Citește acest decalog al campaniilor cu bloggeri. O resursă de aur despre influencer marketing!

#PoateVăInteresează Festivalul culturii indiene „NAMASTE INDIA”, Festivalul NexT și altele

Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” vă invită la cea de-a IX-a ediție a festivalului culturii indiene „NAMASTE INDIA”, care va avea loc în perioada 12 – 24 iunie 2017, în trei locaţii prestigioase din Bucureşti: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Institutul Francez și Hermitage. Urban Spiritual Hub.


Festivalul Internațional de Film NexT (22-26 iunie) găzduiește pentru cel de-al 8-lea an consecutiv un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste între 4 și 10 ani. În mod similar edițiilor anterioare, proiecția filmelor va fi urmată de jocuri derivate din temele și personajele scurtmetrajelor proiectate. NexT Kids va avea loc sâmbătă, 24 iunie 2017, la Cinema Elvira Popescu.


Joi, 8 iunie, ora 19:00 Galeria Galateca vă invită la vernisajul expoziţiei „Măiastra – port şi transport”, un proiect colaborativ, o instalaţie de artă, desfăşurată concomitent în cele două spaţii expoziţionale ale galeriei, care spune povestea unui artefact ţărănesc pe cât de simplu, pe atât de universal – SUVEICA. Aflată la a cincea ediţie, Măiastra expune în premieră lucrări ale arștilor Elisabeth Ochsenfeld și Maxim Dumitraş, precum și piese ale designerilor Ioana Palicica și Dorin Negrău, a căror sursă de inspiratie o constituie universul de sorginte rurală. Parte a expoziției va fi și povestea înconjurului lumii făcut de Suveica mamei Ruță, despre care s-a scris că ar fi cea mai faimoasă din lume, după cea a Penelopei. Proiectul MĂIASTRAa fost inițiat de Galeria Galateca în urmă cu cinci ani, pentru a celebra prima aniversare a Zilei Universale a Iei. Expoziția de atunci a stat sub semnul decriptării limbajului țesografic a unei colecții patrimoniale de ii din fondul Muzeului Național al Țăranului Român. Am pornit de la „Măiastra – povestea nespusă a iei” și am ajuns la povestea „țesută” a ei.


Cea de-a doua ediție a festivalului de trupe tribute HeyDay, care va avea loc anul acesta în Parcul Izvor. Pe 9, 10 și 11 iunie, festivalul va aduce pe scenă peste 17 trupe din Italia, Marea Britanie, Cehia și România, care vor interpreta melodii celebre din anii ’60, până la piese actuale din repertoriul Green Day, Pink sau Madonna.


Sâmbătă, 24 iunie 2017, începând cu ora 8.30, are loc cea de-a patra ediție a Crosului F-Secure Step by Step, în Parcul Tineretului din București. Evenimentul este organizat de Infodesign, în parteneriat cu F-Secure. Sub deviza Log Out, Shut Down, Go Run!, inițiativa este dedicată IT-iștilor, iar participarea este gratuită. Spune DA distracției prin mișcare și participă la cros, individual sau împreună cu colegii tăi IT-iști, optând pentru cursa de 3 km sau pentru cea de 6 km. Înscrierile se fac pe site-ul: www.f-secure.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.