Cum ar fi asta: din din 148 de mamifere mari și ierbivore ale lumii, doar 14 au fost domesticite. În aceste multe mii de ani de când ne dăm șerifi pe plantația numită Pământ. Mii de ani în care omul le-a tot luat la pilă pe toate cele 148. În încercarea de a obține de la ele cât mai multe beneficii. Nici măcar în timpurile moderne nu s-a reușit domesticirea altora. Tot alea 14 au fost, sunt și vor fi fruncea.
Motivele pentru care omul a dat chix pe linia asta sunt cele despre care am aflat în excelenta carte ”Arme, virusuri și oțel” de Jared Diamond. Care – pe scurt îți spun – își propune să analizeze de ce unele părți din geografia umană au dat perverse civilizaționale grave altor părți. Cum s-a ajuns ca unii să fie puternici și alții slabi. De astea. Mișto. Îmi place.
Așadar, motivele pentru care omul nu a reușit să domesticească decât 14 din cele 148 de necuvântătoare sunt, zise pe foarte scurt:
Regimul alimentar monstruos
Nu al nostru, bre. Că noi am mânca orice #dacae. Ci al animalelor. Calculul este cam așa: pentru fiecare kilogram de carne obținut la un animal, acesta trebuie să mănânce de 10 ori mai mult. Așadar, pentru o vacă de 500 de kg, este nevoie de 5000 de kg de furaje. Dar, hopa Penelopa, ce te faci dacă vrei să crești un carnivor? Exact, ca să îl aduci la vreo 200 de kile, musai să îi dai să mănânce 2000 de kile de carne. Ceea ce te duce clar la faliment, îți dai seama. Așa că tot la cuplul vacă/bou ajungem, cum ar veni.
Rata de creștere
Un elefant – pe care ne-am fi obișnuit să îl mâncăm fără nicio problemă dacă reușeam să îl domesticim și să îl creștem în bătătură – are nevoie de 15 ani ca să fie bun de consum, ca să zic așa. Timp în care trebe să îi dai să îmbuce cantitățile de mai sus. Dă-i pace. Așa că tot la cuplul vacă/bou ajungem, cum ar veni.
Sexul
Bre, din nou, nu la noi, ci la animale! Bine, nu că noi nu am fi animale. Bine, nu că animalele nu sunt, așa ca noi, foarte reticente să facă sex în public. Că aici este o problemă: extrem de multe animale din cele nedomesticite nu se înmulțesc în captivitate. Au o jenă. Majoră. Așa că omul a ales să țină pe lângă curte animalele care n-au nicio problemă să și-o tragă cu public. Așa că tot la cuplul vacă/bou ajungem, cum ar veni.
Dispoziția dezagreabilă
Ăsta-i termenul științific. Cel de cartier este ăsta: anumite animale îți dau niște perverse definitive. Mușcă. Te lovesc. Te ucid. Și unele te și mănâncă. Așa e firea lor. Ce, crezi că oamenii nu ar fi mâncat la greu câte o ceafă de grizzly crescut în bătătură? Cu cartofi prăjiți și salată asortată, desigur. Problemuța problemoaie este încă că animalul ăsta care ajunge la 850 de kile nu poate fi domesticit. Din rațiuni mai evidente decât faptul că Dinamo nu a jucat niciodată în grupele Champions League. Cum, zebra? Poate îți iei șoc și groază să afli că este un animal cumplit de rău. Pe sistem de te mușcă și nu îți mai dă drumul, de îți face ferfeniță partea mușcată. Iar despre tonele de carne dintr-un hipopotam, din care ai putea face mâncare pentru două nunți și trei botezuri, problema este asta: statistic, hipopotamii omoară mai mulți oameni anual decât leii. Așa că tot la cuplul vacă/bou ajungem, cum ar veni.
Tendința de a intra în panică
Gazelele, spre exemplu. Bune de carne, nu mănâncă mult, teoretic perfect de crescut în grădina din spatele casei. Nope. Că dacă se aude un zgomot mai puternic, turma de gazele se sperie și dărâmă garduri, iar grațioasele copitate mătrășesc grădina și poate te iau și pe tine printre copite. Așa că tot la cuplul vacă/bou ajungem, cum ar veni.
Structura socială
A animalelor, bre, nu a noastră. Căci preferăm animalele care-s multe (deci turmă, cireadă, cârd etc.). Dar care au o structură socială clar stabilită. Gen A este mai mare decât B, C, D, W, iar B mai mic decât A, dar mai mare decât ceilalți. Și tot așa. Plus că le place să stea adunate la un loc. O astfel de structură lovește două ținte: adunătura de animale este mai docilă și – ce perverși și oamenii ăștia, măi… – dacă omul reușește să ia fața animalului A, atunci toate celelalte o să îl urmeze. Vezi ciobanul. Sau păstorul. Care este animalul șef la el în turmă, cum ar veni. Față de animalele care sunt mai singuratice, așa. Și au nevoie de hectare ca să poată trage un pârț. Deci că tot la cuplul vacă/bou ajungem, cum ar veni.
La ce mă ajută să știu aceste informații care, de fapt, nu mă ajută? Dincolo de faptul că îmi satisfac o curiozitate pe care nu știu cum să o definesc (și nici nu mă stresez pe tema asta), cel mai mare avantaj este acesta: mă ajută la neuroplasticitate. Adică să îi dau creierului motive și oportunități să se screamă.
Dar despre asta, draga cetitorule care ai citit până la capăt, vom vorbi într-un episod următor.
Aia zic.
#RaftulLuiChinezu #AflateDinCarti