26.01.2008

În spirit teoretico-chinezăresc, trebuie din când în când să îmi fac autocritica. Aşa că o să vă povestesc ce mi s-a întâmplat (de fapt ce li s-a întâmplat altora mai degrabă) ieri, duminică.

Am fost la Circ cu nişte prieteni, soţia şi cu cei doi pitici ai mei. Despre spectacol (?) o să scriu mai încolo că acuma nu e vreme de de astea, trebe să îmi fac autocritica. Şi în pauza spectacolului, mă duc şi io ca spectatoru până la budă. Sau toaletă, cum preferaţi. La aia pentru băieţi, normal. Numai că abia ce intru în respectiva instituţie (că buda, trebe să recunoaşteţi, e o adevărată instituţie în anumite momente) şi mă blochez: plin de doamne, domnişoare şi domnişoruţe.

Eu, cum mă ştiţi (care mă ştiţi, care nu trust me), nu mă pierd uşor cu firea. Ies discret afară din incintă, mă uit pe uşă şi văd că e buda pentru băieţi. Întreb una din plasatoare, cu un suav glas din care nu răzbatea deloc faptul că aproape mă pişam pe mine, să scuzaţi: „nu vă supăraţi, dar toaleta pentru doamne unde este?”. Respectiva plasatoare, vizibil surprinsă de întrebare dar sensibil decentă să nu se arate, îmi indică cu un gest ferm direcţia către buda fetelor.

Înarmat beton armat cu atâtea cunoştinţe acumulate în mai puţin de 1 minut, intru înapoi în buda băieţilor. Mă plasez strategic exact pe unde am considerat io că ar fi mijlocul doamnelor care erau puhoi în buda băieţilor şi zic cu glas foarte împăciuitor: „ştiu că vă scapă, dar asta e toaleta băieţilor. Cea a doamnelor e acolo” şi repet gestul ferm învăţat pe de rost de la plasatoare.

Doamnele, cam 95% din ele, nu zic nimic. Una mai deşteaptă (în oglindă acasă la ea, cred) zice ţâfnoasă: „şi acuma ce, dacă suntem aici, să ieşim afară?”. Şi mă priveşte victorioasă mânată de la spate de tăcerea conspirativă a celorlalte doamne. Zic io, deloc impresionat, după cum veţi putea vedea imediat (nu sunt io omul care să fie impresionat de o gaşcă de neşte doamne într-o budă de băieţi): „doamnă, precum doriţi”.

Şi cu un gest tipic masculin, îmi duc mâna la prohab şi cu zmucire scurtă dar decisivă îmi desfac fermoarul de la pantaloni (dar ce inspirat am fost că mi-am luat de ăştia cu fermoar nu cu nasturi). După aproximativ 0,034 secunde toate, dar absolut toate doamnele prezente în respectiva budă a băieţilor au făcut o prea-frumoasă întoarcere de 180 de grade şi s-au bulucit precum vacile spre ieşire. Eu, firesc, m-am îndreptat spre pişoarul în care să îmi exprim anumite frustrări vezicale şi am… And the rest is silence…

Fenomenal de nesimţit pot fi câteodată. Fenomenal…