Motivele pentru care colega cu pricina mi-a făcut cu ochiul sunt multe. Dar vă dau doar 3, așa, din goana internetului.
Motivul 1. Cine zică că tovarășa Bălan nu are voce splendidă, să mai bage o fisă!
Motivul 2. Colegul ei de apartament, Gabriel Bălan, mi-e tare simpatic. Nu știu de ce. Nu l-am cunoscut niciodată live, doar povestim pe facebook. Dar mi-e simpatic. Punct :D
Motivul 3. Mi-a plăcut perioada ei cu Impact (să nu mai spuneți nimănui, dar io, rocker bătrân și pe alocuri simpatic, am oareșce slăbiciune pentru muzica dance, shhhhht…).
Ziceam, deci, că până în urmă cu vreo trei zile eram chitit pe Cristina. Că nu am anunțat asta mai repede, ehe, ce vreți de la mine, am o perioada în care numai io nu vă doresc să fiți pe linie de time management…
Acuma să nu credeți că mi-am schimbat opțiunea. Căci Cristina Bălan este numero 1 pentru mine la Vocea României. Doar că în loc să fie singura pe care o pomenesc, uite că mai zic de cineva.
Și numai Daniel Pop este de vină pentru asta. Căci, pișicherul și derbedeul ăsta simpatic, a reușit, prin câteva mesaje bine încondeiate, să mă facă să o ascult mai pe îndelete de Nora Deneș. Și să îmi placă. Și să mă determine să zic nu doar că mă duc înainte cu Cristina Bălan, ci că o parte din mine o vrea și pe Nora să facă să fie bine să nu fie rău.
Mno, ce dilemă… De fapt, nu e nici o dilemă. Pentru că ambele tovarășe prestează foarte bine. Așa că eu o să mă bucur pentru fiecare în parte. Dar și pentru fiecare individual, căci, nu-i așa este un concurs, care, ca orice concurs, trebe să aibă un câștigător.
Și, dacă vreți să mă acuzați de indecizie, puteți să o faceți liniștiți. Căci pledez vinovat. Și îmi asum pedeapsa. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră :D
Ah, că tot vorbim despre Vocea României, ați văzut că puteți ajunge să vedeți finala live și acustic de la locul faptei dacă prestați corespunzător pe twitter?
No bun, așa, ca o pregătire pentru diseară, ia să mai ascult o dată vocile celor două tovarășe. Cu mențiunea că pe Nora o puteți vedea în postura de moroșancă simpatică.
https://youtu.be/Y7U0p0jtMoA
8 thoughts on “Gata, m-am hotărât pe cine susțin la Vocea României. Sort of…”
Mie mi se pare a tot cam nehotarat esti… :))
Ma simt onorata de sustinerea ta si iti multumesc din suflet!
Scuze, erata: …ca tot cam nehotarat… Pfiu, asa e cand scrii in timp ce adormiunil din copii :)
Aaaarrrrrggg, gata, nu mai scriu ca nu mai nimeresc tastaturaaaaa. Pf!
:)) Știu cum e :)) Îți pumnii și îți trimitem un gând de susținere din partea familionului chinezo-birtez :D
Eu il sustin pe Maruta! :))) Acum lasand gluma la o parte Nora chiar are o voce de voce. Inca nu mi-am format niste preferinte concrete, probabil acum dupa primele selectii live o sa-mi fac o parare.
Aş putea ieşi în stradă pentru ca regulamentul Vocii să se schimbă şi să accepte şi 2 câştigători. Pe Cristina o ştiu dinaintea Norei. Pe Nora am ascultat-o muuult mai mult decât pe Cristina. ( Împrejurări tulburi, poveste lungă… ) So… Ce program aveţi în week-end? Cine mai iese cu mine?
Nora: https://www.youtube.com/channel/UCbFpQTpt9bGZqMNMqzoEozQ
… şi Cristina: https://www.youtube.com/user/TrupaABCD