09.12.2016

La tati e mai bine, el nu mă bate niciodată

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mama nu mă lăsa să merg la şcoală, mă punea să am grijă de animale şi să stau cu ăia mici. Dar mie îmi place la şcoală. Am numai FB şi B”, zice Andreea. Şi, după câteva secunde de ezitare, recunoaşte cu un zâmbet ştrengăresc: ”Am luat şi câţiva de 5. Dar numai câţiva”. Andreea are 11 ani. Dar sufletul ei este mult mai bătrân. Căci viaţa de până acum i-a arătat, dur şi de nereparat, că a fi copil este ceva ce nu merită. Pentru că este grea viaţa şi este mai bine să creşti mai repede.

BB_003 andreea si andreea - surori vitregeAdrian este tatăl ei. Care se uită la Andreea şi la sora ei vitregă (tot Andreea, 5 ani, dintr-o a doua relaţie) cu ochii luminându-se de fiecare dată când le vede. Poate pentru că timp de patru ani şi jumătate a fost departe de fetele lui. A fost la muncă „la sere” în Spania. Unde a strâns din dinţi şi a adunat nişte bănuţi, ca să le ofere o viaţă mai bună. Dar, la un moment dat, toate planurile lui s-au spulberat. Pentru că soţia lui de atunci, mama Andreei cea mare, a decis că nu mai vrea o viaţă alături de el.

Şi a începus un proces lung şi costisitor pentru custodia copiilor. L-a costat toţi banii pe care i-a pus de-o parte pentru copii: 3.500 de euro. Aşa că acum trebuie să o ia de la capăt. Dar nu mai vrea să plece de lângă copii, nu mai are suflet pentru aşa ceva. Aşa că s-a gândit să cumpere o căsuţă în Gorbăneşti, Botoşani, cu un pic de teren, unde să fie alături de fetele sale.

3.000 de lei pentru o viaţă „a noastră”

La ţară, dacă munceşti, ai câte ceva, dacă nu, nu ai de unde”, reacţionează Adrian, atunci când l-am lăudat pentru grădina foarte frumoasă, diversificată, pe care o are lângă casă. Experienţa sa din Spania se vede în modul în care îşi îngrijeşte grădina. „În sezon, ne luăm mare parte din mâncare din grădină. Am pus de toate, ca să aibă fetele de cât mai multe, să nu sufere”, ne spune Adrian. A cumpărat şi un purcel, pe care îl ţine într-un coteţ pe care l-a construit el într-o parte a curţii. S-a gândit să îşi ia şi nişte găini, dar „parcă prea mor orătăniile astea în vremurile de acum şi ar fi păcat să dau banii pe ele şi să rămân fără nimic”. Primeşte ouă şi lapte de la o vecină. În schimb, Adrian o mai ajută din când în când cu ce are nevoie pe la casă sau prin curte.

Mihaela, viitoarea lui soţie, cu care o are pe Andreea, cea mai mică dintre fete, este plecată în Germania la muncă. „Avem nevoie de bani ca să ne cumpăram casa asta. Ar mai trebui să dăm vreo 30 de milioane, cu tot cu ce datorii mai sunt la curent. Apoi o să fim cu totul în regulă, o să avem o viaţă a noastră”, ne spune Adrian. Este greu fără ea, dar ce poate să facă? Este nevoie de bani, iar în sat nu prea găseşte de lucru, decât ocazional, iar asta nu este de ajuns.

BB_001 andreea, copilul mamei plecate in germania din alta casatorieAndreea cea mică este foarte serioasă. Stă pe un căluţ de jucărie şi ne urmăreşte fiecare mişcare. Dar nu spune nimic. Se mută din când în când cu căluţul prin curte, ca să fie cât mai aproape de tatăl ei. Şi de fiecare dată când Andreea cea mare apare în zonă, zâmbeşte puţin. Intrăm în vorbă cu ea. Nu spune nimic, dă doar din cap „nu” sau „da” în funcţie de ce vrea să ne transmită. Adrian zâmbeşte stingherit: „ştiţi, nu prea vorbeşte cu străinii, este timidă”. Andreea cea mică îl aprobă grav.

