Ar trebui să știți! Aveți DREPTUL LEGAL să primiți mașină la schimb dacă sunteți implicat într-un accident auto și nu este vina voastră.

Domnica Rădulescu: Câteodată vreau să fur țara altora și să îmi fie dor de ea

Domnica Rădulescu este o scriitoare care m-a atins la corazonul livresc încă de la prima ei carte – Amurg la Marea Negră. Când am lăudat cartea asta într-un cerc de prieteni, s-a lăsat liniște. Pe sistemul ”WTF, dar este o carte de dragoste, cum a putut să îți placă așa ceva, bestie care ești tu, bestie?!”. Ocazie cu care am aflat că este o carte de dragoste. Căci io nu o văzuzem așa. Eu am înțeles-o ca pe o carte foarte bine scrisă, care s-a strecurat în niște cotloane din sufletul amintirilor. Sau ceva de genul ăsta mai poetic.

domnica radulescuCam așa este și cartea despre care, de fapt, vreau să vă raportez și din care am extras titlul acestui articol: Trenul de Trieste. Mi s-a spus că este tot o carte de dragoste. Am dat din umeri. Și am citit-o. Și mi-a plăcut teribil. Dar tot zic așa: nu este, bre, de dragoste. Mă rog, este, dacă intrăm în accepțiunea că dragostea face parte din viață, așa cum îți trebuie multă viață ca să poți iubi. Sau ceva de genul ăsta mai poetic.

Pe sistemul deja consacrat, iată că vă spun cele trei lucruri cu care am rămas după ce am citit Trenul de Trieste. Cu mențiunea că am luat-o în mână și nu m-am lăsat până nu am terminat-o.

Strângeri de stomac pe sistem comunist. Din punct de vedere al poveștii, prima parte a cărții se întâmplă în comunismul de o tristețe feroce din România. Ah, în ce amintiri m-au aruncat întâmplările din carte… Și ce scrâșnete din dinți am executat atunci când mi-am adus aminte de eforturile supra-omenești pe care le făcea mama să ne pună niște mâncare pe masă… Și ce tristețe m-a apucat la gândul că există încă mulți români care au uitat nu că a fost o perioadă mizerabilă, ci că ei au făcut parte din acea mizerie, pe care o regretă vorbind la telefonul mobil din supermarketul de pe rafturile căruia nu mai știu ce să își atrunce în coș…

Cam cum a fost cu refugiații politic. În a doua parte a cărții, personajul fuge din țară și ajunge în Chicago, via Belgrad, via Trieste, via Roma. Doar că, în timp ce citeam întâmplările cu pricina, am realizat că, de fapt, puteai să scoți românul din comunism, dar nu puteai să scoți comunismul din om. Care comunism în cazul refugiaților politici se transforma în bestia aia mică și feroce, care le mânca sufletul și inima și dorul: vina că ei au scăpat, în timp ce țara suferea în continuare. Excelent ne arată Domnica Rădulescu asta în carte, excelent!

O privire aruncată în mizerabilul păienjeniș al informatorilor Securității. Este despre cum suspiciunile permanente au distrus vieți, chiar dacă nu exista nici o rațiune ca aceste suspiciuni să existe. Dar sistemul te făcea să îi vezi pe toți potențiali dușmani și să te comporți ca atare. Este despre cum lucrurile pe care acum le luăm de-a gata și ni se par mizilicuri te puteau ucide sau, în cel mai bun caz, te puteau încresta pe viață. Este despre cum un popor întreg a uitat cum să funcționeze ca o națiune, nu ca o populație…

După cum vedeți, nu am zis nimic despre povestea de dragoste din carte. Care există. Și este foarte bine construită. Dar pe care nu am considerat că trebuie să fie unul din cele trei lucruri cu care am rămas după această carte. Ca să vedeți cât de bine este scrisă, de fapt…

Vă recomand cu mare cu mare drag să cumpărați această carte de Domnica Rădulescu. O să vă placă. Mai ales dacă ați apucat, din păcate, să trăiți acele vremuri mizerabile ale comunismului românesc. Doar că o să vă placă dulce-amar. Așa cum, la un moment dat, ne plac toate amintirile neplăcute care, din când în când, vin să ne aducă aminte să nu uităm…

Un comentariu la “Domnica Rădulescu: Câteodată vreau să fur țara altora și să îmi fie dor de ea

  1. Bianca Răspunde

    Intr-adevar foarte tare cartea, ceva deosebit si foarte interesant, merita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: