag. Tot în joacă, mai mult ca o distracţie între noi doi. Şi şi-a luat zborul.

3. #motiune – o chestiune destul de jenantă pentru mulţi care lucrează în breaslă. Nu mă mai repet.

Astea sunt ale mele. Sunt sigur că şi voi aveţi preferatele voastre.

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Ce am înţeles io din htagurile create pe twitter”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.