„La tati e mai bine, el nu mă bate niciodată”

Adrian ne invită să intrăm în casă, dar se scuză că nu are prea multe să ne ofere sau să ne arate. Îi spunem că preferăm să stăm în grădina lui atât de frumos lucrată. Pe dinafară, casa arată modest, dar îngrijită. Adrian a mai cârpit-o pe ici pe colo şi se poate sta în ea. Mai este mult de lucru, dar după ce strânge bani de nişte materiale de construcţie se apucă de ea ca lumea. Deocamdată atâta poate.

Andreea cea mare ne spune că „e frumos aici cu tata, mult mai frumos decât la mama”. Am înţeles asta ca pe o invitaţie că vrea să ne arate casa. Aşa că am intrat. Un hol mic şi două camere mici. Foarte puţine lucruri, doar cele utile. Dar foarte curat. Impecabil, am putea spune, date fiind condiţiile. O întreb pe Andreea dacă are cărţi. Nu, nu are. Dar îi place să citească. Aşa că merge pe la biblioteca din sat şi mai împrumută. Şi jucării are. Şi acum, că stă la tata, are timp să se joace cu ele. Şi, brusc, începe să ne povestească. Ca o spovedanie pe nerăsuflate.

„Eu îi ziceam lu’ mama că vreau la şcoală, că mie îmi place acolo, dar ea mă bătea şi mă punea să stau cu ăia mici, că aia trebe să fac. Şi prietenii lu’ mama mă băteau. Nu ştiu de ce. Că doar nu le-am făcut nimica. Dar ei mă băteau şi aşa. La tati e mai bine, el nu mă bate niciodată. Îmi dă şi bani când mă duc la şcoală, 1 leu, 2 lei, cât are, că toţi ceilalţi copii au şi să am şi eu, ca să îmi cumpăr de mâncare. Că eu nu sunt învăţată să mănânc dimineaţa şi de aia îmi trebuie”.

Am ascultat cu un imens nod în gât poveşteile Andreei. Care s-au oprit brusc atunci când tatăl ei a strigat-o să vadă pe unde este. Ne-a zâmbit şi a ieşit în curte alături de el şi de sora ei vitregă. Ne-am uitat la ei şi am simţit că mai există speranţă pe lumea asta. Şi că putem să ne gândim că Andreea se va bucura cât de mult de starea de copilărie care i-a mai rămas. Şi că va reînvăţa să devină copilul care ar fi trebuit întotdeauna să fie.

BB_020_Andreea, Adrian, Andreea

Notă: Reportaj realizat la iniţiativa GSK, în cadrul campaniei „În Compania Oamenilor Buni”, în parteneriat cu Salvaţi Copiii România. Fotografiile aparţin lui Bogdan Baraghin.

Din aceeaşi serie:

Povestea unui copil pentru care Moş Crăciun a venit de la groapa de gunoi

Ştiţi cât este de important că există cineva în lumea asta care se gândeşte la tine?

Uite unde am ajuns, nu vreau să ajungă şi copiii ca mine

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Scurt ghid (şi studiu de caz) despre cum poţi obţine o finanţare de la stat

A lăsa copiii să fie copii este cel mai matur lucru pe care un părinte poate să îl facă

5 comentarii

  1. miercuri, 28 ianuarie 2015, 20:21

    Cristi, dacă îmi dai într-un mesaj privat o adresă Semn spre carte ar putea trimite Andreei cărți. Și cred că și rechizite am putea să adunăm. :)

    Thumb up 4 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Andreea 28
    joi, 29 ianuarie 2015, 10:45

    Of!! Cati copilasi sunt necajiti!! Si eu am cateva familii la mine in sat necajite, dar macar au casa lor, mica si inghesuita dar e a lor!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. Tabacaru Marian
    joi, 29 ianuarie 2015, 13:28

    Vreau sa-l ajut pe acest parinte sa le ofere un camin fetelor sale. Scrieti-mi va rog un pe mesaj pe adresa de mail, sa vedem cum putem rezolva. multumesc.

    Thumb up 6 Thumb down 0

    Răspunde
  4. Ioana
    vineri, 30 ianuarie 2015, 00:44

    Buna ziua,
    As vrea sa le ajut pe aceste fetite si pe tatal lor. Va rog sa imi scrieti cum as putea face acest lucru.
    Multumesc,
    Ioana

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 6 februarie 2015, 10:45

    […] La tati e mai bine, el nu mă bate niciodată […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *