Că de aia avem urechi şi feelinguri…

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro.

Cam asta am (re)ascultat în ultima vreme. Deşi victorios mi-am propus, conform numelui categoriei, să ascult 300 de albume anul ăsta, mai puţin victorios anunţ de pe acuma că voi rata glorios obiectivul…

95. Metallica – Master of Puppets (1986). Parcă mă văd şi pe la 75 de ani ascultând cu la fel de maximă plăcere superbia asta de album.

96. Metallica – And Justice for All (1988). Intră lejer în Top 10 la albumele mele favorite.

97. AC/DC – Back in Black (1980). Fenomenal cât de bine poate suna albumul ăsta oricând şi oriunde.

98. AC/DC – Let There Be Rock (1977). Prima mea întâlnire de pe vremuri cu băieţii. De atunci îmi stă lipit de suflet…

99. G3 – Live. Nu mai are rost să zic nimic aici…

100. Pink Cream 69 – Games People Play (1993). Vocea lui Andi Deris e de nu se poate.

101. Foreigner – Foreigner (1977). Băciucii ăştia minunaţi şi muzica lor excelentă…

102. Foreigner – Head Games (1979). Băciucii ăştia minunaţi şi muzica lor excelentă…

103. Deppe Purple – Rapture of the Deep (2005). Nu e cea mai bună lucrare a adevăraţilor, dar e mult mai bună decât multe de pe piaţă…

104. Ozzy Osbourne – No Rest for the Wicked (1989). Albumul meu preferat al lui Ozzy. E primul pe care l-am ascultat cu el. Şi de atunci am rămas cu el…

105. Ozzy Osbourne – Ozzmosis (1995). Comercial, zic unii. Dar cine suntem noi să ne uităm în gura adevăratului nebun? Mai bine stăm relaxaţi în plăcerea de a-l asculta…

106. Ozzy Osbourne – Blizzard of Ozz (1980). Nebunie maximă marca Ozzy!

107. Ozzy Osbourne – Diary of a Madman (1981). Nebunie maximă marca Ozzy!

108. Ozzy Osbourne – Speak of the Devil (1982). Parcă de aici începe să se mai cuminţească. Sau mi se pare mie?

109. Ozzy Osbourne – Bark at the Moon (1983). Deci da. El e!

110. Ozzy Osbourne – The Ultimate Sin (1986). Drăguţule bace…

111. REM – Accelerate (2008). Cum nu m-a dat niciodată pe spate REM, cu acelaşi feeling am rămas şi după ultima lor producţie.

112. Van Halen – FUCK (1991). Să zicem Eddie Van Halen şi să aplaudăm foarte corespunzător.

113. Return the Hero – The Willow Grows (2008). În fine. Mi l-a recomandat cineva. Nu mi s-a părut nimic ieşit din comun. It’s just me, of course…

114. Manic Street Preachers – Send Away The Tigers (2007) – beton albumul.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

0 thoughts on “Că de aia avem urechi şi feelinguri…”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)