
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm

V-am mai spus că mă ocup de promovarea Grandi.ro. Am

Faza e cam în felul următor: tovarăşii de la muzicadevest.ro
Aş fi ipocrit dacă nu aş scrie fix cum scriu
Acum ziceţi şi voi dacă aţi fi rezistat unei asemenea
Am mai spus-o și aici pe blog, dar și în

Suntem la #craiovatweetmeet, ocazie cu care, ma știți doar, am
Interesantă experiența de aseară de la partyul literar organizat de
Am ajuns la concluzia că viața noastră este un șir
Sîmbătă voi fi în Craiova, la #craiovatweetmeet. Împreună că tovarășii
În ultimele luni m-am întâlnit cu multă lume de prin,
După ce ani și ani de zile am amânat să
Am patit-o eu zilele trecute. Pe ambele parti ale masinii
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.