Comparația ascendentă. Asta-i greșeala. Care, pe scurt, înseamnă că ne uităm la ce au alții mai mult și mai bine decât noi și apoi ne uităm la ce avem noi, mai puțin și mai rău decât au ceilalți. Și comparăm. Și ne tragem singuri julituri.
Comparație ascendentă. Așa îi zic psihologii. Și, cumva, o fac să sune ca ceva rău. Și este. Clar. Dar este ceva foarte rău dacă o lași să devină sistemul tău propriu de referință. Caz în care își face făcutele: te aruncă în deznădejde și în tristețe și undeori dă în alte de alea mai nasoale.
În Roma antică se vorbea despre venenum. Care putea însemna și venin, adică în doze mai mari te trimitea la locuri de verdeață veșnică. Dar putea înseamna și medicament, adică în doze mici te întrema, te dez-bolnăvea.
Așa cred că este și cu pârdalnica asta de comparație ascendentă. În doze mari, adică dacă o lăsăm să devină propriul nostru sistem de referință, ne poate da grav la temelie. Căci NICIODATĂ în acest sistem de referință (pe care singuri ni l-am creat în creierii capului) noi o o să câștigăm ÎN FAȚA CELORLALȚI. Mereu și mereu ei o să aibă mai mult și mai bine decât noi. MEREU.
De aia zic: hai să folosim comparația ascendentă ca pe o sculă într-un nou sistem de referință. O sculă care să ne ajute să ne atingem niște obiective. Într-un sistem de referință propriu pe care să ni-l construim cât mai eficient cu putință. Astfel încât să ne ajute, și scula numită comparația ascendență și noul sistem de referință, să trăim mai bine în viața noastră, ca să îi zic direct.
Spre exemplu: vedem că X are mai mulți bani decât noi. Adică activăm scula numită comparație ascendentă. Și realizăm, comparativ, că noi suntem pistol cu apă față de X pe linie de cașcaval. Moment în care avem de luat decizia crucială: lăsăm comparația ascendentă să ne devină sistem de referință sau decidem să o folosim ca pe o sculă în noul sistem de referință în care noi să vedem cum facem să avem mai mult cașcaval?
În acest moment crucial îmi pare că ne jucăm mulți viața. Cunosc, din păcate, foarte mulți oameni care trăiesc în aceste mici și pârdalnice sistem de referință bazate DOAR pe comparații ascendente. Sunt invidioși pe banii altora. Pe mașinile altora. Pe partenerii altora. Pe orice al oricui. Sisteme de referință greșite. Care, cumulate, construiesc un uluitor de ineficient și de întristător supra-sistem de referință. Care-i numai cu virgule și cu julituri.
”Păi, și cum facem să transformăm comparația asta ascendetă în sculă, nu sistem de referință, băăăăăh, inteligent de cartier?!”, ai putea pe bună dreptate întreba.
Răspunsul, din păcate, este unul mult mai complicat decât întrebarea. Și presupune enorm de mult subiectivism. Care vine din experiența proprie. Și uneori, cum zicea Pessoa, din juliturile tuturor bătăliilor pe care nu le-am purtat.
În cazul unora, funcționează terapia. În cazul altora funcționează vizualizarea mentală ca un proiect (pe sistem de project management). În cazul altora (al meu, spre exemplu) funcționează principiile stoicismului. Și tot așa. Sunt foarte multe modalități prin care să transformi comparația ascendentă dintr-un oribil sistem de referință într-o sculă cu potențial să te ajute.
Rolul acestor rânduri nu este să îți spun cum să faci asta. Ci doar să conștientizezi că ar fi bine să începi să te gândești cum ai putea să o faci. Că asta mi se pare îngrozitor de greu de făcut pentru unii: să ne punem în mindsetul de încerca să schimbăm.
E cum zicea Brâncuși: să faci ceva e ușor; să te pui în starea de a vrea să faci ceva, asta este foarte greu.
Schimbare e grea, da. Foarte grea. Uneori imposibilă. Dar mai grea decât schimbarea este urmărirea dorinței de a vrea să schimbi ceva.
Chestiune despre care, cu ajutorul fenomenalului Spinoza (pregătesc niște tricouri cu zicerile lui, atât de fan sunt!), vom vorbi într-un episod viitor…
Aia zic.