Cam asta este sinteza BlogalInitiative.ro, din punct de vedere al premiilor primite de bloggeri: 200.000 de Euro în 5 ani. Că au fost bani, că au fost produse, că au fost servicii, toate adunate s-au ridicat la 200.000 de Euro.
Dacă e mult sau dacă e puțin, asta nu ne băgăm să zicem. Dar rău nu cred că este :) Mai ales pentru mulți dintre bloggerii participanți la campaniile derulate prin platformă și care, altfel, nu știu dacă ar fi putut obține beneficiile astea.
Partea cea mai frumoasă, după mine, este fix aceea la care m-am gândit când am lansat BlogalInitiative.ro, în 2011: cele 400 de campanii derulate până acum pe platformă au adus bloggerii mai aproape de branduri și invers. Au reușit să înțeleagă, și unii, și alții, despre – spus pe șleau – cum funcționează ”adversarul”. Know-howul pe care cele două părți l-au acumulat este, după mine, mai importat, pe termen lung, decât premiile.
Know-howul pe care l-am acumulat cu BlogalInitiative.ro l-am ”transferat” în ceea ce facem la Kooperativa 2.0, agenție de social media specializată în campanii cu bloggeri, unde realizăm campanii cu un concept mai larg, evenimente cu bloggeri, consultanță social media, știți voi, ce trebuie ca să iasă treaba bine :)
Aș vrea să mulțumesc, în calitate de fondator al BlogalInitiative.ro, tuturor celor care, în decursul timpului, au pus și, unii, mai pun încă umărul la dezvoltarea sa și la succesul ei: Anne-Marie Chelariu, Loredana Pricopie, Vlad Dulea, Cristian Florea, Alexandru Ion. Și povestea merge mai departe :)
Mulțumesc și clienților – peste 150, dintre care unii au revenit constant – fără de care, desigur, toate acestea nu ar fi putut fi realizate.
Și mulțumesc din tot sufletul meu de blogger celor peste 2.000 de bloggeri care au participat, într-o măsură mai mare sau mai mică, la campaniile BlogalInitiative.ro, ei fiind cei care, fără urmă de îndoială, reprezintă cel puțin 80% din succesul acestei platforme. Respect!
Mulțumesc partenerilor de la Zelist Monitor, care ne-au însoțit cu rapoartele lor încă din prima zi și care fac parte din rețeta acestui succes :)
Avem, cum este și firesc, o campanie aniversară. În care premiile sunt puncte în Campionatul Național de Blogging. Am avut o întreagă discuție dacă să dăm câteva premii mai mari și câteva mai mici, dacă să dăm doar un premiu mai mare, am discutat mult. Și am decis să oferim tuturor participanților câte 100 de puncte Blogal, pe care le pot schimba în produse în Gift Shop. Am zis că e cel mai pe stilul nostru să procedăm așa, fiind vorba, totuși, de o campanie mai de coracon :)
În infograficul de mai jos vedeți ce înseamnă pe scurt și vizual BlogalInitiative.ro. Cu mențiunea că, dacă este totul pregătit (premii și brief, în esență) se poate da drumul unei campanii în aproximativ 2 minute și jumătate :D Pentru informații suplimentare, dați un mail pe contact at BlogalInitiative.ro.
5 thoughts on “200.000 de Euro pentru bloggeri”
felicitări și succes în continuare!
Vă mulțumim corespunzător, stimabile :)
Să creștem mari în continuare și mai ales să vă păstrați și voi obiceiul de a ”presta” pentru clienți valoroși care să merite atât colaborarea cât și încrederea bloggerilor precum și a cititorilor tuturor bloggerilor participanți! Stiu ca in 2016 am cam absentat, dar mă incarc pentru 2017 !
Salutări întregii echipe!
Bravo si la mai mare… premiu.
Bravo!!