Întreb doar ca să încerc să înțeleg un fel de sistem de referință. Că nu știu cum să îi zic altfel. În sensul că, de fiecare dată când înțeleg cum pun alții probleme în anumite chestiuni, parcă mă simt un pic mai luminat în înțelegerea chestiunii respective. Și, dacă este posibil, să și aplic această lumină :)

În luna ianuarie am ascultat 460 de minute de muzică. Adică vreo 7,5 ore. Dau mai jos lista cu albumele ascultate. Și câteva mostre, dacă vrei cumva să asculți.

O fi mult? O fi puțin? Nu știu ce să zic. Mie mi se pare destul. Dar știu că alții ascultă de câteva ori mai mult. La fel cum știu că unii ascultă muzică doar accidental. Mă rog, stilul ăsta mi se pare mai mult pe sistem de auzit, nu de ascultat…

Așa, ca idee și ca termen de comparație, în perioada respectivă m-am uitat la 2.790 de minute de filme, seriale și documentare. Ca să vezi diferența… Deși mie îmi place mai mult să ascult muzică decât să mă uit la filme. Am scris în acest articol despre cum a fost experimentul cu filmele. Unde te și întreb cum îți alegi tu la ce filme să te uiți. Căci eu am eșuat masiv la asta…

De ce am făcut asta? De ce m-am ”cronometrat” în timp ce făceam mai multe activități? Nu doar ascultat muzică și uitat la filme, ci și citit, administrative, mers pe jos, condus, social media etc. Pentru că am vrut să văd ce activități pot eficientiza. Dintr-o perspectivă a gestionării timpului. Mă rog, time management se zice acuma… românește :D

Am tras câteva concluzii interesante. Pe care o să le scriu într-un articol dedicat. Care s-ar putea să te ajute. Dacă și tu cauți soluții pentru a – direct spus – face cât mai multe și a le face cât mai bine într-un timp cât mai scurt. Îți recomand să te abonezi la newsletterul meu ca să nu ratezi articolul cu pricina.

Iată albumele pe care le-am ascultat în ianuarie 2022. Cu mostre la fiecare. Dacă e să te apuci să asculți. Ceea ce îți doresc.

Aia zic :D

Ozzy Osbourne – Blizzard of Oz (1981)
Un album clasic. La a nu știu câta reascultare. Și tot îmi place. Cel mai probabil pentru că l-am ascultat pentru prima dată la acea vârstă la care îți intră în feng shui și nu mai iese niciodată. Sau ceva…

Steve Vai – Inviolate (2022)
Magistral chitarist. Uluitor, pur și simplu. Aflat într-o continuă căutare a unor noi sunete. Noi moduri de a face chitara să își dea sufletul. Și acest album, abia lansat, este din seria de încercări ale lui Steve Vai de a deveni mai bun decât este. Ceea ce este foarte greu la cât de bun este oricum :)

Grieg – Peer Gynt (1875)
Splendidă bucată din istoria muzicii. Nu știu de ce îmi place atât de mult Grieg. Și în special această creație. Pe care, apropo, multă lume o confundă cu muzica lui Tchaikovsky. Presupun că e un fel de laudă…

Leos Janacek – Lettres Intimes (1928)
Revin la aceste Scrisori foarte des. Cred că le-am ascultat pentru prima dată în liceu. Și, cu mintea și sufletul de atunci, mi s-au părut un fel de frondă la adresa muzicii clasice văzută ca normă. Bine, acum nu mi se mai pare așa. Dar tot îmi plac :)

Eric Gales – Crown (2022)
Ce chitarist de blues… Apropo, îl poți vedea în vara asta la Festivalul de la Brezoi. Abia aștept să îl văd live. I-am ascultat toate albumele. Iar acesta, proaspăt scos, este perfect de ascultat la Brezoi cu niște prieteni și niște beri lângă tine :D În piesa asta într-un dialog chitaristic beton cu Joe Bonamassa.

Paul Weller – An Orchestrated Songbook (2021)
Faină realizare. Adică musiu Weller și-a strâns mai multe șlagăre (pardon my French), s-a dus în studio cu orchestra BBC și le-a interpretat. Și a ieșit foarte bine. Pentru cunoscători, mai ales.

Grup 74 – Răsărit (1990)
L-am ascultat pe vinil. L-am reascultat, de fapt. Și, din nou, m-am gândit la cât de bună ar fi putut fi muzica românească dacă prindeau unii artiști de-ai noștri alte vremuri…

Neil Young – Barn (2021)
De admirat încăpățânarea muzicală a acestui monstru sacru. Adică faptul că și la vârsta asta de 77 de ani tot bagă material rulant. Bine, mai puțin de apreciat că se străduiește să facă și solistică la chitară. Că nu-i iese :)) Povestea cu albumul este una chiar faină. Chiar au înregistrat într-un hambar (barn) de secol XIX din Colorado. Live. Fain :)

Akiko Hori – Shiwasu (2021)
Foarte interesantă abordare a acestei pianiste a unor teme din muzica tradițională japoneză. Din păcate nu am găsit nici o mostră de pe acest album ca să îți dai seama cum pune problema. Dar e chiar interesant.

Kenny G – New Standards (2021)
Ce să mai zic… Nu știu de ce m-am apucat de ascultat ceva ce nu e chiar pe felia mea. Poate pentru că musiu Kenny G a fost prin tinerețile mele pe lângă urechile mele când combinam niște domnișoare, io știu… :D

Norman Duck – Weightless (2021)
O muzică de relaxare foarte faină. Inclusiv de meditație, dacă ești pe felia asta. Cântată la pian. Așa, lejer, să stai tu cu tine și cu gândurile tale. Dacă poți… :)

Fabrizio Paterlini – The Studio Sessions (2021)
Cam ca muzica lui Normal Duck de mai sus. Căci de la el am ajuns și la Fabrizio. Au curs unul din celălalte aceste două albume.