Tu ești printre cei 90% din români care traversează neregulamentar?

Există două tipuri de pietoni: pietoni care nu sunt șoferi și pietoni care sunt și șoferi.

Dacă faci parte din a doua categorie, știi că există anumite momente în care tu, ca șofer, pur și simplu nu mai apuci să vezi în timp util pietonul care se avântă neregulamentar în traversatul unei străzi.

Ia spune, de câte ori ți s-a întâmplat să îți sară în față un pieton, brusc, dintre două mașini, și alea parcate neregulamentar, de trebuie să frânezi în grabă de zici că rupi mașina în două?

De câte ori, în condiții meteo nașpa, în special pe ploaie și pe ninsoare, vezi abia în ultima clipă pietonul care nu are nici cea mai mică idee despre cât este de greu pentru un șofer să aibă o vizibilitate bună în asemenea condiții?

De câte ori ai preferat, în astfel de condiții, să lași mașina în parcare și să alegi alte variante de transport, tocmai pentru că ai conștientizat pericolul la care se expun unii pietoni?

Pietonii care nu sunt șoferi pur și simplu nu își dau seama ce presiune este pe șoferi în anumite condiții de trafic și la ce pericol se expun atunci când de avântă temerari și fără să se asigure în tot felul de traversări periculoase.

Dacă te regăsești, măcar parțial, în ce am zis mai sus, o să te intereseze studiul acesta. Pe care îl salut căci, măcar din când în când, sunt foarte necesare astfel de studii.

Așa cum salut și campania naţională de prevenţie şi siguranţă rutieră ”Iarna, la volan!”, lansată de GENERALI România și APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, aflată la a treia ediție.

Peste 90% dintre pietonii români traversează neregulamentar cel puţin de câteva ori pe an, iar aproape 50% recunosc că traversează neregulamentar de mai multe ori pe lună, arată un sondaj realizat online, la care au participat peste 16.200 de respondenţi.

Cu toate acestea, 7 din 10 sunt de acord că acest obicei este unul periculos, arată acelaşi sondaj, iar riscurile cresc şi mai mult în perioada de iarnă, atât din punctul de vedere al pietonilor, cât şi al şoferilor.

De ce traversează pietonii neregulamentar?

43% dintre pietonii români traversează neregulamentar destul de des, arată rezultatele sondajului: 34% trec strada prin locuri nemarcate sau ilegal de mai multe ori pe lună, în timp ce 9%, aproape în fiecare zi.

Pe de altă parte, 49% au precizat că traversează neregulamentar rar, de câteva ori pe an. Doar 8% dintre respondenţi au declarat că nu fac niciodată acest lucru.  

Întrebaţi dacă sunt de părere că traversarea prin locuri nemarcate este periculoasă, 68% au fost de acord cu această afirmaţie, iar 23% au apreciat că această activitate este periculoasă „uneori”. 9% consideră că „nu este, dacă eşti foarte atent”.

Care sunt, însă, motivele care determină pietonii să traverseze neregulamentar?

51% dintre participanţii la sondaj au motivat că trecerea de pietoni este poziţionată prea departe de locul unde au nevoie să traverseze, iar 31% dintre ei spun că fac acest lucru pentru că prind un moment de pauză în trafic, care le permite să treacă fără să încurce circulaţia.

Doar 6% au declarat că se grăbesc şi nu pot aştepta la semafor, atunci când traversează neregulamentar, în timp ce 12% au citat alte motive.

88% dintre participanţii la sondaj au declarat că, înainte de a traversa strada pe trecerea de pietoni, se asigură că şoferii maşinilor i-au văzut şi că au timp să oprească. 10% fac acest lucru destul de des, iar 2%, doar ocazional.  

„Iarna, la volan” – campanie naţională de informare

Traversarea neregulamentară a pietonilor s-a numărat printre principalele cauze ale accidentelor grave în anul 2018, conform datelor publicate în „Buletinul siguranței rutiere. Raport anual 2018”, realizat de Poliţia Română.

În paralel, iarna, condiţiile meteo nefavorabile cresc riscul unui accident rutier, iar şofatul implică mai multă atenţie decât oricând.

