Un film care cade greu. Un film ciudat. Un film în care eu am redescoperit-o pe excepţionala Alison Lohman, pe care am mai văzut-o doar în The Big White cu Robin Williams şi chiar mi-a plăcut. Cu White Oleander, însă, Alison îşi dă adevărata aramă pe faţă şi ne arată că e o super actriţă. Mama sa în film, Michele Pfeiffer, face un rol excepţional de cutră rece şi egocentristă care o ţine odrasla sub un papuc psihologic de toată cacaoa. Renee Zellweger apare şi ea în rolul unei distruse, care se şi sinucide, de altfel, şi joacă remarcabil (ce bine i se potrivesc rolurile de gâscuţă…). De remarcat şi jocul lui Robin Wright Penn (o fostă fufă devenită o religioasă foster mum) cu o siluetă la aproape 40 de ani de îţi pică faţă.
Un film adevărat, ce să mai povestim. Deşi nu m-aş mai uita încă odată la el. Pentru că mi-ar cam sta în gât.
0 thoughts on “White Oleander – un film greu şi ciudat”
M-ai convins. Am cautat filmul si l-am vazut. Absolut de acord cu tine. Sclipitor, dar greu de digerat.