La #ClipulZilei, astăzi prospătura asta a lui Mihail :D
Sâmbătă, 10 iunie, ora 15.30, în parcarea supraterană București Mall Vitan, are loc finala națională Neymar Jr’s Five. Ocazie cu care vom afla și cine va reprezenta țara noastră la finala mondială de la Instituto Projeto Neymar Jr. din luna iulie de la Praia Grande, Brazilia, unde se vor înfrunta cu alte 52 de echipe din întreaga lume. O să fie prezent la locul faptei și Ciprian Marica.
Sony World Photography Awards, cea mai mare competiție de fotografie din lume, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru ediția 2018. Înscrierile în concurs sunt gratuite și pot fi făcute prin intermediul site-ului www.worldphoto.org. Cea de-a 11-a ediție a premiilor SWPA va include două noi categorii în competiția Professional, „Creative” și „Discovery”, și oportunitatea obținerii unor noi burse de către fotografii câștigători, pentru finanțarea viitoarelor proiecte fotografice.
Google prezinta cea mai mare expozitie virtuala dedicata modei si stilului, care reuneste 3000 de ani de cultura vestimentara. Proiectul „Purtam cultura” („We wear culture”, in original) lansat de Google Arts & Culture este rezultatul colaborarii cu Muzeul National al Taranului Roman (MNTR) la care se adauga peste 180 de institutii de cultura din New York, Paris, Londra, Tokio si multe alte locuri de pe mapamond. Colectia „Haina taraneasca” prezentata de MNTR in cadrul proiectului „We wear culture” este dedicata portului traditional din zona Romaniei. Expozitia virtuala cuprinde 27 de artefacte vestimentare, care se adauga colectiilor MNTR deja existente pe platforma Google Arts & Culture.
Peste 500 de oameni au văzut deja Planeta Petrila la prima proiecție a documentarului din tară ce a avut loc chiar la Petrila. Casa de Cultură din localitate s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei veniți să asiste la prima proiecție de film de la Petrila după mai bine de 20 de ani. Filmul va avea premiera națională pe 23 iunie și este distribuit de Transilvania Film.
Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 20:00, trupa byron se întoarce în Pitești, de data aceasta pentru un concert acustic deosebit la Filarmonica Pitești (cal. București nr. 2), de la ora 20.00, în cadrul seriei de concerte Acusticul de Weekend.
Programul eMAG Deschide România a ajuns la aproximativ 200 de magazine partenere, printre care mici producători, ONG-uri și PFA-uri din România. În cadrul platformei naționale s-au înscris producători din localități precum Aninoasa, județul Hunedoara, Ceplenița, județul Iași, Cetariu din județul Bihor sau Jolotca din județul Harghita. Cele mai multe afaceri din platformă provin din orașe mari precum București, Cluj Napoca, Iași, Brașov și Craiova.
Tuborg România, parte a United Romanian Breweries Bereprod (URBB), inovează piața de bere prin lansarea unui sistem unic de protecție a capacelor dozelor de bere împotriva factorilor externi: o folie de protecție din aluminiu (Alu-Foil) 100% reciclabilă. Consumatorii pot savura astfel berea direct din doză, fără a fi preocupați de posibila existență a unor bacterii pe capacele dozelor produse în România de către URBB.
A apărut primul număr al revistei de literatură și multimedia Crevice. Echipa redacțională este formată din scriitori, traducători și cercetători specializați în artă: Andra Rotaru (fondator, editor coordonator), Iulia Dondorici (editor coordonator), Monica Manolachi, Ana Maria Negoiță, Arina Rotaru, Anca Roncea, Henry Finch și Toby Altman (editori).
Festivalul Internațional de Film de foarte scurt metraj „Très Court”, care ajunge la a 19-a ediție, se va desfășura în 17 localități din România, în perioada 9-18 iunie 2017, în Arad, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Buzău, Câmpeni, Cincșor, Cluj-Napoca, Dealurile Târnavelor, Iaşi, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Piteşti, Râşnov, Sângeorz Băi, Sighișoara și Timişoara.