Despre 45 Poeme la întâmplare nu am cum să vă spun fără să țin cont când scriu aceste rânduri de un fapt tare personal, ca să îi zic așa: mi-e tare drag Nicu Alifantis. Nu am cum! Încă de când am avut onoarea să îl am invitat în emisiune (o aveți integral mai jos; apropo, de vreo 3 ani nu mai fac emisiunea aia și lumea încă îmi zice despre ea!) și când mi-am dat seama că este un om așa cum îmi place mie, direct, fără abureli și cu necesarele (și chiar cuvenitele :D) sărituri de pe șină, fără de care, parol, oamenii ăștia super-talentanți nu ar fi ceea ce sunt până la capăt :)
Așa cum faptul că mi-a intrat la corazon acest corifeu (vă recomand să citiți și ce a scris Make despre un prea-frumos concert) a dus și la faptul că am citit cartea 45 Poeme la întâmplare. Dap, #AlifantisEDeVină, htag neoficial! Pentru că eu nu citesc poezii (da, știu, este o gravă scăpare a ntelectualului din mine).
Așa că a pune mâna pe o astfel de carte și a o citi, iată, însăși acestă chestiune este o performanță – cum ar zice comentatorul de fotbal care nu vrea să zică ceva nașpa de echipa al cărui patron îi mai dă niște firfirei – notabilă.
Pe sistemul deja consacrat, vă spun cele trei lucruri cu care am rămas după 45 Poeme la întâmplare.
Această poezie. Se intitulează ”Final fals”. V-o redau integral. Pentru că este – ia luați-o p-asta, că doar nu am făcut liceul de filologie degeaba… – crezul poetic al autorului. Și nu o zic deloc la mișto. Pentru că este atât de multă substanță de Alifantis în poezia asta a lui Nicu… :) Mi-a plăcut maxim. Maxim mi-a plăcut.
Să-ți dedici 45 de ani din viață
întru totul meseriei
este pur și simplu o nebunie.
De ce am făcut-o?
Habar n-am!
Probabil pentru mine,
pentru voi
pentru că așa a fost să fie,
dar, mai ales,
pentru că mi-a plăcut la nebunie!
Energia creatoare inepuizabilă. Cam pretențios sună asta, știu. Simt că și Nicu s-a strâmbat un pic la faza asta :)) Dar ce vreau să vă zic este: în fiecare poezie se simte câte un univers al lui Alifantis. În fiecare poem găsim câte o lume în care cineva, fie că este autorul sau altcineva, creează câte ceva. Inclusiv în poemele despre care vă zic mai jos, când Nicu este acid la adresa unora de pe facebook, tot există creație. Căci modul în care îi face de telecomandă este ce trebuie, ca să zic așa.
Zmetiile către cei de pe Facebook. Minunate, vă jur, minunate! Căci stimabilul autor (mă rog, în acest caz vorbim despre celebritate/influencer pe facebook) a avut momentele lui în care onor comentatorii au luat-o pe uleiul 2.0 la modul programatic de-a dreptul și când și-au activat dreptul lor inalienabil și irefutabil să joace rolul ursului din bancul cu ”ai bască, n-ai bască”. Cum le răspunde Nicu în versuri este music to my ears, gen. Nu vă dau nici un exemplu. Cumpărați cartea. Să le citiți acolo.
Hai să vă dau și înregistrarea emisiunii, pe care ar fi fain să vă faceți timp să o vizionați, căci este de mare angajament :)
https://youtu.be/R5vp0kHObkM