Hai să ți-o zic altfel: ceilalți vor să aibă de a face cu tine pentru că îi ajută să își atingă planurile. Și, de multe ori, planurile lor nu sunt planurile tale.
Da, știu, ”ce măgar e chinezu, cum să gândească așa urât!?”
Dar, pe de altă parte, vin și te întreb: cum să nu gândesc așa? Îți mai poți permite în zile noastre pârdalnice să nu gândești așa? Să nu te pui pe tine pe primul plan? Și abia apoi, cu niște gânduri clare în cap, pe ceilalți?
Dacă poți face asta, dacă poți să îi ajuți pe toți ceilalți care vor să fie ajutați (să își atingă planurile lor, deci, nu ale tale) și să te ajuți și pe tine în tot acest timp, felicitări. Statutul de deitate te așteaptă la cotitură. Și, poate, o statuie. Pe care să își facă porumbeii cele cuvenite.
Dar, dacă nu reușești să faci asta, să îi ajuți pe toți și pe tine nu, dacă ai început să simți că ceva nu e în regulă cu modul în care îi lași pe ceilalți mereu și mereu înainte ta în timp ce tu rămâi în urmă, s-ar putea să fie #acelmoment în care să începi schimbarea.
Cred cu tărie că unul din lucrurile pe care e MUSAI să le faci este să înveți să spui NU celorlalți. Pentru că așa îți spui da ție. Și, după aia, într-o etapă ulterioară dar superbă a vieții tale, să înveți să nu mai ai niciun regret după ce spui NU celorlalți.
Au așa funcționez. Am ajuns la acest nivel după ani și ani în care am fost cel care a încercat să îi ajute pe toți și să se facă plăcut de toți. Până am realizat că așa mă irosesc, mă ard, mă risipesc. Și am decis să mă schimb.
Și schimbarea s-a întâmplat fix peste noapte. Adică nu a durat decât vreo 5 ani. Că de aia știu că este foarte greu. Și pot să îți zic și ție cum am făcut. Ca să îți fie mai ușor.
Aia zic.
PS Despre superba stare de a-ți împărți singurătatea cu alții o să discutăm altă dată. Căci ferice de cine a reușit să aibă în jurul său oameni la fel de singuri separat dar măcar un pic mai împăcați împreună…