16.02.2008

Am doi pitici. Absolut senzaţionali. Şi cumnata Ana crede la fel. De aia a şi scris cele ce urmează…

În fiecare seara înainte de culcare, nepoţeii mei Mara şi Alex îşi aleg cîte o carte. Pe care o citeşte cine se nimereşte: Sore, cumnatu’, io, Buni Carmen sau Buni Buni…

Aseară m-am nimerit io. Mara mi-a pus în mîini „Lampa lui Alladin”, iar Alex mi-a arătat o carte nouă şi mare. După care s-a gîndit el şi mi-a spus :

– Ana, ştii ceva, mie nu-mi mai citi că e mult. Citeşte-i numai lui Mara.
Pînă Mara şi-a căutat cartea, Alex mi-a arătat povestea cu Sălăţica.
– Sălăţica? Eu uimită…
– Da, ştii povestea!
– Nu, nu o ştiu!
– Ei bine, lasă că îţi citesc eu ţie. Vrei?
– Vreau!
Şi uite aşa am avut parte de o poveste! Şi încă ce frumos citită :)
După ce a terminat Alex de citit, Mara a luat cartea cu Alladin. Şi a început… să-mi citească! Cu prescurtări. Şi şoptit. Cuvintele cheie erau legate de imaginile din carte: băieţii (Alladin care se juca cu copiii cînd era mic), magicianul, lampa, Alladin, printul… Şi gata povestea!

– Veau ceai.
– Nu avem ceai, durează pînă-l fac. Nu vrei lapte?
– Veau apă-n bibiion.
– Apăăă? Nu vrei lapte?
– Nu, veau apăăă!
Şi apă-n bibiion i-am dat.