Am văzut multă enervare ieri pe motive de apă muuuultă. De înțeles, desigur. Căci a nu mai vedea asfaltul de apă numai aspirațional nu este, ca să zic așa. Doar că, vedeți voi, ce m-a întristat un pic (din nou…) este modul în care alegem să ne enervăm. Așa, direct, cu înjurătură groasă, cu scuipat imediat. Fără să stăm un pic să respirăm, să ne gândim un pic înainte de a slobozi cuvinte de nerostit în spațiul public dacă ai o minimă decență.

Inundațiile de ieri din București au avut niște cauze obiective. Nașpa, enervante, dar obiective. Pentru cine vrea să înțeleagă și nu doar să găsească vinovați (pentru că, nu-i așa, ce bine dormim noi dacă știm că cineva, oricine, merită să plătească pentru ceva, orice!).

Să vă dau niște statistici (preluat de la Apa Nova Bucureşti), ca să înțelegeți că ce s-a întâmplat ieri din punct de vedere meteorologic a fost o mică nebunie:

– volumul de apă căzut în 24 de ore a depășit cantitatea pe-o lună întreagă
– așa ceva se întâmplă o dată la 20 de ani
– debitul maxim tranzitat prin caseta de sub Dâmbovița a fost de peste 246mc/s. Asta în condițiile în care Oltul are un debit mediu de 190mc/s.

Tradus – dacă mai este nevoie de traducere, desigur – pur și simplu a căzut mult prea multă apă, într-un interval extrem de scurt pentru ca sistemul de canalizare să poată face față.

Ajunși în acest punct, parcă vă văd pe unii dintre voi încruntându-vă și întrebând răstit: ”dar de ce nu face față?”. Aici discuția se complică.

Dar o să o simplific eu la maximum: pentru că este un sistem învechit (în centru vechi al Capitalei există conducte de peste 100 de ani), pentru că ar trebui investiții de vreo 10 miliarde de Euro și un interval de timp între 7-10 ani (timp în care Bucureștiul o să fie un șantier permanent) ca să schimbi sistemul de canalizare și pentru că nimeni, în nici un oraș mare din lumea asta, nu se încumetă la așa ceva. Nu există nici un exemplu de oraș mare care s-a apucat să facă nebunia asta. Ci se cârpește când se mai strică, se face muncă de prevenire a problemelor, se schimbă pe bucăți mici, ceva de genul. Nimic mare, nimic masiv, doar intervenții punctuale.

Și mai există o chestiune. Una pur matematică: sistemul este construit pentru un debit mediu de X mcs și funcționează în marea majoritate a cazurilor. Dar când vine o nebunie meteorologică, așa cum a fost zilele trecute, sistemul nu are cum să facă față. De ce nu a fost construit sistemul să facă față la așa ceva de la început? Păi întrebați-l pe regele Ferdinand sau ceva, că doar de atunci este sistemul. Dar probabil că v-ar răspunde ce v-ar spune orice inginer: a construi un sistem de canalizare pornind de la ideea ”hai să îl facem să poată duce un fluviu, chiar dacă la noi curge un pârâiaș” este o aberație și inginerească și, mai ales, financiară.

Hai să v-o zic altfel: când tu ai un pahar de 400 ml și vrei să torni 1 litru în el, cam dă pe dinafară. Cam așa și cu sistemul de canalizare în condițiile de super-precipitații (încă o dată, așa ceva se întâmplă odată la 20 de ani).

Practic, ca să mai glumim și noi, putem concluziona așa: ”cine a plouat, să plătescă!”. Pentru că, măcar de data asta, natura ne-a arătat cine e șeful. Iar pe șeful ăsta mare chiar nu are rost să îl scoatem vinovat, zic.