Nu merg prea des la teatru. Zic asta cu oareșce tristețe. Dar și cu împăcare. Pentru că mă duc la teatru doar când simt că este momentul. Nu ca să bifez anumite spectacole sau să mă dau mare ntelectual sau ceva. Doar când simt că mi-e dor de această artă. Și, ca bilanț, din rațiuni ce vor face, cândva, obiectul unui analize introspective, uite că asta se întâmplă cam rar. Eh, asta este, poate odată cu vârsta… :)

Când ajung în sala de spectacol, am fix două așteptări mari și late de la ce urmează să văd în scenă: să mă curețe pe creier (pe sistem de katharsis americănesc, să ne înțelegem) sau/și să mă pună pe gânduri. Da, știu, sunt un modest, inclusiv în această chestiune. Dar așa funcționez eu, vă pupez corespunzător!

Zilele trecute am văzut ”Între noi totul e bine”, la Teatrul Național. Am ajuns la piesă nu pentru că am vrut eu neapărat, ci pentru că m-a luat doamna mea de aripă și a decis ea pentru mine că este #acelmoment. Bine, eram și eu curios să văd cum a pus regizorul Radu Afrim problema, căci multă lume mi-l laudă și alea, alea. Și, mai ales, eram curios să îi văd pe Dorina Chiriac și pe Marius Manole (două din puținele mele febleți actoricești, cum ar veni) jucând într-o piesă, despre care auzisem că este scrisă excelent (și, pe cale de consecință, tradusă foarte bine).

Ei bine, piesa nu m-a curățat pe creier. Deloc. Dar m-a pus pe gânduri. Masiv. Nu o să mă aventurez să îmi dau cu presupusul de ce s-a întâmplat asta, nu este departamentul meu. Și nici nu o să fac o cronică sau ceva de genul (dă-i pace, nu mă pricep). O să vă spun câteva din punctele tari ale spectacolului. Din care veți înțelege, desigur, că vă recomand la modul cel mai serios să vă faceți timp să mergeți să o vedeți.

Dorina Chiriac. Aici vine explicația titlului. Căci Dorina are două momente în care te face să uiți de tine, să uiți unde ești, să intri în lumea aia ciudată în care trăiește dublul personaj pe care îl joacă. Dar mai face ceva: te atrage atât de puternic în lumea aia încât vrei din răsputeri să te extragi de acolo, să te scuturi ca după un vis urât, ca după o atingere a răului din lume, din noi, din toți ceilalți. Acele câteva minute sunt devastatoare. Doar pentru asta și merită să mergeți să vedeți piesa.

Scenariul. Și, pe cale de consecință, traducerea. Excepționale! Textul scris de Dorota Masłowska este fabulos (vă recomand să citiți interviul ăsta). Și simt intens că a fost potențat excelent de traducerea realizată de Sabra Daici. Chapeau!

Scenografia. Știți anumite piese de teatru în care simți că nu se prea pupă scenografia cu ce se întâmplă în jocul actorilor și în text? Ei bine, nu e cazul aici. De nici o culoare. Scenografia este un personaj în sine. De o simplitate teribilă ca prezență și de o complexitate apăsătoare ca mesaj. Bravo, Irina Moscu!

Marius Manole. Ok, ok, aici e și partea de subiectivism din mine. Căci încă nu l-am prins pe distinsul domn (dau o bere, bre, pentru asta :D) într-un rol în care să nu îmi placă. Iar rolul dublu pe care îl face în această piesă este în același registru de râzi amar și plângi zâmbind.

Probabil că vă mirați că nu am pus regizorul la puncte tari. V-ați înșela. Pentru că Radu Afrim este prezent, implicit, în toate cele enumerate mai sus. Dar prezența lui este una așa cum, după mintea mea, trebuie să fie în cazul oricărui regizor: prin ceea ce a creat pe scenă, nu prin nuș ce ego creator. Iar stimabilul reușește asta cu brio. Chiar dacă, știm, are un ego cât China :D

Între noi e totul bine

de Dorota Masłowska
Traducere: Sabra Daici

Regia: Radu Afrim
Scenografie: Irina Moscu
Asistent scenografie: Iulia Gherghescu
Muzică live: Cezar Antal
Sound design: Călin Țopa
Univers sonor: Radu Afrim
Light design: Roxana Docan
Artist video: Dimitris Palade
Regia tehnică: Costică Lupșa

Durata: 1 h 45 min
Pauză: Nu

Bilete
40 de lei
20 de lei (balcon, cu reducere)

Intre noi e totul bine from TNB (Teatrul National Bucuresti) on Vimeo.