Ghicește ce va lansa Cris-Tim de necrezut și ia-mi premiile! :D

Later edit: Dragilor, în primul rând vreau să vă mulțumesc pentru participarea la provocarea mea, mi-ați dat de lucru! :D Apoi vreau să vă spun că am desemnat, prin tragerea la sorți pe random.org (la cerere vă pot oferi și filmul extragerii), câștigătorul coșului de bunătăți de la Cris-Tim. Acesta este… Alexandru Lucica, felicitări!

În ceea ce privește premiul oferit de mine, pe criterii subiective, aici chiar că am avut de lucru. Pentru că m-am decis foarte greu… Dar, pentru că trebuia să aleg, am decis ca acest premiu să meargă la… Izina Alice pentru super-simpatica poezie :D Alice, ne auzim pe mail ca sa stabilim ce și cum. Încă o dată mulțumiri tuturor participanților!


Am primit această provocare de la Cris-Tim. Și am zis că e îndeajuns de șuie încât să vă implic și pe voi în ea. Căci, nu-i așa, când ești provocat să ghicești ce va lansa Cris-Tim ce este ”de necrezut”, apoi numai imaginația e limita, vorba englezului care a învățat latina :D

Bun, ca să fiu fair, vă spun că eu știu ce o să lanseze Cris-Tim în perioada următoare. Doar că nu știu până la capăt, ca să zic așa. Adică știu în mare, dar nu în detaliu. Adică știu îndeajuns de mult ca să pot juriza comentariile voastre cum se cuvine și la modul corespunzător :D

Aș vrea să vedeți această provocare ca pe o joacă. Dar una serioasă! Adică să faceți un exercițiu de imaginație și să veniți cu niște comentarii argumentate și informate, cum ar veni.

O să dau două premii. Unul oferit de Cris-Tim, un prea-frumos coș cu bunătăți, pe care o să îl acord prin tragere la sorți dintre toți cei care o să comentați. Cu mențiunea mai tehnică: câștigătoarea sau câștigătorul trebuie să fie din România, adică să aibă buletin de țara noastră :D

Un premiu o să îl dau eu, pe criterii totalmente subiective, dar din care criterii unul se desprinde și este șerif de șerif: modul în care o să îmi spuneți în comentarii ce o să îmi spuneți. Stilul. Ton of voiceul. Întorsătura frazei. Spuneți-i cum vreți. Dar vreau să văd condeiul, în esență. Chiar dacă nu o să nimeriți răspunsul exact, nu-i bai, nu asta mă interesează. Ci modul în care o ziceți, da? O să aleg premiul în funcție de feng shuiul pe care mi-l transmite câștigătoarea sau câștigătorul. O să fie un premiu-surpriză. Și pentru cine câștigă, dar și pentru mie, vorba aia. Dar garantez că o să vă placă :D

Reiau provocarea, ca să fie clar:

[Tweet „Ghicește ce va lansa Cris-Tim de necrezut și ia-mi premiile! :D”]

Acestea fiind spuse, vă urez mult succes. Cei doi câștigători o să fie anunțați pe 17 mai (când o să vă spun și ce lansează brandul, firește), așa că aștept comentariile voastre până pe 15 mai, ora 23.59. Și, desigur, urmăriți pagina Cris-Tim ca să fiți la curent cu ce isprăvi mai fac stimabilii.

Vă dau și un clip ajutător cu Cabral și Vizante. Mă rog, vorba vine, o să vedeți de ce zic asta :D Și vă dau și un hint: accentul e pe o inovație tehnologică. Stați pe aproape!

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

10 thoughts on “Ghicește ce va lansa Cris-Tim de necrezut și ia-mi premiile! :D”

  1. Bănuiesc că e o etichetă pe care o poţi scana şi printr-o aplicaţie sau pagină îţi spune ce ingrediente conţine produsul respectiv (eventual detalii, de unde sunt obţinute ingredientele, cât de curate sunt etc).

  2. Stiu ca cei de la Cris-Tim au mare mare grija de clientii lor, dar daca te uiti la tot ceea ce fac ei, produse si promovare, esti ca un copil care tocmai a fost anuntat ca Mos Craciun exista, atunci cand „mirosi” ceva nou la ei.
    Ma astept la o carte de bucate, cu produsele lor, pentru oamenii lenesi ca mine, iti arata cum sa improvizezi mai bine si sa-ti iasa retete bune. Iar daca e hi-tech si vine si ca aplicatie, de exemplu, scanezi codul de bare de pe produs si poc, idei cu 5 retete.
    Imi ploua in gura, ma duc sa imi fac niste cris-tim la cuptor cu vinete, dovlecel, ardei iute si mujdei.
    Pofta buna!

  3. S-a gandit Cris-Tim si-a zis
    Măi români, noi ne-am decis
    Iaca să vă dăm pe spate
    Cu o gustoasă noutate
    Să vă tinem ca pe ace
    Pentru că stim că vă place
    Căci românu-i pofticios
    Nu se lasă mai prejos
    Când e vorba de mâncare
    Se bucură cel mai tare
    Vrea să aibă în farfurie
    Tot ce-i bun în prăvălie
    Cârnati, salam, crenvurştani
    Si mai mici si mai babani
    Bucurie mare frate
    Cris-Tim are noutate
    Sa vezi mare înghesuiala
    Sper ca nu e pacaleala ?
    Eu as vrea ceva cu Bio
    Sau salamul ca la Rio
    De nu, poate carnaciori
    De oaie si vrabiori
    Sau ceva delicatese
    Asa ca pentru printese
    Adica ca pentru mine
    Cu Cris-Tim nu imi e rusine?

  4. Rebreanu Sebastian

    Au inventat salamul care nu se termina niciodata. Il scoti din frigider, tai din el cat vrei tu sau cat vor invitatii tai, il bagi inapoi si dupa 5 minute salamul are aceasi lungime ca inainte de taiere. MIRACOL-MINUNE-MAGIE*

    *trebuie doar sa virez in contul celor de la Cris-Tim 5 lei saptamanal, pentru intertinerea tehnologiei/magiei/miracolului si niciodata, dar niciodata sa nu te intrebi cum e posibil scamatoria asta si niciodat, dar niciodata sa nu deschizi usa frigiderului mai rapid de 5 minute!!

  5. Eu cred ca va fi un produs cu o eticheta #denecrezut care va piui in anumite conditii. :)
    Da’ io zic ca ar trebui sa piuie si cand nu mai e bere in frigider. Pai cum altfel? Cris-Tim fara bere rareori merge bine. Cred ca esti de acord cu mine, da? :D

  6. Natural cum sunt eu, ma gandesc ca va fi un produs fara E-uri. M-as fi gandit la mai multe produsE, dar am zis sa evit E-ul si practic si teoretic :) Va fi ca un fel de bere NEPA, care trebuie consumata mai repede, ca s-o savurezi la adevarata valoare. Un produs mai natural, mai aromat, mai repede de mancat. Si ca sa stii cand trebuie sa mananci minunatia, te va ajuta tehnologia. Nu stiu exact cum. O eticheta care-si schimba culoarea sau care-ti trimite mesaj pe FB :) Exclusiv pentru bloggeri, un comentariu la ultimul articol culinar de pe blog te va anunta despre deadline :) Habar n-am cum se va intampla dar stiu ca va fi ceva #denecrezut :) Spor!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.