07.12.2016

Europa este casa mea (concluzii după America de Sud)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

După vreo 30 de ore de călătorie, am ajuns la ultimul capitol al ”Jurnalului de esență tare” realizat în colaborare cu berea Stejar. Aventura sud-americană s-a încheiat. Mă rog, vorba vine, căci acum când vă scriu rândurile astea încă mă simt buimac după drumul luuuuung și din cauza diferenței de fus orar :))

Traseul pe care am venit și intervalele orare au fost cam așa: plecare Montevideo spre Buenos Aires (zbor lejer, de nici o oră), aici pauză de 4 ore; plecare din Buenos Aires spre Roma (zbor de vreo 13 ore) cu o pauză de 9 ore; apoi în sfârșit zbor spre București, lejeareanu, de 1 oră și 40 minute. Nu știu cum să vă spun, dar când am pus piciorul pe pământ românesc tare, tare bine m-am simțit :)

Hai să vă dau câteva impresii, alea cele mai puternice, cu care am rămas după isprava numită Montevideo via Buenos Aires.

Buenos Aires e o mega metropolă, care mi-a plăcut foarte mult și unde mai vreau neapărat să ajung, dar să și stau, nu doar așa pe fugă. Montevideo nu m-a dat pe spate, dar e simpatic, deși foarte schizofrenic. Adică pe plajă are un fel de Rivieră franceză a Americii de Sud, iar la juma de kilometru mai încolo niște mahalale pe lângă care Ferentariul ăla nașpa e parfum de parfum.

Mașinile de acolo. Hmmm… Io așa adunătură de janghine, de cazane și de rable nu am văzut niciodată până acum :)) Noi le zicem ”janghineros” ca să fim în limba și în mintea băștinoșilor :D Cred că jumătate din mașinile care circulau pe drumurile lor în România nu erau acceptate nici măcar să se gândească proprietarii să se ducă la IPT cu ele :)) Nu vă puteți imagina cu ce, spre exemplu, pușcături de taxiuri am circulat pe acolo, de alea care acum vreo 876 de ani erau vârf de gamă :)) Și nu e vorba că oamenii ăia nu au bani pe acolo, ci pur și simplu li se rupe de faza asta cu mașinile, ei nu sunt ca la noi în competiția asta cretină de făcut credit la bancă numai ca să își cumpere o mașină mai pizdoasă ca a vecinului. Celor din Buenos Aires și din Montevideo nu le pasă de așa ceva. Punct :)) Ei, așa cum îmi spunea un taximetrist, circulă cu ele până nu se mai pot repara și apoi tot una second hand cumpără și ciclul se reia :))

Apropo de faza că nu le pasă ăstora de mașini, io nu cred că am văzut oameni mai relaxați și mai împăcați cu soarta… Asta mi-a plăcut cel mai tare la argentinieni și la uruguayeni. Și vorbesc de cei din capitalele țărilor respective, că dacă mă duceam în orășele mai mici, cred că zenul lor mă izbea și mai tare :)) Nu știu cum au ajuns într-o asemenea stare mișto. Dar merită studiat fenomenul. Desigur, așa ceva vine la pachet și cu o anumită indolență :)) Spre exemplu, ora de întâlnire la ei e aproximativă, dar nici nu se sinchisesc să se scuze sau ceva de genul. Deși ajung târziu, vin spre tine cu un zâmbet larg, care te dezarmează și care te face să înțelegi că tu nu știi ceva ce ei știu foarte bine :)

Argentinienii și uruguayenii sunt mai hârțogari ca noi. Da, știu că este un șoc pentru voi că există așa ceva pe globul pământesc, dar acesta este adevărul. Completezi tot felul de hârtii peste tot. Iar pe multitudinea aia de hârtii, ei îți pun o grămadă de ștampile. Și ce la mai place :D

