Acest text este despre mine. Și despre tine. Și despre mulți dintre noi. Este despre cât de important este să plecăm din ”satul” nostru ca să vedem cum este treaba și prin alte părți. Ca să înțelegem că ceea ce nouă ni se părea, uitându-ne de pe o uliță pe alta, că este nașpa în satul nostru, după ce am văzut că așa ceva se întâmplă și la ”oraș”, până la urmă nu este chiar așa de nașpa, desigur. Și să ajungem nu neapărat să ne placă acel ”nașpa” de la noi, dar măcar să înțelegem că este o stare de fapt, dacă vreți, pe care, în loc să o criticăm (degeaba, desigur, ca orice critică ce nu vrea să repare, ci doar să dărâme), am putea să o analizăm și – situația ideală – să încercăm să ne implicăm să găsim soluții.
Două exemple personale de astfel de ”iluminare”. Înainte de a ajunge să văd niște piese de teatru și niște (superbe!) muzicaluri de pe afară făceam alergie pur și simplu când vedeam, la o piesă de teatru în România, pe cineva care încerca să bea discret dintr-o sticlă de apă. Lasă că dădeam aproape în apoplexie dacă vedeam un amărăștean care sugea frugal dintr-o napolitană, mi se părea de o oribilitate maximă așa ceva. Și, evident, trăgeam concluzia că suntem un neam de rupți în fundul cultural, de nesimțiț organici.
Dar apoi, cum ziceam, am ajuns să văd și niște piese pe dincolo. În mai multe orașe mari. Și m-a apucat un pic rușinica. Pentru că am gândit ce am gândit despre neamul meu. Pentru că, desigur, și la case mai mari am văzut oameni care erau cu sticlele la ei și cu biscuții în buzunar. Ca să nu mai vorbim despre faptul că la Londra, când te duci să vezi un muzical (bine, dacă ai norocul să mai prinzi bilete), se plimbă printre rânduri stimabili cu ”cașcarabeta” la purtător și îți vând înghețață, napolitane, apa, vin, de astea, să alunece bine spectacolul.
Al doilea exemplu. Întâmplat recent. Mă duc să asist la o discuție numită ”Provocările infrastructurii de apă și canalizare în spațiul dunărean” (în paranteză spun că experiența m-a învățat să mă uit dincolo de denumiri de astea pompoase și să văd cu adevărat ce informații aș putea obține de acolo). Mă interesează din ce în ce mai mult chestiunea dunăreană, dacă vreți, din motive pe care o să vi le spun la un moment dat, imediat ce mi le cristalizez și eu (de aceea, spre exemplu, mi-am făcut un obicei să ajung cât de des pot la Rowmania Fest la Tulcea).
Ei bine, în timp ce ascultam eu vorbitorii de la eveniment, veniți din mai multe țări, mi-am dat seama că dacă le-ai scoate de pe cartea de vizită numele, compania și orașul din care vin, ce ziceau ei despre rețeaua de apă și de canalizare de la ei zici că era cu aplicabilitate pe București. Pentru că vorbeau fix despre acealași probleme mari. Care sunt, la toate orașele, fix două: vechimea rețelei și ploile locale cauzate de schimbarea climaterică.
Așa, ca să punem lucrurile în context local, în București Apa Nova operează 2507 km de conducte apă, 2355 km canal, 66567 cămine de inspecție, 3 stații de producție a apei potabile – Roșu, Crivina, Arcuda și o stație de epurare – Glina. Adică o mică nebunie din punct de vedere logistic, oricum o dai. Când directorul general al companiei, Mădălin MIhailovici, prezenta situația în fața celor prezenți, i-am văzut pe invitații străini dând aprobator din cap la capitolele legate de – ați ghicit – cele două probleme despre care v-am spus mai sus. Care, evident, îi ardeau și pe ei.
Cireașa de pe tort a pus-o Wolfgang Zerobin, managing director Vienna Waterworks, adică șeful apelor din Viena. Care a confirmat faptul că și la ei cele două probleme sunt în top, restul sunt mici comparativ cu acestea două. Am râs un pic atunci când ne-a arătat niște poze cu străzile din Viena inundate din cauza ploilor, căci, nu-i așa, setați pe sistemul ”ca la noi la nimenea” nu credeam că și în Viena este posibil așa ceva. Și a vorbit despre așa-numitele ”ploi locale”, cauzate de schimbările climaterice din ultimii ani, care aduc într-o perioadă extrem de scurtă o cantitate de apă mult prea mare pentru sistemul de canalizare, construit pentru un debit mediu normal, nu pentru excepții de astea care apar brusc. Ring a bell cu ploile de anul acesta din București?
Pe scurt, ce ziceau toți cei prezenți, ca să înțelegeți că și la Viena, și la București problemele sunt cam aceleași:
Rețeaua este veche, în multe locuri conductele au mai mult de 100 de ani (și la Viena, și la București)
Să te apuci să schimbi toată rețeaua este o imposibilitate, ar costa miliarde de Euro și ani de zile de blocaje în orașe (și la Viena, și la București)
Modalitatea practică este să intervii și să modernizezi partea din rețea care suferă avarii (și la Viena, și la București)
Investiția în tehnologizare și în scule moderne de monitorizare a rețelei (și la Viena, și la București)
Dialogul permanent cu cetățenii, ca să înțeleagă aceste aspecte și să participe la rezolvarea problemei, nu la adâncirea ei (și la Viena, și la București)
Cum ziceam, este bine să mai ieșim din satul nostru. Și să înțelegem că nu doar la noi sunt probleme, acestea există și în altă parte. Și să mai înțelegem un lucru fundamental: dacă vrei să rezolvi o problemă, înțelege-o întâi și apoi încearcă să fii parte din soluția la problemă, nu din problema în sine.
3 thoughts on “Abia când ieși din satul tău înțelegi că răul nu e chiar așa de rău și nici urâtul așa de urât”
Prima mea impresie din Viena, acum vreo 15 ani, a fost una olfactiva: puternicul si neplacutul miros de zoaie care umplea strazile.
Dar asta e tot ce pot spune in acord cu articolul. Pentru ca intamplarea facea ca tocmai ieri sa fi revenit in tara dupa un drum de 12 zile prin Europa. Iar primele lucruri vazute la intrarea in tara au fost: vegetatie batjocorita sau lasata de izbeliste, covor de gunoaie aruncate din masini pe marginea drumului, wc-uri de autostrada mizerabile. NICAIERI nu am vazut asa ceva in tarile prin care am umblat, si am calatorit vreo 5.000 km. Deci mie mi se pare ca e taman invers: abia cand iesi din tara ta ti se pare ca se poate trai si (in) frumos.
Corect, pot fi perspective diferite. Dar oricum ieșitul din sat, cum ziceam așa mai metaforic, te ajută să vezi satul din care ai plecat altfel la întoarcere. Uneori mai bine, alteori mai rău. Dar altfel. Iar asta mi se pare aur curat!
…Cred totuși că de putut…s-ar putea, dar… : https://mcscrib.blogspot.ro/2017/08/asta-e-la-noi-se-poate.html