Am io chestia asta să tot îmi analizez comportamentul. Ca să îi zic așa generic. Pe linie de cam orice ce fac în viață. Iar cititul înseamnă o parte foarte importantă din viața mea. Așa că nu avea cum să scape de ochiul meu vigilent-analitic :D
Citesc în medie cam 10 cărți pe lună. Știu asta pentru că mă monitorizez atent de 2 ani. Și am realizat topuri trimestriale cu cărțile pe care le-am citit. Pentru că, așa cum mi se confirmă de fiecare dată când mai lansez câte un astfel de top, îi ajută pe cei care îmi fac onoarea să mă citească. Pentru că le dau idei de lectură.
Și, dacă tot am deja mai multe topuri făcute, am zis că am material suficient ca să săvârșesc ceea ce îmi doream de multă vreme. O curiozitate, practic. Să văd de la câte edituri sunt cărțile pe care le-am citit. Așa că m-am apucat de treabă și am realizat centralizarea.
Rezultatul:
În ultimii doi ani am citit 311 cărți de la 91 de edituri.
Surpriza pentru mine a fost numărul editurilor: 91! Dacă m-ai fi întrebat înainte de a face centralizarea asta câte aș fi zis, nu cred că m-aș fi gândit la nici măcar 50 de edituri. Dar uite că în realitate plaja de manevră, ca să îi zic așa, a fost mult mai mare. Și asta este foarte bine.
Cu mențiunea că la termenul generic de editură am pus și cele câteva cărți care au fost scoase în regim de self-publishing. Am zis să nu mă mai complic cu terminologii, căci idee era să arunc o privire generală asupra chestiunii, nu să execut o analiză sociologică sau ceva.
Și cu mențiunea că am trecut la carte (singular, adică) și dacă a fost vorba despre un roman în 3 volume, să zicem. Poate că, din această perspectivă, un termen mai exact ar fi fost ”titluri”. Dar o lăsăm așa și pe asta, zic :D
Topul pe edituri în funcție de numărul de cărți
Humanitas – 33 cărți
Inițial am fost mirat când am văzut că Humanitas este pe locul 1, dar apoi am realizat că a fost de ajuns să citesc tot ce au scos de Mo Yan, de Evgheni Vodolazkin și de la Ludmila Ulitkaia și aia e, s-au adunat la greu cărți.
Litera – 25 cărți
Apropo, am și făcut un Top 10 cărți de la Litera. Așa, poate îți dau idei de lectură, zic. Altfel, ce îmi place la această editură este combinația bună de stiluri, ca să le zic așa. Și m-au și nimerit pe linie de autori care îmi plac.
Nemira – 24 cărți
Aici e clară treaba: combinația de SF excelent și de proză română contemporană fantasy a fost combinația care m-a atras la titlurile lor.
Polirom – 20 cărți
N-aș fi zis până să fac centralizarea asta că Polirom o să fie atât de sus în top. Dar acum, că am făcut-o realizez, că mi-au plăcut multe titluri de la ei, care m-au atras atât pe linie de istorie, cât și pe linie de beletristică.
Tritonic – 19 cărți
Explicația este simplă: am cunoscut mai mulți autori care publică la modul constat la această editură, așa că îi tot citesc imediat ce scot ceva nou. În special polițiste.
Curtea Veche, Hyperliteratura – câte 15 cărți
Cum și cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” am scos-o la această editură, ai putea zice că de aia am citit atâtea cărți de la ei. Doar că nu este așa. Explicația este că am participat la aproape toate campaniile de crowdfunding organizate de ei.
Publica – 10 cărți
Cumva firesc să prindă Publica loc în acest – hai să îi zic așa – top. Căci sunt axați pe business. Și dezvoltare personală. De astea. La care mă mai arunc și io ca tot omu antreprenor, știi cum zic.

1 thought on “Am citit 311 cărți de la 91 de edituri în ultimii doi ani”
Wow! Nu ma asteptam sa fie chiar atat de multe. Inseamna ca cititi in fiecare zi, ati facut un obicei sanatos din asta. As fi interesat si de o lista completa cu ele, pentru inspiratie, ca sigur cititi doar carti bune, care ne-ar fi tuturor de folos.