17.05.2008
Textul lui Liiceanu mi se pare unul de la excepţional în sus. Tocmai de aceea nu ne foloseşte fix la nimic. Îl putem pune la loc de cinste (un altfel de a zice la loc cu verdeaţă) în ce capitol majestic al culturii, literaturii, esteticului, militantismului de laborator sau în oricare alt capitol vreţi. Şi, acestea fiind făcute, putem închide capacul borcanului în care am băgat lichelele lui Liiceanu şi să, româneşte, move on.
Textul lui Liiceanu mi se pare unul de la excepţional în sus. Tocmai de aceea m-a dezamăgit. Pentru că nu am rămas cu nimic din el. Sigur, fiorul pe care îl simţi în faţa unui text excepţional a fost acolo. Dar fiori de ăştia îmi dau şi golurile lui Gerard sau ale lui Henry. După care închid televizorul şi mă duc la culcare. Ce a vrut, de fapt, Liiceanu să ne spună, că io, ca chinezu ce mă aflu, nu am priceput nimic în plan tehnico-practic? Că există lichele şi că ele se mişcă mişto şi cu talent în societatea românească? Adică noi nu ştiam asta sau cum? Dacă ne mai spune şi Liiceanu că unii suntem papagali şi alţii sunt lichele suntem mai puţin papagali şi mai puţin lichele?
Textul lui Liiceanu mi se pare unul de la excepţional în sus. Tocmai de acceea nu am ce face cu el. Liiceanu nu ne-a scris textul ăsta ca să ştim ceva. Ci doar ca să ne mai enervăm încă o dată. Măcar din 4 în 4 ani Liiceanu îşi propune să ne enerveze. Şi chiar reuşeşte. Aşa îşi reconfirmă rolul său de străjer al bieţilor supid people. Să fie primit.
Liiceanu mi se un destoinic reprezentant al lichelelor de care ne vorbeşte chiar el. Mai are rost să mai spunem ce învârteli editoriale, publicitare, de chirii de spaţii şi fonduri guvernamentale a făcut? Totul în numele culturii, of course, dar care e diferenţa dintre o lichea de funcţionar de la Primăria Răscăcaţii din Deal care ia o şpagă să îşi facă plinul la rezervor şi învârtelile culturale executate de licheaua culturală?
Există lichelele pupincuriste. Din gaşca asta face parte fără probleme şi Liiceanu. Care pupă dosul unei alte lichele dacă lichelismul acesteia din urmă îi legitimează lichelismul primei lichele.
Aşa şi? Ce am vrut să zic cu prostiile astea? Fix nimic. A vorbi mai mult despre Liiceanu şi isprăvile lui ne-ar strica weekendul. Mai bine să ne rezumăm la a-l citi, la fel cum citeam pe vremuri „Cutezătorii” sau „Fundaţia”. Ca să avem despre ce să ne aducem aminte…
0 thoughts on “Pot să spun şi eu ceva despre lichele?”
M-am mulţumit cu textul de faţă, căci pe domnul Liiceanu nu-l mai urmăresc demult. Cam de pe când începuse să se războiască cu lichelele…
Nota 10+, dar… Cu “Fundaţia” asta ce este? Ca eu nu am auzit de ea… Poate din cauza ca sint din generatia „Arici Pogonici”, „Luminita” si un pic de „Cutezatorii”… Si am inceput sa citesc foarte devreme, inca de la grupa I de gradinita… :)
Liiceanu desi scrie frumos degeaba mai scrie, ca nu mai are farmec! Cu totii stim ca este si el o lichea! ;)
Liiceanu e degeaba…un text aiurea in tramvai ca sa-l mai bage si lumea in ‘zeama’…incep sa inteleg nebunia unora ce omoara mituri care se creeaza pe fundatii instabile chiar de trebuie sa omoare un om. Atentie sa o inteleg nu s-o accept!
Lulutza:
in propozitie este vorba de ciclul fundatia al lui isac asimov
niste minciuni sf
dar atat de frumoase ca nu ma mai satur sa tot fiu mintit de ele din cand in cand…
Ketchup
„Textul lui Liiceanu mi se pare unul de la excepţional în sus. Tocmai de aceea nu ne foloseşte fix la nimic. ”
Alora care se simt cu musca pe caciula nu numai ca nu le foloseste dar le creaza o anxietate chiar. :-)
Cum spuneai? Romanul s-a nascut poet? Cred ca intii s-a nascut lipsit de responsabilitate.
Dupa aia, demagogie, poezie, basme si etc..etc…
Cei drept, criptic in ultima vreme domnul filozof!