Eu le spun aşa: minunaţii de la Salvaţi Copiii România. Şi le spun aşa pentru că, de câţiva ani încoace, am ocazia mereu şi mereu să simt acel sentiment ciudat, dar binevenit când văd cât de multe lucruri fac aceşti oameni minunaţi, într-o ţară un pic întoarsă pe dos. Şi le spun aşa pentru că nu cred că există un atribut care să li se potrivească mai bine decât acest „minunaţi”, pe care îl rostesc/scriu de fiecare dată cu tot dragul din lume şi plin de respect.
Am încercat, cu puterile mele, să sprijin permanent tot ce fac cei de la Salvaţi Copiii România. Şi am făcut-o de fiecare dată cu o anumită stinghereală. Pentru că m-am simţit de fiecare dată foarte mic în faţa unor oameni, cei mai mulţi necunoscuţi, pentru care a face bine celorlalţi înseamnă mult mai mult decât a face bine pentru ei înşişi. Nu am cum să nu mă simt singher în faţa unor astfel de oameni şi să îi salut cu tot dragul din lume şi plin de respect.
Printre lucrurile extraordinare pe care cei de la Salvaţi Copiii România le-au făcut se numără şi dotarea a 54 de maternităţi. Cam tehnic poate că vă sună asta. Dar când vă spun că, prin aceasta, au fost salvaţi 10.000 de copii, cumva perspectiva se schimbă. Şi, stingher din nou, îi salut cu tot dragul din lume şi plin de respect.
Cum au reuşit cei de la Salvaţi Copiii România o astfel de performanţă. Cu ajutorul vostru. Al celor mulţi. Cu ajutorul fiecăruia dintre voi. Pentru că gestul mic pe care fiecare dintre voi l-a făcut s-a transformat într-un gest imens, fiind o parte colosal de importantă din suma gesturilor tuturor celor care au donat.
Vă invit din nou să faceţi un gest mic în aparenţă, dar colosal prin urmări. Şi să trimiteţi un SMS la 8833 cu textul „Un gest pentru o viaţă”. Acest SMS înseamnă 2 Euro care merg către dotarea maternităţilor din România. 2 Euro care pentru voi nu înseamnă mare lucru. Dar pentru un copil în pericol înseamnă rămânerea în această lume, însemnă o şansă la viaţă.
Am făcut şi filmul de mai jos, pe care vă invit să îl vedeţi ca pe o leapşă. Pe care puteţi să o preluaţi, să vă filmaţi şi voi şi să trimiteţi această leapşă către alţii, pe care să îi provocaţi să doneze, la rândul lor. Dar, dacă a face un film vi se pare cam mult, puteţi să răspândiţi pe unde puteţi vestea despre această campanie a celor de la Salvaţi Copiii România, ca să audă cât mai multă lume de ea şi, astfel, să avem cât mai mulţi copii care primesc o şansă la viaţă, din partea voastră, a tuturor.
Îi provoc în mod special pe Adela Pârvu, Mihaela Cârlan şi pe Cătălin Striblea. Pentru că ştiu că nu mă vor refuza. Pentru că ştiu că fiecare dintre ei are o inimă cât China, dacă îmi permiteţi exprimarea :)
http://youtu.be/uirEruu2EgQ
3 thoughts on “Hotarul dintre viaţă şi moarte se măsoară în cei 2 Euro ai tăi”
Ma bag si eu pentru ca stiu ce lucruri minunate fac in fiecare zi si am incercat mereu sa fiu alaturi de ei din putinul meu. Daca imi permiti o sa scriu si eu un articol si daca prind putin curaj o sa ma si filmez.
Pingback: Salvați copiii României! | Copacul cu vise
http://copaculcuvise.ro/salvati-copiii-romaniei/