Ayelet Gundar-Goshen mi-a intrat brusc la corazonul livresc atunci când i-am citit excelenta carte O noapte, Marcovici. Pe scurt, așa, este vorba despre Israelul imediat de după înființarea statului, despre oameni care se frâng din cauza apăsării teribile a istoriei (ca să bag o prețiozitate, gen), totul scris într-un stil excelent și cu o vervă enervantă, ca să îi zic așa, care te ține atât de strâns încât nu poți lăsa cartea din mână. O recomand cu maxim simț de răspundere!
Evident că am vrut să citesc Trezirea leilor pentru că mi-a plăcut atât de mult O noapte, Marcovici. Căci unele cărți au acest dar, de a chema alte cărți scrise de același autor. Mă rog, autoare, în acest caz. Ei bine, cartea cu leii nu se ridică la nivelul cărții cu Marcovici. Not in my book. Doar că, vedeți voi, dacă o scot din această comparație și încerc (cu greu, recunosc, pentru că aveam mari așteptări de la Ayelet Gundar-Goshen…) să mă uit la Trezirea leilor în sine, cum ar veni, concluzia este că vorbim despre o carte bună.
Cu ce am rămas după această carte? Iacătă mai jos.
Relațiile tensionate dintre israelieni, beduini și africani. Povestea se întâmplă în zona deșertică din sudul Israelului. Prin care – ca să vedeți cum se întâmplă uneori în viață… – tocmai am trecut cu vreo două săptămâni în urmă, când am mers în Iordania. Așa că a fost foarte interesant pentru mine să arunc o privire la cum se înțeleg cele trei populații, ca să le zic așa. Probabil cel mai fain lucru din carte. Căci citești despre frustrările beduinilor și ale africanilor în relația cu autoritățile israeliene (și invers, evident) și cam uiți pe alocuri firul epic al cărții. Mă rog, așa mi s-a întâmplat mie.
Povestea de o bulibășeală plăcubilă. Faza cărții inventată de Ayelet Gundar-Goshen este că un neurochirug israelian accidentează mortal un eritrean în deșert, în SINGURA noapte când a ieșit cu jeepul să se dea printre dune. Iar africanul ăla era acolo FIX ATUNCI pentru că, firește, soartă. Treaba se împute, pardon my French, când nevasta mortului se prinde că doctorul i-a mierlit soțul (ce să vezi, își pierduse portofelul la locul accidentului) și începe să îl șantajeze, dar o face pe stil ONGistic, gen, adică îi cere să vină noapte de noapte să îi trateze pe refugiații africani într-un spital improvizat. Evident că ăsta, doctorul, nu poate zice nimănui nimic și începe să se strice treaba cu nevasta lui. Care – ia luați-o p-asta – era polițistă și a fost însărcinată să se ocupe chiar de cazul mortului trimis la cele sfinte chiar de bărbatu-so. Intră și niște beduini infractori pe fir (mortul transporta droguri pentru ei) și ete că dinamita epică tocmai ce a explodat.
Concluzie: recomand Trezirea leilor de Ayelet Gundar-Goshen celor care 1. o ard cu chestii detectiviste 2. vor să afle mai multe despre viața în Israelul aflat într-o permanentă stare de asediu 3. vor să citească o scriitoare cu un stil propriu fain (construiește tare faine imagini, brusc, fără nici o legătură evidentă cu scena din poveste).