
Totuși, faci tu ceva bine…
Să știi că e bine ce faci. Serios, chiar e bine. Există anumite părți din viața ta în care este chiar foarte bine ce faci. Deși tu nu conștientizezi asta.
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Să știi că e bine ce faci. Serios, chiar e bine. Există anumite părți din viața ta în care este chiar foarte bine ce faci. Deși tu nu conștientizezi asta.

Conferința Națională de Stoicism Digital este o ispravă pe care o pritocesc de ceva vreme. Și, iată, acum se întâmplă! Pe 29 septembrie, între 12.00 și 17.00, la Timpuri Noi

Later edit: în urma tragerii la sorţi prin random.org (cine

Cum sunt de o sensibilitate feroce, ca să zic aşa,

Jur că nu îi înţelege pe cei care o bagă

Ştiu că aveţi mixed feelings despre musiu Lucian Mîndruţă. Căci

Eu unul, după cum vedeţi, pot fără probleme să zic

Interesantă ideea celor de la Chelgate, care dau drumul revistei

Serios, nu glumesc. Pentru că cei de la iCenter au

Nu că nu aş urmări ce face musiu Răzvan Pascu

Oare îmi pare mie sau Alexandra Uşurelu este una din

Echipa naţională feminină de handbal a României va participa la

Bună ideea lui Radu Restivan, care s-a apucat să facă

Măh, Dane, eşti negru în cerul gurii câteodată, dar la
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.