De exemplu, distanţa de frânare pe carosabil ud poate creşte de până la 2 ori, iar pe carosabil acoperit cu zăpadă sau gheaţă, chiar de până la 10 ori.

Mai mult, într-o situaţie de urgenţă, un şofer obişnuit are nevoie de aproximativ 1,5 secunde pentru a reacţiona, iar vizibilitatea redusă poate împiedica şoferul să perceapă în timp util pericolul.

În acest context, GENERALI România derulează, alături de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, pe întreaga perioadă a lunii decembrie, a treia ediţie a campaniei naţionale de prevenţie şi siguranţă rutieră ”Iarna, la volan!”.

În acest an, alături de sfaturile dedicate şoferilor, campania se extinde, incluzând şi recomandări de siguranţă dedicate pietonilor, în special în sezonul rece.

Demersul are ca obiective creşterea nivelului de conştientizare a şoferilor români cu privire la riscurile pe care le implică şofatul pe timp de iarnă şi măsurile ce pot fi luate pentru a le reduce, dar şi de a atrage atenţia pietonilor asupra necesităţii de a traversa corect.

Indirect, efortul concentrat de comunicare ar urma să conducă, de asemenea, la o reducere a numărului de accidente înregistrate pe timp de iarnă.

„Iarna, la volan” face parte din demersul mai amplu „FII TREAZ LA VOLAN!” – un proiect ce are rolul de a atrage atenţia şoferilor din România asupra măsurilor de prevenţie pe care trebuie să le ia pentru a rămâne în siguranţă la volan. Mai multe detalii sunt disponibile pe treazlavolan.ro/iarna şi pe Facebook/treazlavolan.

Eşantion sondaj

În cadrul sondajului desfăşurat online, în perioada 10 iulie – 10 septembrie 2019, au participat 16.235 de respondenţi, dintre care 15.121 de şoferi (93%). În total, 85% dintre participanţii la sondaj sunt bărbaţi, iar în ceea ce priveşte categoriile de vârstă, aproape jumătate au între 18 – 25 de ani, 20%, între 26 şi 34 de ani şi 23%, între 35 – 55 de ani.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

1 thought on “Tu ești printre cei 90% din români care traversează neregulamentar?”

  1. Sunt socat de un lucru: de faptul ca atatia romani RECUNOSC ca traverseaza regulamentar. Poate s-a schimbat mentalitatea de cand am facut eu sociologia, dar „pe vremea mea” erau multe chestii pe care romanii le faceau, dar nu recunosteau in sondaje.
    Legat de cum traversez eu si de ce, fara sa ma scuz, o fac in 3 situatii:
    1. Trecerea de pietoni e pusa prost, iar eu am vizibilitate. Dau un exemplu: la Kogalniceanu, ca acolo am avut facultatea, trecerea de pietoni era departe, iar pe o parte veneau doar mijloacele de transport, ca era banda speciala. Drept urmare, ma uitam in stanga, nu venea nimic, puteam traversa. Trecerea era departe. Iar daca te uitai la trecere, observai cati treceau pe acolo si cati treceau „in dreptul statiei”.
    2. Noaptea am traversat deseori pe rosu, ca nu trecea nimeni. Context: de la Piata Iancului (de la Metrou) pana acasa (aproape de Mega Mall) sunt multe stradute laterale. De vreo 2 ani toate au fost semaforizate. Pana acum era doar trecere si atat. Pe acele stradute nu prea trec masini si chiar daca trec, le vezi.
    3. Singurele dati cand m-am pus in pericol, si nu o singura data, au fost cele in care am fugit dupa mijloace de transport. In liceu faceam asta des. Din pacate sau din fericire.
    Nu vreau sa ma laud, nu vreau sa ma scuz. Vreau, insa, sa subliniez o chestie: cand un pieton incalca regulile de circulatie, o face pe barba lui. Cand un sofer incalca aceste reguli, sunt sanse mari sa raneasca un nevinovat, un alt sofer ori un pieton (ori mai multi). Drept urmare, fara sa iau apararea pietonilor, ei fac asta riscandu-si propria viata si doar pe a lor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.