Aerolineas Argentinas. Cea mai ciudată companie aeriană cu care am călătorit vreodată :)) Ei întîrzie. Punct. Nici nu mai are importanță motivul, fie ca e vorba ”flight documentation” sau ”computer problems”. Ei întârzie mereu, fapt confirmat cu tărie chiar de cei care zboară frecvent cu ei. Când am ajuns din Buenos Aires în Montevideo, ne-au lăsat o parte din bagaje în Argentina. Pentru că, auziți motiv, deși aveau întârziere, deci teoretic aveau vreme să bage bagajele, nu vroiau să piardă culoarul de zbor și au luat decizia să ne lasa bagajele pe pistă și să decoleze. Dap, niște minunați :D Iar piloții lor, ai de capul meu… :)) Mai zmuciți ca și ăști nu am văzut în viața mea, gen ești la câteva sute de metri de pista de aterizare și el mai face o curbă bruscă de îți pleacă nasul prin ureche :)) În fine, acuma pare fun, dar când zbori cu ei nu prea e :D

La casele de schimb valutar, se uită ciudat când le dai pașaportul. Deși sunt mari fani de formalități, la așa ceva nu se complică :)) Îți dau o chitanță la final și good buy :D La fel cum nu se complică deloc, dar absolut deloc cu chestiuni mărunte gen copyright, căci io atâta furăciune de branduri și vândute în magazine la vedere cu acte în regulă încă nu am mai văzut :))

Așa pe finalul acestei postări, vă mai spun un lucru pe care l-am învățat după excursia asta în America de Sud: Europa este casa mea :) Până acum nu eram conștient de acest sentiment. Pentru că trăiam în această casă, mai înspre partea dinspre șură, e drept, dar trăiam în ea :)) Dar de la distanță și când vezi cum e în alte părți și, mai ales, la întoarcere îți dai seama că a ajunge în Europa înseamnă să ajungi acasă :) E un sentiment minunat, pe care abia de acum înainte o să încerc să îl înțeleg mai bine :)

Hai, la lucru, nu la stat degeaba :)) Să fiți iubiți :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dragilor, I’m coming home :)

În viața mea am două fete minunate

10 comentarii

  1. marți, 16 noiembrie 2010, 09:39

    Ne bucuram ca ai revenit intreg. Chiar ma intrebam, ce s-a intamplat de nu mai scrii nimic!:))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 16 noiembrie 2010, 09:55

    faină și instructivă experiență. despre relaxarea și „jemanfişísmul” sud-americanilor am mai auzit, din varii surse, și cred că acolo mulți dintre noi ne-am simți aproape ca acasă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. marți, 16 noiembrie 2010, 10:07

    <3.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. marți, 16 noiembrie 2010, 10:15

    cum spuneam, welcome back! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. marți, 16 noiembrie 2010, 10:44

    Bienvenido…. esti in asentimentul meu, oarecum, in sensul ca abia am asteptat sa ajung dupa stat o saptaman) in Londra, in Oradea! :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. marți, 16 noiembrie 2010, 14:49

    Văd totuși că ți-a plăcut atitudinea oamenilor de pe acolo, dacă după fiecare chestie mai ciudată apărea și un „:))”. Pentru mine, Europa e cam mare pentru o casă. Mai mult un oraș mare împărțit în cartiere :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 17 noiembrie 2010, 06:55

    Un text placut. Mersi!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. miercuri, 17 noiembrie 2010, 06:59

    @ Simona > Deja, dupa o saptamana?! For God’s sake (cum ar putea spune englezul), ce-ti ofera Oradea ce nu-ti poate oferi Londra?!…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. B.
    miercuri, 17 noiembrie 2010, 23:56

    http://poraquiporalla.com/
    (lectura pentru cei interesati si care nu au citit asta pana acum) (si oarecum la subiect) (si, are oaresceva apropiere/legatura si cu alt post, in care se face referire la familie, adica aceea 2.0 mai mare sau mai mica, tot nu conteaza, important e ca gradina este mare, ca sa-i citez pe Pouzet-Opreni) (si, as fi pus comm la momentul potrivit, daca as fi avut net zilele astea, in aceasta parte apropiata nu neaparat de şură, cat mai degraba de gard in care ma aflu!)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. joi, 18 noiembrie 2010, 12:31

    Hai, ne intalnim in ianuarie in Buenos Aires?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *