08.12.2016

De ce mai trebuie să văd Ibrahim și Florile Coranului. Și cum m-a făcut piesa să vreau cartea

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am avut onoarea și plăcerea (dar asta am știut doar după ce am văzut piesa) să fiu invitat pe 22 ianuarie la avanpremiera avanpremierei (sau ceva…) ”Ibrahim și Florile Coranului” (următorul spectacol pe 8 februarie, puteți să vă faceți rezervări), dramatizare și regie stimabila Chris Simion, la Teatrul Metropolis. De ce vă spun de dată? Pentru că este foarte important să înțelegeți că am văzut prima reprezentație cu public (mă rog, atent selectat, ca să zic așa :D) a piesei. Să vă raportez.

ibrahim florile coranului 0A început piesa, începea să ne prindă (textul superb al lui Eric Emmanuel Schmitt foarte bine luat la pilă de colega Chris), actorii bobinau corespunzător, scenografia absolut grozavă (doamnă Maria Miu, jos pălăria pentru ideea cu ditai geamantanocul!), adică, bref, eram pe sistem (pardon my French, dar știți că sunt de la peluză). Până a venit un moment care, cel puțin la ce promitea inițial, ar fi trebuit să fie de referință în piesă, cu lumini, multi-media și cu niște vorbe de alea spirituale (o să vedeți voi, dacă mergeți la spectacol). Doar că pe lângă mine a trecut fără să îmi spună absolut nimic. Deși, repet, simțeam, cumva, că momentul acela ar fi trebuit să fie lovitor.

Cum nu aș putea spune că anumite chestiuni de astea de spiritualitate-religioasă (ca să nu zic altfel…) mă dau pe spate, mi-am zis în barbă că e de la mine, că nu m-am conectat cu tensiunea momentului, cum ar veni. Și am comunicat asta și ”conducerii” spectacolului. Urma să aflu – am respirat ușurat, vă dați seama, adică nu eram chiar tăntălăul comitetului :)) – că partea respectivă chiar nu ieșise cum trebuie.

După care a venit spectacolul al doilea. La care nu am ajuns. Dar am întrebat un amic, știam că a fost acolo. L-am întrebat exact despre momentul acela, cum i s-a părut. ”Bă, ejnebun, s-a ridicat părul pe mine…”, mi-a răspuns. Iar Chris Simion a pus pe facebook chestiunea de mai jos.

As fi vrut sa prind toate aplauzele pentru ca merita. S-a aplaudat de 10 ori mai mult. Mi s-a terminat bateria. IBRAHIM SI FLORILE CORANULUI la Teatrul Metropolis cu Marian Ralea, Vlad Logigan, Lia Bugnar, Claudiu Bleont, Magdalena-Marta Catone si Amelia Ursu. Pac un zambet :)

Posted by Chris Simion-Mercurian on Sunday, 24 January 2016

Acuma, mă înțelegeți, evident că trebuie să mă duc să văd din nou spectacolul. Ca să înțeleg dacă mai am o șansă la spiritualitate, cum ar veni :)) Căci, dacă nici acum, când altora li se ridică părul pe ei, la mine tot blank o să fie, e clar, trebuie să mă apuc de făcut pufuleți. Sau ceva :D

Și mai este o chestie: eu unul mă simt privilegiat că am avut ocazia să văd un crâmpei (dacă îm permiteți cuvântul) din bucătăria internă a unei piese. Este o bucurie estetică, dacă vreți, cu care puțini ne întâlnim în viață. Iar eu intenționez să mă bucur foarte tare de oportunitatea de a vedea partea a doua a bucătăriei interne, cum ar veni :D Dovadă teribilă că teatrul este o ființă vie, care se transformă și cu care te poți întâlni mereu și mereu, de fiecare dată fiind alta…

Așa, ca joc al actorilor, vă spun doar că mă bucur că am descoperit un actor foarte bun în Vlad Logigan, că Marian Râlea mi-a demonstrat, din nou, că este super-actor, că m-a bucurat reîntâlnirea cu doamna Magda Catone și că Lia Bugnar și Claudiu Bleonț, chiar dacă au avut apariții scurte în piesă, m-au făcut să înghit în sec cu jocul lor. Și, repet, scenografia doamnei Maria Miu este bestială!

Ah, încă ceva: spectacolul mi-a făcut poftă să citesc și cartea. Am citit cam tot de Eric Emmanuel Schmitt (am vrut să dau cu ”Oscar și Tanti Roz” de pământ, atât de tare m-a lovit…), dar uite că pe asta am ratat-o. Voi repara regretabila eroare, firește.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Bravo, Teo Milea! ”Open Minds” este 2015 „Classical” Album of the Year în topul SoloPiano.com!

Cei de la The Shrine sunt cu capul. Rău. Vorba ultimul lor album: Rare Breed. Asta sunt…

4 comentarii

  1. vineri, 29 ianuarie 2016, 11:34

    Eu am început cu Oscar și Tanti Roz, ca mai toată lumea care l-a citit pe Schmitt. După am început să devorez cam tot ce scrisese. Domnul Ibrahim și florile din Coran nu s-a lăsat mai prejos. Mi-a plăcut mult.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 29 ianuarie 2016, 12:09

      E singura de la el pe care nu am citit-o. Așa s-a nimerit. O să repar regretabila eroare, firește :D

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  2. sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 17:44

    Cred că așa pățesc toți cititorii de Schmitt. Încep cu Oscar și apoi „rup” tot ce prind, până la ultima carte.
    Din păcate nu ajung pe 8 la piesă. Trebuie să aflu când se mai joacă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. duminică, 4 decembrie 2016, 22:02

    Piesa de teatru nu este recomandata copiilor sub 12 ani, lucru care nu este precizat in afisul piesei. Noi ne-am lasat impresionati de prezentarea piesei care vorbeste despre un copil de 11 ani… In piesa apar curve (cuvantul folosit de „copilul” de 11 ani), scene simulate de masochism si cine mai stie ce o mai fi fost dupa ce noi a trebuit sa parasim sala…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *