Dragilor,

În timp ce scriu aceste rânduri, ne îndreptăm din Hua Hin, frumoasa stațiune litorală, înspre Bagkok, cu microbuzul. O să facem vreo 4 ore, așa că este o perioadă numai bună ca să vă raportez cum a fost șederea noastră în Hua Hin. Care, din punctul meu de vedere, a fost o excelentă ”gazdă” pentru feelingul meu de român ajuns pentru prima oară în Thailanda. Apropo, pe secțiunea #PrinThailandaMea puteți să vedeți periplul meu prin zona.

Plec din Hua Hin cu două amintiri tare plăcute. Adică, mă rog, cu mai multe, dar astea două îmi sunt tare dragi. Prima este imaginea fetiței de mai jos, pe care am fotografiat-o când ne-am oprit la o crâșmă mică să mâncăm o supă. Este fiica proprietăresei și se învârtea pe acolo. Fantastic de frumoasă fetița :) Menționez că poza este făcută cu un Canon, de la oareșce distanță, folosind obiectivul 55 – 250, e care, de altfel, îl puteți găsi acum la promoție, dacă vă tentează chestiunea. Și cu mențiunea că toate pozele pe care le-am făcut cu Canonul sunt needitate (am eu un fix cu asta…).

A doua amintire este cea cu un bătrânel, care conducea un tuk-tuk de ăla motorizat (o motoretă cu coviltir, în esență), pe care l-am întrebat câți bați (moneda lor) îmi ia de la gară până la hotelul Amari, unde eram cazați. S-a uitat la mine și a spus un pic ezitant, mai mult întrebând ”one hundred and fifty?”, uitându-se la mine cu speranța că o să zic ”ok”. Mi s-a făcut brusc milă de el (chiar sunt săraci oamenii acolo…), așa că am refuzat viguros ”no, no, no!” și, înainte de a putea el să zică ceva (l-am văzut că deschide gura, probabil se pregătea să coboare prețul la 100 de bați), i-am spus ”not one hundred and fifty, but two hundred”. Nu vă puteți închipui cum i s-a luminat fața și cum mi-a mulțumit tot drumul. Toate astea pentru 50 de bați în plus, adică vreo 6 lei :)

Acum să vă raportez cam ce am făcut în cele două zile cât am stat în Hua Hin. Fără să menționez, desigur, nenumăratele beri care se impuneau masiv având în vedere că aici este ca o vară de aia sănătoasă de la noi.

Plaja din Hua Hin este grozavă. Una din cele mai lungi plaje pe care am fost vreodată, are vreo 5 km. Și cu un nisip foarte, foarte fin. Este presărată de găuri mici, în care au casă niște crabi mititei, una din atracțiile de acolo, căci fotografierea sau prinderea lor este o ocupațiune migăloasă, așa cum puteți vedea și în anumite poze de mai jos. Apa golfului este sărată bine și foarte caldă, iar ca avantaj pentru familiile cu copii este că ai câteva zeci bune de metri de apă foarte mică, unde prichindeii se pot juca la marele fix. Partea oarecum deranjată este că suflă vântul foarte tare. Dar tocmai asta face din plaja din Hua Hin una din cele mai bune pentru kitesurfing.

În capătul de sud al plajei, se află templul Khao Tapiak, situat pe un delușor, care îți oferă și o priveliște frumoasă asupra stațiunii. Pentru mine, european total lipsit de orice sentiment religios, a fost doar o vizită de rutină, cum ar veni, căci m-am uitat doar cu o anumită curiozitate la ce este pe acolo și cam atât. Interesant a fost că am acolo am văzut pentru prima dată o maimuță de aia cerșetoare, care trăiește din ce îi dau turiștii să mănânce.

După vizita la templu și pentru că eram după o plimbare lungă pe plajă, ne-am oprit la taverna de la baza colinei templului să bem o bere. Care bere s-au făcut două. Apoi trei. Apoi am zis să și mâncăm ceva (în Thailanda nu ai nici o problemă să mănânci oriunde, poți fi sigur că mâncarea o să fie foarte bună). Băiatul care ne-a servit era de o caterincă maximă, uns cu toate alifiile turistice, ca să zic așa, dar tocmai de aia ne-a plăcut de el. I-am lăsat ca suvenir două bancnote românești, una de 1 leu și una de 5 lei. Eu, ca suvenir, m-am fotografiat cu Elvis și cu Michael :D

Gara din Hua Hin este una din atracțiile orașului. Mai ales pentru occidentali, care nu prea au unde să vadă astfel de construcții. Gara este foarte simpatică, toată construită din lemn, undeva prin anii 1920. Este un moment important construcția gării, pentru că CFR-ul thailandez a construit imediat după aceea un hotel pentru angajații săi, după care vestea despre frumusețea stațiunii s-a răspândit și a devenit în aproape un secol unul din punctele de ”bifat” din Thailanda. Lângă gara civilă există și Royal Station, o găriță mică și cochetă, unde vine regele. De altfel, familia regală este indisolubil legată de Hua Hin, pentru că în acest oraș se află reședința oficială a regelui și tot orașul, de altfel îi datorează existența, căci la începutul secolului XX regele Rama VII a decis că își mute reședința aici, după care a urmat construcția gării și apoi restul dezvoltării stațiunii.

Am fost, desigur, să vedem care-i faza cu Night Market. Căci în toate ghidurile de pe net am văzut că asta este un must see. Așa că ne-am dus. Doar că ajunși acolo ne-am dat seama că recomandările de pe net veniseră din partea unor occidentali get-beget, pentru care o piață cu de toate, ca să zic așa, este ceva extravangant. Pentru noi, însă, era ceva normal. Căci Night Marketul din Hua Hin este un fel de piață Bucur Obor. Cu specific local, desigur. Care îi dă, totuși, un farmec aparte. Apropo de specificul local, masajul la cap și la picioare costă vreo 25 de lei jumătatea de oră și se face acolo, în văzul lumii, așa cum au experimentat chestiunea Cosmin Tudoran și Cristian Vasile, după cum puteți vedea mai jos. Dar faza cu peștii care îți ”mănâncă” pielea moartă de pe picioare nu a experimentat-o nimeni… :D

Ca oraș, Hua Hin nu are nimic de speriat, ca să zic așa. Adică seamănă foarte mult cu stațiunile de pe litoralul românesc. Are fix același feeling urbanistic. Numai că există două diferențe terible între stațiunea Hua Hin și orice stațiune din România: zâmbetul localnicilor și prețurile.

Toată lumea zâmbește aici, toată lumea te asalută cu plecăciuni și cu palmele apropiate aduse în dreptul pieptului (la început eram un pic încurcat de atâta politețe, jur, dar apoi te obișnuiești) și te fac să te simți binevenit. Iar despre prețuri, nu are rost să vorbim. Adică nu intru în detaliu, dar vă spun doar că (așa cum a aflat Cosmin Tudoran), un sejur de două nopți la Hotel Amari de 4 stele, unde am stat noi, costă vreo 400 de lei. Dap, 400 de lei. Mno, faceți comparația. Iar berea o bei oriunde la o terasă fără fițe cu 5 lei, taxiul nu face mai mult de 20 de lei în nici o direcție, cu 5 lei mănânci un fel de mâncare bogat și mult, cum ar veni. Ah, încă ceva: este teribil de bine să fii într-o stațiune de la mare și să nu simți nici un pic pericolul de a fi jecmănit.

Ce strică la capitolul imagine orașul sunt cablurile. Trase peste tot și în cantități incredibile. Se văd chiar nașpa și, dacă ești fotograf de ăsta mai urban, le înjuri de foioioi :)) Un alt aspect interesant, dar pe invers, cum ar veni, lumea nu prea fumează acolo. Adică turiștii fumează, nu au treabă, dar vorbesc despre băștinași, chiar am văzut foarte puțini fumând.

Am stat doar două zile în Hua Hin, așa că nu le-am putut vedea pe toate, evident. Știu că există și alte locuri de văzut chiar în oraș, cum știu că există niște obiective turistice foarte frumoase la niște km distanță. Dar chiar nu am vrut să facem un turism de ăla în goana mașinii, doar ca să bifăm niște puncte pe agenda turistului aflat în competiție cu sine însuși sau ceva. Așa că am făcut ceea ce tocmai v-am raportat mai sus, sper că v-a plăcut :) Vă las cu o galerie foto a orașului. Așa cum m-am priceput :)

#insthailand este un trip organizat împreună cu T.A.T Balkans și Băneasa Shopping City. Packed by Valigeria.ro.